loader
Foto

IN MEMORIAM - Valentin Uritescu

Duminică, 19 iunie, de la ora 17.00, la TVR 2, ați revăzut o ediție „Piersic Show" care l-a avut invitat pe marele actor.  

 

Valentin Uritescu, în vârstă de 81 de ani, a murit vineri, 17 iunie, lăsând în urmă o carieră impresionantă, presărată cu momente artistice memorabile.

Valentin Uritescu s-a născut la 4 iunie 1941, în comuna Vinerea, judeţul Alba, şi a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale" din Bucureşti (1963). A fost, ulterior, angajat la Teatrul „M. Filotti" din Brăila (1963-1968). A mai jucat, de asemenea, la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ (1968-1980), precum şi la Bulandra și Teatrul Naţional.

(w882)

„Toată viaţa mea a fost un hazard”, spunea Valetin Uritescu într-un interviu pentru Adevărul. De la a da sau nu la teatru, să se angajeze la Teatrul din Brăila sau de la deciziile din viaţa personală, actorul a „dat cu banul”. Iar de fiecare dată a ales partea câştigătoare. În cei 50 de ani de carieră, a jucat şi intrepretat personaje memorabile, atât pe scena teatrului, cât şi în faţa camerelor de filmat.

(w882)

A jucat în nenumărate filme care au făcut istorie, printre care „Noi, cei din linia întâi” (pentru care a luat Premiul ACIN în 1986), „Ochi de urs”, „Duminica în familie”, „Flăcări pe comori” sau „Cel mai iubit dintre pământeni”.  În 2004, a fost decorat cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Ofiţer.

Sâmbătă, 18 iunie, de la ora 22.10, la TVR Internațional ați putut urmări „Din Arhiva TVR. In memoriam Valentin Uritescu”.

9:30 Tonomatul de pe 2

Producator :Aimee D’Albon

Redactor :

(Reluare)

11:00 Teleshopping

 
Visuri, ambiții și iubiri în serialul italian „Inimi”, din nou la TVR 2

Mari descoperiri medicale ale anilor ’60 se îmbină cu poveşti de dragoste complicate în secția de chirurgie cardiacă a spitalului Le Molinette ...

Cu Marina, în China! Fabuloasa călătorie prin Beijing, în ultimele două episoade „Hai-hui cu Marina!”, la TVR 2

Zgârie-nori păziți de roboți, tradiții imperiale și un apus de poveste de pe Marele Zid Chinezesc. Marina Almășan și cameramanul Cătălin Soci ...

Vara amintirilor: Voie bună cu Stela Popescu, la TVR 2

Sub genericul „TVR 70”, la TVR 2 ne bucurăm să o revedem pe iubita actriţă Stela Popescu în scenete şi cuplete celebre realizate în anii '80. ...

 

#tvr2