În ceasurile amiezii coastele munților albastru marin se metamorfozează într-o formă specială de lumină. Atunci marea imită tablourile impresioniștilor iar undele imprecise imobilizează timpul  în senzații colorate.

S-o luăm pe rând: de  aici, pe mică insulă ale cărei țărmuri sunt parcă izolate de vârfurile munților înalți  de 2.000 de metri, începe drumul călătorului. Micuţă cât să nu cazi de pe ea şi mare cât să te poţi rătăci un pic, aglomerată cât să te simţi viu şi pustie cât să poţi vedea orizontul.

În anul 1346 insula a fost cucerită de genovezi, iar 200 de ani mai târziu otomanii pun stăpânire pe capitală și își organizează aici un cap de pod în ape egeene. Nu cunosc o modalitate mai bună decât călătoria pentru a te confruntă cu istoria, cu tradiţiile, cu schimbarea sau chiar cu ține însuţi.

O călătorie nu înseamnă doar văzut, ci şi gustat, mirosit, atins. Înseamnă mai ales încercare, experiment, descoperirea și învățarea unor lucruri noi

Timpul, curge invers, din prezent către obârșii, făcând loc unei călătorii inițiatice printr-o lume a desfătării spre tinerețea fără de bătrânețe dincolo de limita înțelegerii umane.

Kardamila văzută de sus pare pe un tărâm de poveste cu totul special, undeva departe de toată zarvă lumii, cât mai aproape de Creator și de creația să perfectă. Este alcătuirea a două sate; Ano Kardamyla mai înaltă și satul de pe litoral, Kato Kardamyla, numit și Marmaro.

Copacul de mastic este un arbust mic, bine adaptat climei mediteraneene din sudul insulei și are nevoie de o anumită alcătuire a solului cum ar fi stâncile calcaroase, fără multă umiditate la suprafață.

Sub dominația genoveză  a înflorit comerțul cu mastic, ceea ce avea să facă din Chios una dintre cele mai bogate insule din Marea Egee. Au monopolizat comerțul cu mastic și au construit mastichochoria cu case de zid-la-perete asemănătoare cetății, un labirint de străzi pentru a păcăli atacatorii și un turn de veghe central pentru a semnala atacurile. Pentru a preveni comerțul ilegal, localnicii au instituit veghe de noapte pentru săteni și pedepse severe pentru furtul de mastic.

Aceași prosperitate s-a menținut și sub ocupația otomană până în martie 1822 când locuitorii insulei au devenit victimele unuia dintre cele mai mari masacre din timpul războiului de independența al Greciei. Cu toate încercările de aclimatizare în alte zone ale lumii, arborele de mastic nu „plânge” decât în sudul insulei Chios.

Producător: Elena Dinu