loader

Ilie Năstase, invitatul săptămânii la „Mic dejun cu un campion”

Pe 25 aprilie, Daniela Zeca Buzura a invitat la un mic dejun special, cu aromă și povești din tenis, pe unul dintre cei mai buni tenismeni: Ilie Năstase. De la ora 9:00, emisiunea a fost difuzată pe TVR 2, TVR HD și online pe TVR+.

 

Daniela Zeca-Buzura
Mic dejun cu un campion

Ediția este disponibilă online pe TVR+.

În 2005 „TENNIS Magazine” l-a plasat pe locul 28 în lista celor „40 cei mai mari jucători de tenis din ultimii 40 de ani”. A fost desemnat de patru ori „Cel mai bun sportiv român al anului”, fiind recompensat în 1971 cu titlul de Maestru Emerit al Sportului. A condus  destinele Federației Române de Tenis timp de 11 ani, între 1997 şi 2008.

Ilie Năstase a fost jucător profesionist de tenis de câmp şi unul dintre cei mai importanţi sportivi ai anilor 1970, fiind numărul unu mondial de două ori, în 1972 şi în 1973. Palmaresul său cuprinde 57 de titluri individuale în competiţii mondiale de prestigiu şi 3 la dublu. A câştigat de asemenea de patru ori  Turneul Campionilor.

Pentru echipa de Cupa Davis a României a jucat timp de 18 ani un număr de 146 de meciuri de simplu și dublu, câștigând 109. Alături de prietenul şi coechipierul său, Ion Ţiriac a fost de trei ori finalist al Cupei Davis în 1969, 1971 și 1972.

„Arhiva de Aur a TVR păstrează imagini de o valoare aparte prin intermediul cărora îl vom revedea pe marele sportiv român atât în primii ani de performanţă cât şi în timpul marilor reuşite care i-au adus faima mondială. Este o ediţie dedicată acelor români de ispravă care au ştiut să impună prestigiul ţării lor peste tot în lume. Iar marele campion Ilie Năstase a fost unul dintre aceia care a ridicat tricolorul României nu numai pe cele mai înalte catarge ale competiţiilor sportive ci şi în sufletele tuturor românilor”, povestește Ileanu Ploscaru, producătorul TVR al seriei „Mic dejun cu un campion”.

Ilie Năstase a revoluţionat tenisul mondial nu numai ca perspectivă de joc ci şi ca abordare. Frumuseţea şi suspansul jocului au fost completate cu o nuanţă de umor şi ironie care făcea deliciul spectatorilor. Năstase era cunoscut pentru glumele sale din arenă, dar și pentru reputația de a folosi tactici agresive, multe dintre acestea pline de succes, drept pentru care a primit porecla de „Nasty” („Răutăciosul”).

Se cunoaşte mai puţin faptul că a cochetat şi cu scrisul. În anii ’80 i-a fost editată o autobiografie în limba franceză. În anii 1990 a intrat în politică, candidând în 1996 la postul de primar al Bucureștiului.  La 1 decembrie 2008, Ilie Năstase a fost înaintat în gradul de general-maior în retragere în cadrul Ministerului Apărării. Astăzi face parte din parlamentul României.

***

Despre „Mic dejun cu un campion”

În fiecare sâmbătă dimineaţa, Daniela Zeca Buzura vă invită la o confesiune proaspătă despre performanţă, la o discuţie relaxată cu personalităţi remarcabile sau tineri frumoşi şi optimişti care au încercat deja certitudinea succesului. Pentru grăbiţii creativi, pentru cei care-şi beau cafeaua la volan şi-şi fac programul de la 9 la 17, le aducem Mic dejun cu un campion.

 

Agreabilă ca o şuetă şi guralivă ca un talk-show, această emisiune se petrece întotdeauna într-un bistro cochet, cu vedere la stradă şi neapărat alături de un interlocutor care are o poveste despre propriile bătălii câştigate, dar şi despre propriile înfrângeri care au urmărit un vis. În cuvinte puţine şi simple, provocăm şi ne dorim o confesiune despre performanţă, spusă alături de o revistă preferată interlocutorului sau de un alt obicei de dimineață al celui invitat, aşa încât impresia de cuceritoare familiaritate să fie cheia atracţiei acestei emisiuni.

16:00 AI idee ?!

premiera

*Noul proiect educaţional pe care îl propune TVR 2 înseamnă: emisiuni dedicate informării si educării copiilor, adolescentilor si părintilor privind protectia minorilor şi prevenirea situatiilor de risc, ediţii dedicate inteligentei artificial, cu rol important în informarea si educarea publicului, subiecte dedicate eco-spaţiului şi tehnologiilor verzi, emisiuni de orientare profesională, precum şi teme de actualitate în zona de educaţie.

Moderator: Corina Dobre

Realizator: Codrut Panzaru

Producator : Sinziana Milosoiu

16:30 Documentar

*Grădini de vis: geometrie, artă, viaţă

(Jardins d'ici et d'ailleurs, Franţa, 2016), sezon 2, 20 eps

Regia: Emmanuel Descombes, Aurélia Michon, Jean-Michel Vennemani

Arhitectul peisagist Jean-Philippe Teyssier ne prezintă cele mai frumoase grădini din Franţa şi din întreaga lume. Datorită întâlnirilor lui cu grădinari, peisagişti, horticultori, arhitecţi, istorici sau administratori de domenii, arta acestor spaţii naturale se dezvăluie ochilor noştri.

Realizatorii au vorbit cu artiştii peisagişti care găsesc soluţii inovatoare pentru a oferi spaţii pentru respiraţie şi poezie într-o lume tot mai urbanizată.

*ep.21 Grădina din Agdal-Maroc

În sudul oraşului Marrakech, uriaşa grădină Agdal-cu o suprafaţă de 515 hectare, înconjurată de 9 km de metereze-se întinde între culmile înzăpezite ale munţilor Atlas şi deşertul Djebilet.

În secolul al XII-lea, dinastia Almohadă-care conducea Africa de Nord şi Spania-a pus să se construiască reţele de canalizare pentru a dirija şi stoca apa ce cobora din munte. Apoi, au fost create livezile din Agdal-în limba berberă: grădină împrejmuită-unde creşteau în voie portocali, măslini, rodii şi caişi. Pentru a proteja grădina de vânt şi de duşmani, au ridicat de jur-împrejur metereze înalte.

(Reluare)
 
Vara amintirilor: Voie bună cu Stela Popescu, la TVR 2

Sub genericul „TVR 70”, la TVR 2 ne bucurăm să o revedem pe iubita actriţă Stela Popescu în scenete şi cuplete celebre realizate în anii '80. ...

Gala copilăriei la „Drag de România mea!”

Gala copilăriei la „Drag de România mea!”

publicat: miercuri, 03 iunie 2026

Culoare, bucurie, nostalgie, amintiri, emoție şi cea mai bună muzică pentru copiii mai mici sau mai mari.

„Ai idee?!” – ediție dedicată Universității din București

Universitatea din București, una dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ superior din România și cea mai bine clasată universitate ...

 

#tvr2