loader
Foto

Gala The Best FIFA Football Awards 2021 la TVR 2

Cine sunt cei mai buni fotbalişti ai anului 2021 şi cine este autorul celui mai frumos gol al anului precedent puteţi afla la TVR 2 luni, 17 ianuarie, de la ora 20:00, la Gala The Best FIFA Football Awards 2021.

 

Cine sunt cei mai buni fotbalişti ai anului 2021? Cel mai bun portar sau tehnician, dar şi cine este autorul celui mai frumos gol al anului precedent puteţi afla la TVR 2 luni, 17 ianuarie, de la ora 20:00, la Gala The Best FIFA Football Awards 2021.

Pentru iubitorii fotbalului din România, TVR 2 transmite în direct de la Zurich ceremonia de decernare a trofeelor anuale The Best acordate de forul internațional condus de Gianni Infantino celor mai importante personalităţi ale sportului cu balonul rotund. Comentator TVR, Marian Olaianos.

„FIFA va anunța pe 17 Ianuarie numele celui mai bun fotbalist al planetei pe 2021. De câțiva ani, FIFA și-a făcut propria gala tocmai pentru ca Balonul de Aur decernat de France Football a generat atâtea controverse. Practic, FIFA AWARDS sunt premiile oficiale din fotbal pentru anul calendaristic precedent. Vom afla și numele celei mai bune jucătoare din lume, premiul pentru cel mai bun portar din 2021 dar și premiul pentru cel mai bun antrenor. Avem și un premiu Fair Play care merge spre suporteri. Vom afla și care a fost și cel mai frumos gol din 2021. Ca o concluzie: Lewandowski sau Messi?”, a spus Marian Olaianos.

Printre premiile care vor fi acordate de experți din fotbalul masculin și feminin la The Best FIFA Football Awards 2021 se numără: cel mai bun fotbalist, cea mai bună fotbalistă, cel mai bun antrenor din fotbalul masculin, cel mai bun antrenor din fotbalul feminin, cel mai bun portar din fotbalul masculin și cel mai bun portar din fotbalul feminin.

20:00 Duminica filmului românesc

Tudor -România, 1963
Partea I: Pământ fără lege

Regia: lucian bratu
Cu: Emanoil Petruţ, George Vraca, Alexandru Giugaru, Lica Gheorghiu, Geo Barton, Olga Tudorache, Amza Pellea
*Dramă. Dramă istorică, cu acţiunea la începutul secolului al XIX-lea. Prezentat sub sloganul publicitar “primul film istoric românesc pe ecran lat”, filmul dezvoltă teme şi elemente din poemul (1953) şi piesa de teatru (1955) consacrate de Mihnea Gheorghiu aceluiaşi personaj, conducătorul revoluţiei de la 1821, slugerul Tudor Vladimirescu, dramă încheiată cu uciderea acestuia.-Bujor T. Râpeanu-”Filmat în România”, 2004, Ed. Fundaţiei Pro.

„Tudor al lui Lucian Bratu izbuteşte să asocieze exactitatea cronicărească şi inflexiunea lirică, să interiorizeze patetismul, să evite, în egală măsură, tonul didacticist şi retorismul. Proprii acestei încercări deschizătoare de drum îi vor rămâne calitatea patosului şi ştiinţa scenelor de masă, scene remarcabile prin suflul lor de epic şi capacitatea de a surprinde psihologia colectivă."-George Littera-1976-Cinematograful românesc contemporan.

22:00 Filmul de arta

* Femei în pragul unei crize de nervi (Mujeres al borde de un ataque de nervios-Spania, 1988) PREMIERĂ

Regia: Pedro Almodóvar

Cu: Carmen Maura, Julieta Serrano, María Barranco, Antonio Banderas

*Nominalizări la premiile Oscar, Globul de Aur şi BAFTA pentru cel mai bun film străin;

*Două premii la Festivalul de Film de la Veneţia: pentru cea mai bună actriţă (Carmen Maura) şi cel mai bun scernariu;

*Premiul Academiei Europene de Film pentru cea mai bună actriţă (Carmen Maura);

*Comedie. Părăsită de iubitul ei Iván, actrița Pepa trebuie să dea de urma acestuia pentru a-i transmite un mesaj important. Dar viața ei este curând copleşită de o serie de evenimente neprevăzute: Candela, prietena ei, ar putea fi implicată într-un complot terorist, în timp ce fiul lui Iván, aflat în căutarea unui apartament, ajunge să viziteze chiar apartamentul Pepei. Un şir de personaje excentrice, ale căror destine sunt legate prin fire nevăzute, dau viaţă şi culoare acestei comedii negre care a lansat cariera internaţională a regizorului Pedro Almodovar.

 
Teatru și umor, muzică și nostalgie – o nouă săptămână „Poarta Pangrati” la TVR 2

Leonard Miron, Vasile Muraru, Carmen Tănase, Saveta Bogdan, Fuego, Dan Helciug și Mioara Velicu se numără printre invitații Marinei Almășan în ...

„Femei în pragul unei crize de nervi”, comedia savuroasă care l-a consacrat pe Almodóvar, la „Filmul de artă”

O iubire pierdută, o prietenă prinsă într-o poveste cu teroriști, întâlniri neașteptate și un gazpacho cu efecte spectaculoase. În universul lui ...

Când pasiunea şi voinţa nu au limite. „Misterul gemenelor”, un film inspirat dintr-o poveste reală, la TVR 2

Drama, producţie Franţa 2025, având regia semnată de Frédéric şi Valentin Potier, tată şi fiu, aduce pe micul ecran povestea a două gemene, ...

 

#tvr2