loader

Film de excepție la TVR 2: Ursul

Nu pierdeţi sâmbătă, 6 august, de la 20.00, filmul care a emoţionat o lume întreagă cu povestea unui animal „mai omenos” decât oamenii.

 

Filmul are la bază romanul americanului James Oliver Curwood „The Grizzly King” în care acesta povesteşte întâmplări din expediţiile sale de vânătoare în vestul Canadei. Şi chiar dacă unele teme din carte sunt considerate ficţiune, întâmplarea în care un mare urs furios şi ameninţător se apropie agresiv până la câţiva centimetri de vânătorul dezarmat – pentru ca după aceea să se întoarcă şi să plece calm fără să atace omul, este reală. De fapt, exact această experienţă l-a marcat profund pe autor şi l-a făcut să agaţe puşca în cui pentru totdeauna. De atunci, James Oliver Curwood, autorul cărţii şi unul dintre personajele din film, nu a mai vânat niciodată, devenind scriitor şi un susţinător al protejării animalelor din sălbăticie.

Ideea romanului a fost preluată în film de regizorul Jean-Jacques Annaud, care a construit povestea din perspectiva urşilor: „Am încercat să transmit emoţii comune tuturor speciilor superioare ale lumii animale. Nu voiam ca animalele să imite comportamentul oamenilor şi nici să am o voce din off care să explice tot ce se întâmplă”.

(w882)

Aşa că pregătirile pentru această producţie emoţionantă au fost laborioase şi au durat 6 ani! Chiar dacă acţiunea din roman se petrece în Canada, în Columbia Britanică, filmările s-au desfăşurat în zona italiană şi austriacă a munţilor Dolomiţi.

La filmări au fost folosite numeroase animale: urşi, câini, cai, precum şi dresori: trei numai pentru urşii maturi care au jucat rolul lui Bart, eroul principal, 11 dresori pentru puii de urs folosiţi la filmări, trei dresori pentru câini şi alţi trei pentru cai.

Rezultatul a fost pe măsură: un film emoţionant care a obţinut două premii Cesar şi a fost nominalizat la cele mai prestigioase festivaluri ale cinematografiei mondiale: Oscar, BAFTA, Cesar, David di Donatello şi altele.

Într-o pădure sălbatică din Canada, un pui de urs rămâne orfan după ce stâncile desprinse de o alunecare de teren îi ucid mama. Nevoit să supravieţuiască singur, ursuleţul e salvat de întâlnirea cu un grizzly uriaş, care-l ia sub aripa lui. Dar pe urmele amândurora se află doi vânători înverşunaţi să-l prindă, cu orice preţ, pe marele urs...

URSUL (L’OURS – Franţa, SUA, 1988)
Regia: Jean-Jacques Annaud
Cu: Tcheky Karyo, Jack Wallace

 

19:05 Comisarul Rex

Film serial *Comisarul Rex (REX-Italia, Austria, 2008-2014)

Episodul 82

Cu: Kaspar Capparoni, Fabio Ferri, Pilar Abella

*Serial poliţist. O anchetă îl poartă pe comisarul italian Lorenzo Fabbri la Viena, unde întâmplarea i-l scoate în cale pe câinele poliţist Rex, care urmează să fie retras din activitate. Dar perseverentul patruped nu se lasă „scos la pensie”, ci îl ajută pe Fabbri să rezolve un caz complicat de crimă, dovedindu-se un partener de încredere. Ataşându-se de inteligentul animal, comisarul îl ia cu el la Roma, unde cariera lui Rex va continua cu succes timp de mulţi ani. Intuitiv, curajos şi loial, Rex va fi sprijinul de nădejde şi prietenul cel mai bun al comisarului Fabbri şi, apoi, al altor poliţişti cu care va lucra la cazuri palpitante şi periculoase.

20:05 Inimi

Film* Inimi (Cuori-Italia, 2021)

* Sezonul 1-Episoadele 5 +6/16

Regia: Riccardo Donna

Cu: Daniele Pecci, Pilar Fogliati, Matteo Martari, Enrico Mosca

*Dramă. La Torino, în anii 1960, o echipă de medici cardiologi se ambiţionează să revoluţioneze medicina, experimentând tehnici noi, pentru a salva cât mai multe vieţi, sperând să poată realiza primul transplant cardiac din lume. Când profesia le acaparează existenţa, mai au ei timp să-şi analizeze propriile inimi? Tânăra doctoriţă Delia Brunello se vede prinsă într-un triunghi amoros, între soţul ei, medicul strălucit Cesare Corvara, şeful echipei de cardiologie, şi fostul ei logodnic, Alberto, chirurg

 
„Ion”, ecranizarea de referință a romanului lui Liviu Rebreanu, la TVR 2

Una dintre cele mai apreciate ecranizări ale literaturii române ajunge pe micul ecran în cadrul programului „Duminica filmului românesc” de la ...

Amazoanele care schimbă Japonia: Ce este „Yabusame” și cum a fost spart un monopol milenar? Documentarul 360° GEO, joi, la TVR 2

Au mai rămas doar amintirile despre samurai, dar arta lor sacră trăiește prin femeile care au refuzat să rămână în umbră. Documentarul „Yabusame ...

70 de ani de TVR, sărbătoare la Nostalgia prin istorie, muzică și premii

Vizitatorii festivalului desfășurat în Pădurea Băneasa au descoperit patrimoniul Televiziunii Române, iar pe cerbuldeaur.ro a început concursul ...

 

#tvr2