loader
Foto

România, al șaselea producător de vin din Europa

Pe dealurile Timișului, recoltarea se face mecanizat, atunci când coacerea strugurilor, pe parcele și soiuri, se consideră a fi perfectă, verificându-se cantitatea de zaharuri și de arome, cu mașini speciale care pot recolta 750 t/zi. Tehnologia de vinificație este cea mai bună, la nivel mondial, iar capacitatea cramei noi, de 32 de milioane de litri/an, va crește în curând la 50 de milioane.

 

Un fermier bănățean, ambițios, foarte priceput și bine pregătit, de la Liceul Silvic la Facultatea de Agronomie din Timișoara, unde a fost șef de promoție, pană la perioada de 14 ani ca dascăl la facultatea bănățeană, trecând și prin administrație ca primar în comună, a acumulat atâta experientă încât își supraveghează fermele dintr-o privire, muncind din zori și până la înserat alături de soție și de cei 12 angajați.

Lucrează o suprafață de 930 ha de teren într-o fermă vegetală, unde cultivă grâu ( 330 ha), orz și orzoaică( 140 ha), rapiță (125 ha), floarea soarelui (120ha), porumb ( 210 ha) și mai nou și soia. Își produce singur sămânța de grâu, orz și orzoaică, iar cu ajutorul unui selector performant o tratează. Lucrează terenurile cu 4 tractoare, 2 combine și o semănătoare pneumatică automată. Ferma deține spații de depozitare pentru toate tipurile de activități. În jurul fermelor a plantat de 18 ani o livadă. Și pentru că-i erau dragi și animalele, dar bovinele și suinele se țin cu mai mult efort și spațiu, a ales să crească găini ouătoare, care aduc câștiguri mai rapide și pot susține și alte activităti. A început aventura în agricultură cu un efectiv de 3500 de găini, a crescut apoi la 5ooo și s-a oprit la 12.ooo de păsări, care cresc în baterii speciale, conform normelor U.E.

Nu vrea să mai crească efectivul considerând că trebuie să existe o corelație între producție și calitate. Desfacerea ouălor o face prin depozite en gros, magazine alimentare și la cofetarii. Cei doi copii nu-l ajută, ei alegând stomatologia ca profesie, însă soția îi este permanent alături în partea economică. Și pentru că știe și poate foarte mult să ajute, a înființat alături de fermieri din Banat și Crișana o asociație la el în comună.

Participă: Dr. ing. Constantin Buzatu-fermier Becicherecu Mic,jud. Timiș

***

Povestea vinului din soare

Pe Dealurile Timișului, într-un areal cu climă continentală, cu sol calcaros, cu conținut de oxizi de fier și cu expunere la soare pe direcția sud-vest, Cramele Recaș administrează 1150 de ha de viță de vie. Podgoria veche a fost privatizată în anul 1998 și preluată de doi acționari care au lucrat aici încă din anul 1983.

Narcis și Gheorghe au cooptat ulterior un partener englez, care era încă din 1991 în România. Au preluat și crama veche din anul 1945, cu sală de degustare aflată in hrube la 9 m sub pământ, cu o sală de vinotecă cu un adevărat tezaur de vinuri și cu o sală de baricuri (250 de butoaie de stejar, de 225 l fiecare). În podgorie sunt cultivate peste 30 de soiuri de vită de vie, 9 roze, 11 roșii și 11 albe. Cândva, Cadarca era vestită, acum sunt alte soiuri de vițe nobile. Recașul are un terroir exceptional, dar se mai fac totuși fertilizări la sol când cei doi vinificatori, Hartley și Nora, consideră că este nevoie.

Recoltarea se face mecanizat, atunci când coacerea strugurilor, pe parcele și soiuri, se consideră că este perfectă, verificându-se cantitatea de zaharuri și de arome, cu mașini speciale care pot recolta 750 t/zi. Tehnologia de vinificație este cea mai bună, la nivel mondial, capacitatea cramei noi, de 32 de milioane de litri/an, va crește în curând la 50 de milioane. Acum Recașul este cel mai mare exportator de vin îmbuteliat din România si ocupă primul loc în piața vinurilor îmbuteliate, conform cifrei de afaceri. Se exportă 62% din producția anuală in peste 25 de țări. Vinurile sunt certificate VEGAN.

Ei mai dețin și podgoria de la Miniș-Arad și, mai nou, 30 ha la Izvin-Timiș. Și cum in zonă nu mai există suprafețe disponibile, se vor extinde în cel mai mare areal viticol din Vrancea, la Odobești.

Bugetul de investiții a fost alocat pentru dezvoltarea procedeelor de vinificație si îmbuteliere, lărgind astfel portofoliul intern și extern de produse, în construirea unui nou depozit pentru 9 milioane de sticle, cu temperatură controlată și a unei noi linii de îmbuteliere de 13.000 sticle/oră, cea mai mare de acest tip din Europa de Est, care va integra și inteligenta artificială. Se va dubla și capacitatea stației de epurare de la 300 la 600 mc/zi. De la Recaș pleacă 45 de mărci comerciale în tară și în străinătate. Povestea Vinului cu Suflet continuă. Suntem totuși al șaselea producător de vin din Europa.

Participă: Ing. Gheorghe Iova-manager Podgorie șsi Cramă , com. Recaș, jud.Timis

Jurnalist tv Sergiu Marinescu

Emisiune de: Viorel Alexandru Popescu si Eugen Daniel Iancu Cosmeriuc

Sursa foto: Shutterstock/ S_Photo/ Wooden wine barrel and a cutting board on a vineyard in the countryside background

Tag-uri: Ferma, TVR 2

8:00 Documentar360°GEO

Uganda: câinii speranţei (Ouganda, les chiens de l’espoir, Franţa-Germania, 2024)

Regia: Anja Reiss

*Uganda a fost teatrul unui lung şi sângeros război civil, care a făcut nenumărate victime. Majoritatea supravieţuitorilor sunt traumatizaţi şi suferă încă de pe urma atrocităţilor la care au fost supuşi. Aşa că a fost adoptat un proiect: Câine de consolare, care are ca obiectiv să-i ajute pe locuitori să-şi depăşească traumatismele. Deja, această iniţiativă ambiţioasă aduce primele roade.

(Reluare)

9:00 AI idee ?!

*Noul proiect educaţional pe care îl propune TVR 2 înseamnă: emisiuni dedicate informării si educării copiilor, adolescentilor si părintilor privind protectia minorilor şi prevenirea situatiilor de risc, ediţii dedicate inteligentei artificial, cu rol important în informarea si educarea publicului, subiecte dedicate eco-spaţiului şi tehnologiilor verzi, emisiuni de orientare profesională, precum şi teme de actualitate în zona de educaţie.

Moderator: Corina Dobre

Producator : Sinziana Milosoiu

(Reluare)
 
„Ion”, ecranizarea de referință a romanului lui Liviu Rebreanu, la TVR 2

Una dintre cele mai apreciate ecranizări ale literaturii române ajunge pe micul ecran în cadrul programului „Duminica filmului românesc” de la ...

Amazoanele care schimbă Japonia: Ce este „Yabusame” și cum a fost spart un monopol milenar? Documentarul 360° GEO, joi, la TVR 2

Au mai rămas doar amintirile despre samurai, dar arta lor sacră trăiește prin femeile care au refuzat să rămână în umbră. Documentarul „Yabusame ...

70 de ani de TVR, sărbătoare la Nostalgia prin istorie, muzică și premii

Vizitatorii festivalului desfășurat în Pădurea Băneasa au descoperit patrimoniul Televiziunii Române, iar pe cerbuldeaur.ro a început concursul ...

 

#tvr2