Sâmbătă, 18 iulie, de la ora 10.00, la TVR 2 am putut revedea o ediție de colecție a emisiunii "Mic dejun cu un campion", filmată în primăvara anului 2015.

Născută în satul Pătroaia Deal din Argeş, loc unde exista o şcoală încă din timpul primilor Mavrocordaţi, în care copii de ţărani învăţau carte în trei limbi, Silvia Radu este şi acum, ca întotdeauna, mândră de statutul său de ţăran autentic. Adică de om care-şi vede temeinic de treaba lui, care se ţine de cuvântul dat, care-şi respectă semenii şi pe bunul Dumnezeu.

Silvia Radu a absolvit cursurile Institutului de Arte Plastice în 1960, la catedra de sculptură, cu profesorul Ion Lucian Murnu, făcând parte din generaţia de aur a sculpturii româneşti. Expune cu regularitate începând cu anul 1961.

Sculptor de formaţie, alături de soţul său, Vasile Gorduz, Silvia Radu nu rămâne cantonată strict în condiţionările sculpturii ambientale, deşi este autorul unora dintre cele mai relevante din plastica românească contemporană. 

Din acestă categorie putem aminti „Legenda Meşterului Manole” (1965, parcul Herăstrău), „Sculpturi ambientale” (1969, Costineşti) şi, printre cele mai recente, „Sf. Gheorghe” (1994) amplasată într-una din pieţele centrale ale Timişoarei. 

De altfel, această ultimă lucrare monumentală a Silviei Radu a fost percepută ca fiind cea mai frumoasă sculptură dedicată Revoluţiei Române: „Lucrarea Sfântul Gheorghe a Silviei Radu nu poate fi nici uitată și nici abandonată. Şi asta pentru că ea reprezintă, în afara oricărei îndoieli, nu numai un moment de referinţă al statuarului nostru de astăzi, ci şi una dintre cele mai comprehensive şi mai curajoase viziuni din spaţiul tradiţionalismului românesc de după momentul Paciurea şi Brâncuşi (...). Dacă unii dintre îngerii săi expresioniști descind evident din reprezentările fruste ale unei lumi pentru care ordinea vizuală nu este o practică, ci doar componenta strictă a unei irepresibile nevoi interioare, Sf.Gheorghe pare a coborî direct din tiparul fragil și ingenuu al unei icoane pe sticlă de Necula” - remarca criticul de artă Pavel Şuşară.

Silvia Radu este un artist complet. Pe lângă scultura în „materiale definitive” – bronz, piatră - ea a abordat şi pictura, ceramica, grafica în pastel ca şi statuara din gips pictat. A expus în ţară la Bucureşti, Timişoara, Bistriţa, Constanţa sau Cluj dar şi la Sediul UNESCO, la Bienala de la Veneţia sau la Budapesta.

Este cunoscută mai ales pentru „Grădinile cu Îngeri”, pentru florile pictate în natură, buchete imense fără a fi naturi moarte ci, incluse în lumea ţărânii din care au fost smulse. Peisajele, ca şi portretele figurate printre flori sau pastelurile chipurilor tinerilor martiri ai Revoluţiei sunt interpretate cu o fervoare cromatică de multe ori fovistă: culori tari, ţipătoare în armonia lor, pe suporturi negre sau colorate, şochează prin argumentul puternic al atitudinii artistului: dorinţa de a arăta lumii întregi pacea şi armonia în care ar trebui să trăim, cu noi înşine, cu cei din jur, cu natura şi cu Dumnezeu. Toate acestea au făcut din Silvia Radu un artist militant fără să vrea. Îşi rosteşte cu apăsare convingerile, nu se codeşte să le repete, de multe ori, obsesiv. Lucrările sale o dovedesc.

Nu întâmplător, ‘’Grădinile cu Îngeri’’ – crezul său artistic - se repetă ciclic. Gestul Silviei Radu de a desface icoana din cofrajul ei tipar continuă simbolic o raţiune şi o credinţă care-şi păstrează fără echivoc nevoia de a întreba şi de a primi răspuns. Pasajul dintre sacralitate şi reprezentarea sa - trupul uman - este trecut în acest fel fără nicio sfidare.

„Nici nu există sus şi jos în această viziune, totul e plin cu încântare, cu o bucurie a fiinţei care nu se împiedică în zadarnice distinccţii, în paupere segmentări. De fapt, sculptura, spumegând voios în alburile ghipsului şi în culorile purtate de îngeri ca o panoplie, unifică şi ea, paradoxal, vocile diversităţii din creaţia recentă a Silviei Radu” – remarca, în discursul său referitor la „Grădinile cu Îngeri”, criticul şi istoricul de artă Dan Hăulică.