“Cum ascunde luna /Faţa sa de soare, /Aşa groapa Te-a ascuns şi pe Tine-acum, /Cel ce prin trupească moarte ai apus.” (Prohodul Domnului, Starea întâi)  

 

Vineri, 17 aprilie

NOAPTEA JILȚURILOR

Deși era orb, a stat o zi cu fața spre pădure și n-a vorbit. Era în Vinerea mare a ultimului Paști pe care l-am trăit acasă, împreună, atâția câți ne mai găseam, împuținați-în orele de dinaintea Prohodului .

Din când în când, bea un pahar cu apă. Mi s-a părut atunci că s-a rugat, dar nu pot să știu sigur ce a făcut, stând cu vântul în față și cu foșnetul plopilor, în curtea casei lui de la Corbeanca. Era ca azi, în miezul lui aprilie, dar cu trei ani în urmă, iar peste două luni avea să plece.

Abia când n-a mai fost, am luat aminte că scriitori pleacă altfel decât toți, grație unui pact secret și doar al lor, pe care îl fac cu Dumnezeu și îngerii. Păstra un crucifix deasupra patului (și-l adusese din Ierusalim) și o icoană veche de argint, fără ca ele, ca obiecte, să ne mărturisească altceva, în plus, rugile lui .

Odată am încercat să îl provoc să vorbim împreună despre “necredința“ lui Cioran, pe care o vedea ca falsă necredință, altădată -despre Papa Ioan Paul al II-lea, pe care îl vizitase în privat, dar Augustin Buzura mi-a răspuns că pur și simplu sunt câteva lucruri despre care vorbești doar în gând.

Cu toate astea, ne-am povestit, totuși despre un magic ritual precreștin, pe care eu îl trăisem în casa bunicilor, iar el îl petrecuse, de asemenea, în Maramureșul copilăriei: era Joia mare a focului și a jilțurilor pentru morți.

În noaptea Joii Mari spre Vineri, familiile scoteau scaunele afară și, sprijinite pe lângă pereți, le așezau în preajma unui foc.

Cei dragi și duși veneau la ai lor, călăuziți și încălziți de flacără. Așa că eu visez din când în când acest consiliu al umbrelor întoarse, ajunse acasă în Săptămâna Patimilor și care nu vor să-mi vorbească, lăsându-mă cu un dor sfâșietor: e tatăl meu, e Augustin Buzura, rude, mentorii mei toți, sunt și copii, sunt câinii casei și alte suflete pe care le-am iubit, pe când eu tremur speriată în vis, că nu vor mai fi jilțuri pentru toți.

Vinerea Mare să ne fie de folos. Cu drag, DZB.

Fotografie de Mihai Adrian Buzura