loader

DANIELA ZECA BUZURA: JURNAL DE CARANTINĂ (VIII)

“Căsătoria este ultima noastră șansă de a deveni înțelepți.” Joseph Barth

 

Daniela Zeca-Buzura
Mic dejun cu un campion

Luni, 30 martie

PUMNI ȘI TOIAGUL ÎNFLORIT AL LUI IOSIF

De o săptămână încoace, de când am reluat cu asalt rețelele de socializare, tocmai mă pregăteam să constat și să laud faptul că le întrebuințăm mai cu folos, când obiceiuri noi ,de carantină, m-au contrariat și contrazis.

Nu știam până azi cine e acest american, Billy Joe Saunders, dar este numai vina mea de ignorantă într-ale boxului.

Ei, bine, am aflat din surse oficiale că omul e un mondial neînvins: 29 de victorii în palmares, dintre care 14 obținute prin knock out. Mai mult, încă de acum patru ani, Saunders deține centura WBO la categoria mijlocie, ceea ce îl face, probabil , admirat de atâtea dintre frumoasele de peste ocean, ba unii spun, chiar și de Trump.

Până aici, totul bine, doar că se pare că gloriosul de 30 de ani, care, în condiții de pace ar fi avut, în mai, o confruntare cu omologul său, Canelo Alvarez-se plictisea în izolare și, cum pumnii trebuie antrenați, s-a apucat să le arate bărbaților cam cum să se descurce, să nu devină plictisiți ca el: “Am vrut să fac un scurt videoclip pentru voi, tați, soți sau cei care aveți iubite. E clar că treaba cu Covid-19 devine foarte serioasă și stăm izolați. Dacă femeia ta vociferează și tu încerci să fii răbdător, să fii calm, dar ești pe punctul de a exploda...”

Tot ceea ce urmează, e un minut și jumătate de pumni. Pentru soție, parteneră, fiică, dacă tot le mai ai și te servesc în casă, reproșându-ți totuși, că nu ai spălat măcar vasele.

Din nefericire, pentru mulți, violența domestică e fapt minor și cunoscut. Dar ceea ce m-a indignat o dată în plus a fost că, în această dimineață, postarea performerului american avea 447,558 de vizualizări și mii de comentarii laudative, înainte ca impetuosul să o șteargă și să își ceară scuze. Dar nici scuzele nu au rezolvat mare lucru, căci au fost formulate în aceeași notă: “Regret că doamnele s-au simțit jignite. Dacă aș vedea un bărbat lovind o femeie, l-aș face bucăți.”

Din punct de vedere al corectitudinii politice, Saunders e un tip tânăr, alb, celebru, îndreptățit să se-adreseze lumii într-o dimineață de luni în care decesele provocate de SARS-COV2 au depășit 34 de mii de persoane. Așa că nu dați vina pe sex, naționalitate, nivel de educație. Nu mă înscriu între cei care cred că un sportiv e mai puțin inteligent.

Și nu dați vina nici pe confesiune, religie, ci să ne amintim: când între toți bărbații singuri ai Galileii, trebuia găsit un logodnic Mariei, toiagele tuturor se pun o noapte în altar. Și doar al tâmplarului Iosif înverzește și face flori( Matei, 13, 55), iar el devine, dintre ei, alesul, tocmai fiindcă era senin , credincios, răbdător.

Cu drag, pe mâine, DZB.

Foto: Dănuț Cristișor

Citiți toate paginile din Jurnalul de carantină pe pagina de Facebook a emisiunii "Mic dejun cu un campion"!

20:00 Misterul gemenelor

Film* Misterul gemenelor (Prodigieuses-Franţa, 2025)

Regia: Frédéric Potier, Valentin Potier

Cu: Camille Razat, Mélanie Robert, Franck Dubosc, Isabelle Carré

*Dramă. Gemenele Claire și Jeanne, pianiste pasionate, încep cursurile prestigiosului conservator din Karlsruhe, după o pregătire spartană, coordonată cu insistență de ambițiosul lor tată. În timpul repetițiilor pentru un concert hotărâtor în cariera lor, Claire și apoi Jeanne află cu surprindere că suferă de o boală genetică gravă care le afectează sistemul osos. Treptat, ele își pierd capacitatea folosirii mâinilor, riscând oricând fracturi grave. Dar gemenele vor găsi o modalitate unică de a-și schimba soarta, creându-şi o tehnică pianistică personală și un repertoriu adaptat, pentru că pasiunea și voința nu au limite.

22:15 Gala “Premiile muzicale Radio Romania 2026”

*Gala „Premiile Muzicale Radio România 2026” reprezintă cel mai important reper anual de recunoastere a excelentei în industria muzicală autohtonă, fiind organizată de Societatea Română de Radiodifuziune. Editia din acest an îmbracă o haină profund sărbătorească, deoarece, pe 01 noiembrie, „Radio România sărbătoreste 98 de ani de existentă neîntreruptă în serviciul public, o bornă simbolică pentru istoria audiovizualului românesc”.

O producție a Redacției Proiecte Speciale, Direcția TV

Producator: Oana Radu Turcu

 
Teatru și umor, muzică și nostalgie – o nouă săptămână „Poarta Pangrati” la TVR 2

Leonard Miron, Vasile Muraru, Carmen Tănase, Saveta Bogdan, Fuego, Dan Helciug și Mioara Velicu se numără printre invitații Marinei Almășan în ...

„Femei în pragul unei crize de nervi”, comedia savuroasă care l-a consacrat pe Almodóvar, la „Filmul de artă”

O iubire pierdută, o prietenă prinsă într-o poveste cu teroriști, întâlniri neașteptate și un gazpacho cu efecte spectaculoase. În universul lui ...

Când pasiunea şi voinţa nu au limite. „Misterul gemenelor”, un film inspirat dintr-o poveste reală, la TVR 2

Drama, producţie Franţa 2025, având regia semnată de Frédéric şi Valentin Potier, tată şi fiu, aduce pe micul ecran povestea a două gemene, ...

 

#tvr2