Miercuri, 25 martie
Copilăria mea e impregnată de două narcoze florale: la început de toamnă, în septembrie, de crinii albi ai nașterii Mariei și, în presimțirea sumbră a iernii- pe 1 noiembrie, de nostalgia funerară a crizantemelor din ziua mereu înghețată a tuturor sfinților.
Dar nu și primăvara . Nu-mi amintesc despre Blagoveștenii decât din scris, din poezia lumii, a frescelor și a icoanelor care îl fac pe Gavriil- primstătătorul și înaripatul-un purtător de crin.
Pentru mine, el e solul de taină al firii, cel care calcă pași neauziți, ca să-i spună Fecioarei:” Duhul Sfânt se va pogorî peste tine și puterea celui Preaînalt te va umbri”( Luca, I, 34-35).
Gabriel sau Gavriil e lecția ce ni se arată cum că nu putem izbândi decât vestiți, ocrotiți și atinși de revelația divinului și a binecuvântării, fiindcă “ la Dumnezeu nimic nu e cu neputință”.
Crinul lui Gavriil e un însemn pe pagina cărții deschise a revelației. O altă tâlcuire ascunsă a purtătorului de floare e aceea că nu descoperim nimic prin noi înșine, ci doar călăuziți de inspirația și îndurarea Celui care s-a nevoit și s-a jertfit pentru noi toți.
Poate că nu e întâmplător că începutul acestei sărbători a Bunei Vestiri pornește din Răsăritul Europei, în secolul al V-lea, pentru ca două veacuri mai târziu, în vremea papei Leon al II-lea, să fie preluată de Roma. Creștinii armeni au celebrat-o cei dintâi, chiar dacă ei o prăznuiesc și azi pe 7 aprilie, orientându-se după întâia consemnare a datei de naștere a Mântuitorului.
Nu în ultimul rând, îngerul Gabriel -Vestitorul e una dintre cele mai trainice controverse teologice. Cercetătorii cronologiilor Bisericii nu ostenesc să lege punți între acest misterios simbol al monoteismului și figuri sau credințe de dinaintea iudaismului.
În ebraica veche, sensul lui Gabriel e “ omul-Dumnezeu”, mesager deopotrivă al mântuirii și pedepsei. Precum Mihail, Gavriil este îngerul care se află lângă Tatăl și de aici, noua dispută : pentru ce stă purtătorul de crin în stânga PreaPuternicului, pe locul rezervat, prin tradiție, femeii?
Gabriel este unicul între fețele angelice ale iudeo-creștinismului, despre care există ipoteza că ar fi femeie.
În iconografia cunoscută, când nu poartă crinul, el duce trâmbița vestirii, o lance, o ramură din Rai, făclia sau chiar o oglindă în care se reflectă prima literă grecească a numelui lui Hristos.
Faptul că el este îngerul păzitor al lui Iisus, dar și vestitor către Zaharia al nașterii lui Ioan Botezătorul , complică o dată mai mult înțelesurile. Pentru ce nu îi vorbește el poruncitor Mariei, în știuta tradiție testamentară, ci dimpotrivă , o proslăvește și i se închină, numind-o “ cea plină de har”, încât Maica lui Dumnezeu se întreabă : “ ce fel de închinăciune poate fi aceasta?”
Puternic și profund, îngerul Gabriel nu doar că îi apare lui Iisus în Grădina Ghetsimani și tot el mai târziu dă de-o parte piatra mormântului , vorbindu-i Magdalenei că “ Nazarineanul cel răstignit a înviat”, dar pătrunde de două ori în viziunile profetului Daniel, încunoștiințându-l de întoarcerea evreilor din robia Babilonului.
Tot el îi dă putere lui Moise să scrie Cartea Facerii și Pentateuhul, în timp ce studiile rabinice adaugă că Gabriel este îngerul care l-ar fi învățat pe Iosif cele 70 de limbi trebuitoare pentu a stăpâni Egiptul.
Aceeași tradiție ebraică face din Gabriel un bici al pedepsei cerești care se abate asupra Sodomei și Gomorei, pe când o altă mare religie abrahamică, Islamul, îi găsește un corespondent în Jibrail.
“ Spirit divin al dreptății “, Jibrail cel cu 140 de perechi de aripi, îi dictează profetului Mohamed versetele Coranului, lăsându-l pe Vestitorul cu crin al creștinătății să fie, în toate configurațiile teologice și simbolice ale lumii, un purtător al darului , al harului și al revelației.
Cu drag, pe mâine, DZB.
Citiți toate paginile din Jurnalul de carantină pe pagina de Facebook a emisiunii "Mic dejun cu un campion"!
