Invitatul Danielei Zeca Buzura de sâmbătă, 20 noiembrie, de la ora 10:00, a fost Dan Dediu, compozitor, profesor şi rector al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti.

 

„Sunt un fanatic al viitorului, mărturiseşte compozitorul Dan Dediu adăugând: Muzica e infinită, un act de libertate interioară pe care trebuie să ţi-l asumi”.

„Compozitorul se duce acasă, strânge din dinți și începe să se gândească la o nouă piesă”, acesta ar fi firescul zilei unui creator de muzică, dincolo de cafeaua de dimineaţă. Destinul – în care Dan Dediu crede cu convingere – l-a dus în multe alte direcţii. La profesorat, la emisiuni de televiziune, la scris, într-o aventură ce a început cu studiul pianului şi venirea din Brăila natală, în Bucureşti la şcoala de muzică – liceu şi conservator – pentru a călători apoi în toată lumea ca bursier şi mai apoi cu concerte. Exemplificative sunt câteva dintre aceste stagii definitorii pentru cariera sa ulterioară: bursa Herder şi A.Berg/Viena, IRCAM/Paris, New Europe College/Bucureşti, Colegiul de Ştiinţe/Berlin, Villa Concordia – Bamberg/Viena. Fiecare loc a însemnat întâlnirea nu numai cu colegi de generaţie din mai multe ţări ale lumii ci şi cu profesori şi mentori care l-au învăţat ce înseamnă drumul atât de complicat şi complex al componisticii.

Bursa de la Viena - la care a putut accede abia după evenimentele din 1989 -, a însemnat descoperirea unei alte lumi. De la sălile de studiu din România unde adesea se întrerupea lumina şi tânărul Dan Dediu se încăpăţâna să-şi termine de interpretat partitura, chiar şi pe întuneric – un exerciţiu ce l-a ajutat din plin – la feeria luminilor, eleganţa şi sălile de spectacole şi concerte din capitala Austriei, orchestrele şi muzicienii ce concertau aici. Toate au însemnat o revelaţie a adevăratului univers al muzicii şi o descoperire treptată a marilor compozitori.

„Muzica te scoate din tine!”, spune Dan Dediu în deplină admiraţie pentru personalitatea şi muzica lui Maurice Ravel, compozitorul care a creat celebrul „Bolero” – cel mai lung crescendo din istoria muzicii -, interpretat atât de magistral de două orchestre sub bagheta a doi dirijori legendari: Sergiu Celibidache (în 1971) şi Valeri Gherghief (în 2016). Ambele versiuni subiect de studiu pentru Dan Dediu şi studenţii săi pentru că, nu-i aşa, „Muzica trăieşte prin interpretare!”.

La cei 54 de ani, Dan Dediu a compus genuri diverse: patru simfonii şi piese pentru orchestră, şapte concerte, cinci cvartete de coarde, muzică de cameră, piese pentru pian, muzică de cor, electronică, trei opere iar activitatea sa continuă cu acelaşi entuziasm cu noi şi noi compoziţii, îmbogăţindu-şi permanent repertoriul componistic.

„Dacă după trei minute muzica ta nu spune nimic celui care te ascultă, l-ai pierdut!”, este convingerea sa atât ca muzician, cu un îndelungat exerciţiu concertistic dar şi ca profesor pentru multe generaţii de studenţi care i-au trecut pe la catedră. La cei 54 de ani, are carisma de a convinge, de a mobiliza, de a da încredere celor tineri în forţele lor. De altfel, Dan Dediu a coordonat în calitate de director artistic mai multe ediţii ale festivalului „Săptămâna Muzicii Noi’’ (1999, 2001, 2007 şi 2008) şi două ediţii ale festivalului „Profil” (2004 şi 2006). Şi tot ca educaţie muzicală pentru tânăra generaţie Dan Dediu s-a lansat în două proiecte unice pe piaţa media de la noi: „Aventura sunetelor”, la TVR Cultural, o emisiune ce a însumat 88 de episoade – distinsă cu premiul ATF în 2004 – şi „Muzici dintr-o expoziţie” (2008-2009). Aceste realizări au fost răsplătite cu două distincţii importante: Ofiţer al Ordinului „pentru Învăţământ” (2004) şi Cavaler al Ordinului „Meritul Cultural” (2009).

Debutul acestei perioade aflate sub semnul molimei, l-a demobilizat pentru o scurtă perioadă de timp, ca pe cei mai mulţi dintre artişti dar, caracterul său ambiţios nu l-a lăsat să se risipească. „Trăim în epoci muzicale sau mai puţin muzicale. Acum ne aflăm sub semnul nefericit al unei rupturi. După o vreme mi-am dat seama că pentru mine a însemnat o regăsire. După o scurtă pauză am înţeles că trebuie să caut ceea ce mă defineşte şi am început să trăiesc din nou, să compun, să caut profunzimea lucrurilor ce ni se întâmplă. Şi aşa s-au născut mai multe compoziţii pe care încerc ’să le pun în operă’ cum se spune, împreună cu mai mulţi muzicieni”.

„Muzica mea este torenţială!”, mărturiseşte Dan Dediu. „Sunt născut pe malul Dunării, la Brăila, în zodia peştilor şi sunt convins că fiecare are un destin, că anturajul, educaţia, locul în care am venit pe lume au o mare importanţă în viaţa noastră. Aşa că, atunci când mă gândesc la muzică, nimic altceva nu mă poate influenţa. Scriu repede. Mai ales dimineaţa, la prima oră. Nu las niciodată să treacă timpul. Ideile îmi vin ca un şuvoi. Au energie şi sens. Am idei mai multe decât pot eu scrie şi atunci nu mă sfiesc să le împărtăşesc celorlalţi. Trebuie să te descoperi tot timpul. Să munceşti mult. Să perseverezi. Să crezi. Nu poţi să aştepţi să-ţi vină inspiraţia aşa... din neant. Trebuie s-o cultivi. Zi de zi!’’.

Două cărţi semnate de Dan Dediu reţin acum atenţia tocmai pentru că vin din partea unui muzician care şi-a împărţit existenţa între studiul asiduu, creaţie şi profesorat. Sunt două apariţii editoriale ce relevă fiecare o altă latură a personalităţii celui invitat astăzi la „Mic dejun cu un campion”.

Prima, „Dan Dediu sau compoziţia ca metaforă şi adevăr” (2018) o ediţie îngrijită şi coordonată de Olguţa Lupu, o culegere de texte şi interviuri apărută la Editura Muzicală şi cea de-a doua, „Cei 9 ’i’ sau cum compunem. Posibil ghid de compoziţie după metoda ficţionalistă” (2012) ce a văzut lumina tiparului la Editura Didactică şi Pedagogică, rezultat al experienţei de pedagog şi manager în învăţământul artistic ca profesor la catedra de componistică şi rector al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti.

Activitatea de cercetător şi istoric al muzicii s-a concretizat şi în alte apariţii editoriale: monografia Ludovic Feldam şi cea dedicată lui Dan Constantinescu (aceasta împreună cu soţia sa, Valentina Sandu-Dediu), un volum de eseuri („Radicalizare şi guerrilla”), precum şi multe studii, articole şi conferinţe. Cărţile sale au fost publicate atât în ţară cât şi de alte edituri internaţionale precum Peermusic (Hamburg/New York) şi Lucian Badian Editions (Ottawa).

Se bucură de apreciere unanimă şi este onorat cu premii naţionale (opt premii ale Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România, Premiul Academiei Române, Premiul Enescu) şi internaţionale (Viena, Dresda, Paris, Berlin, Ludwigshafen) de compoziţie şi interpretare; CD-uri cu compoziţiile semnate de Dan Dediu au apărut în ţară (Societatea Română de Radiodifuziune, Editura Muzicală), în Germania (Pro Viva, Cavalli Records, Neos), în îndepărtata Australie (Move Records) şi în Olanda (NM Extra).

Nu putem să facem o recenzie asupra creaţiei lui Dan Dediu. Nu putem şi nici nu ne-am propus aşa ceva dar, îi putem asculta oricând muzica. Este cu siguranţă o carte de vizită pe care doar opera o poate oferi creatorului său.

Şi, ca exerciţiu de interferenţă a artelor, Dan Dediu, invitatul de astăzi de la Mic Dejun cu un Campion a intrat într-un dialog al sunetelor şi culorilor cu un pictor pe care îl cunoaşte de mult – prin intermediul unui alt excelent muzician, Aurelian Octav Popa – şi anume, cu Corneliu Vasilescu, la rândul lui, un artist ce pictează pe ritmul muzicii.

Portret de artist: Corneliu Vasilescu - pictor

Reprezentant al generaţiei ’60 şi al expresionismului abstract, Corneliu Vasilescu a fost distins în 2003 cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Ofiţer iar în 2011 a primit premiul UAP pentru întreaga activitate.

Debuta în 1960, iar în 1966 a deschis prima expoziţie personală de grafică şi sculptură. Caz rar în istoria Uniunii Artiştilor Plastici, Corneliu Vasilescu devine membru al breslei în 1968, chiar în anul în care era acceptat ca student la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, din Bucureşti.

Pictura sa se eliberează printr-o gestualitate instinctivă şi lipsită de formalism. „Valorific aportul picturii abstracte prin elaborarea semnului de narativitate și mimetism, renunțând deliberat la abilitățile figurative care pot contribui la o personalizare a stilului, dar raportându-l, ca un fapt secund, la realitatea exterioară”, mărturiseşte artistul.

Ceea ce poate părea sălbatic şi fără sens unora, are o muzicalitate intrinsecă, o profunzime la care artistul ajunge atât prin simţuri cât şi prin raţiune. Nimic nu este întâmplător. Niciun accent, nicio tuşă, nicio culoare. Toate se rânduiesc conform unei trame compoziţionale ţinute în frâu de imaginaţia febrilă a pictorului: „consider semnul abstract cel mai autoritar, cel mai definitor al stilului ce mă reprezintă”. Corneliu Vasilescu îşi rânduieşte atent schiţele, îşi aranjează pensulele, culorile, paleta, într-o rutină ce constituie preludiul liniştit unei izbucniri de energie pe care o ordonează în funcţie de starea de moment condiţionată de acompaniamentul muzicii. Lucrările sale derivă unele din altele, ca o nesfârşită poveste, fără început şi fără final.

„Demersul este neîndoielnic liric, dar el nu face parte din acea zonă a lirismului reticent și delicat ce se închide asupră-și ci exprimă mai curând unul dintre acele suflete romantice pentru care, ’nimic nu e mai accesibil decât infinitul...’ (...) Departe de a exprima sciziunea tragică cu lumea sau cu sine, departe de orice fel de tragism, pictura lui Corneliu Vasilescu e plină de o vitalitate pozitivă...”, aprecia într-o recenzie dedicată artistului, criticul şi istoricul de artă Alexandra Titu.

Recomandarea de lectură: „Cernăuţi. Obiecte pierdute”, de Mircea A. Diaconu (profesor universitar, doctor în filologie al Universității ’’Al.I.Cuza”, Iași) publicată la Editura Cartier, Colecţia Art în 2021, lansată în septembrie a.c., la Chişinău.

O carte în care „Anunţurile decupate... nu sunt doar transparenţe spre o lume pierdută, ci chiar un mod epifanic al acesteia. O lume pestriţă şi extrem de vie răsare de sub fresca de anunţuri, un Cernăuţi bântuit de criminali, hoţi, borfalşi şi escroci..., dar şi de sinucigaşi din amoruri nenorocite ori de domnişoare simpatice în căutare de conversaţie cu un domn sau, dimpotrivă, de domni dorind căsătorie bazată pe adevăr, dreptate, egalitate şi sinceritate; mercuriale pentru pieţe, hoteluri şi birjari, norme pentru petrecerile şi plaja de la Cârdul Gâştelor, meciuri, vizite regale, spectacole etc., etc. - totul într-un vârtej care se transformă într-o vivace poezie obiectuală”, notează în recenzia sa, criticul literar Alexandru Cistelecan (Sursa: Cartier)

Un articol de Ileana Ploscaru Panait