loader
Foto

Galerie foto

Dacă doriţi să revedeţi... scriitoarea Ioana Pârvulescu la "Mic Dejun"

Invitata Danielei Zeca Buzura de sâmbătă, 5 martie, este publicist, critic şi istoric literar, profesor şi traducător, membru al Uniunii Scriitorilor şi membru fondator al Societății de Comparatistică din România. În reluare luni, 7 martie, la ora 8.

 

Daniela Zeca-Buzura
Mic dejun cu un campion

În această sâmbătă de martie ne-am amintit de frumoasele clipe petrecute împreună cu scriitoarea şi jurnalista Ioana Pârvulescu cu care am avut plăcerea de a înregistra în aprilie 2019. Cei patru ani de atunci nu minimizează cu nimic emoţia acestei întâlniri.

(w882)

Ioana Pârvulescu este o scriitoare de succes care şi-a făcut din secolele XIX - XX un subiect preferat. Ea se identifică nu numai cu oamenii de cultură ai perioadei ci şi cu un Bucureşti care înflorea gonind spre modernitate şi care era faimos prin aerul de Mic Paris cu care-şi impresiona vizitatorii. Clădiri frumoase, străzi umbrite, noi bulevarde şi pieţe cu statui monumentale, cartiere chic, o lume mondenă strălucitoare care frecventa restaurante celebre, săli de cinema şi teatre sau grădini de vară unde se putea ieşi la un şpriţ cu Caragiale. Acesta este universul livresc al Ioanei Pârvulescu. Amintiri, personaje, arhive, fotografii, o graţie a scrisului, un parfum de epocă care încă trăieşte plutind pe deasupra oraşului se reflectă în pagini de roman inconfundabile.

(w882)

O prezenţă stenică, patronată de bucuria scrisului şi pregătirii noilor generaţii de studenţi ce au în Ioana Pârvulescu exemplul concret, drept de urmat. Scriitoare, publicistă, critic şi istoric literar, profesoară cu har şi cetăţean implicat, Ioana Pârvulescu, de două ori laureată a Premiului European pentru Literatură, continuă sârguincios să scrie şi să adapteze noilor condiţionări ale etapelor pe care trebuie – vrând, nevrând – să le depăşim cu graţie.

(w882)

În 2021, la editura Zsolnay din Viena a apărut romanul ’’Inocenţii’’ – versiunea în limba germană, datorată traducătorului Georg Aescht -, în perioada nefastă a pandemiei a avut mai mult timp pentru filme – serialul ’’Friends’’ este unul dintre cele preferate -, este activă pe facebook şi instagram, călătoreşte prin muzeele lumii via internet, predă on-line, rămâne conectată la toate evenimentele ce ne marchează, cu siguranţă viaţa şi neliniştea.

(w882)

Într-un cuvânt, Ioana Pârvulescu este un om şi un scriitor cu toate simţurile alerte, care nu s-a ascuns şi care, prin excelenţa condeiului său, cu siguranţă va scoate la iveală nu peste mult timp, alte cărţi şi poezii pentru desfătarea celor care o urmăresc nu de azi, de ieri.

Alături de Daniela Zeca Buzura, un confrate fidel, iată-ne în această dimineaţă de sâmbătă, din nou împreună pentru aproape 50 de minute de desfătări intelectuale şi cine ştie ce nimicuri de bun gust.

Emisiunea poate fi urmărită în programul:

TVR2: Sâmbătă, 5 martie 2022, ora 10:00

Luni, 7 mart. 2022, ora 08:00

TVR3: Duminică, 6 mart. 2021, ora 7:55

TVRI: Sâmbătă, 12 mart. 2022, ora 8:00

TVRM: Sâmbătă, 12 mart. 2022, ora 7:00

Un articol de: Ileana Ploscaru Panait

15:00 Ferma

Emisiune de: Viorel Alexandru Popescu si Eugen Daniel Iancu Cosmeriuc

(Reluare)

16:00 AI idee ?!

Sezon Nou

*AI idee?! este un proiect educaţional care înseamnă: emisiuni dedicate informării si educării copiilor, adolescentilor si părintilor privind protectia minorilor şi prevenirea situatiilor de risc, ediţii dedicate inteligentei artificial, cu rol important în informarea si educarea publicului, subiecte despre folosirea limbii semnelor române în diverse domenii ale educaţiei, emisiuni de orientare profesională, precum şi teme de actualitate.

Moderator: Corina Dobre

Realizator: Codruţ Pânzaru

Producător: Sînziana Miloşoiu

 
„Mâine începe azi”, pe TVR 2: Cifrele care ucid prejudecățile sau cum au demontat trei liceeni din Oradea stereotipurile despre români în Europa

Tinerii din echipa DATA OUT au dus România pe podiumul internațional al statisticii, folosind date concrete de la Eurostat pentru a combate ...

Premieră TVR 2. „Comisarul Rex” revine la Viena cu noi aventuri, mistere și nume mari ale cinematografiei europene

Din 13 noiembrie, de la ora 19:00, TVR 2 aduce pe micile ecrane „Comisarul Rex: Din nou la Viena”, cea mai nouă producție a celebrei francize ...

„Competiție de idei. Comunitate de creatori”. SuperBlog 2026, ediția 33

Competiția SuperBlog este în toi, iar provocările acestei toamne îmbină storytellingul, pe teme propuse de branduri din domenii diferite, cu ...

 

#tvr2