loader
Foto

„Culoarea dragostei", un film emoţionant la TVR 2

Miercuri, 3 august, de la ora 20.00, TVR 2 vă invită să urmăriţi filmul inspirat de povestea reală a unui copil sfâşiat de luptele rasiale dintre o mamă albă şi un tată de culoare.

 

Dramă – inspirată de un fapt real. Tânăra Nicole are o scurtă aventură cu Ty Rivers – un baschetbalist de culoare, însurat, vedeta echipei din Vancouver - în urma căreia se naşte micul Noah. Deşi Ty refuzase iniţial să-şi recunoască fiul, el şi soţia sa ajung să solicite custodia, începând o luptă dureroasă şi îndelungată cu Nicole prin tribunalele canadiene.

Filmul a fost realizat la 8 ani după ce bătălia juridică a cazului real s-a încheiat definitiv. Povestea copilului  născut dintr-o mamă albă şi un tată de culoare a iscat numeroase discuţii publice atât în SUA (unde trăieşte tatăl), cât şi în Canada (unde trăieşte mama). Dezbaterile furibunde au fost generate de Curtea de Apel din Columbia Britanică după ce acesta a schimbat decizia iniţială a tribunalului - şi a luat copilul de la mamă, în baza argumentului că „o mamă albă nu poate creşte un copil de culoare”. Mama a atacat decizia la Curtea Supremă iar în acest caz de segregare rasială s-au implicat numeroase organizaţii de culoare din Canada precum Asociaţia juridică africană din Canada, Asociația asistenților sociali de culoare și Asociația canadiană-jamaicană.

După ce a pierdut şi ultima cale juridică de a obţine custodia copilului, tatăl a încetat orice contact cu fiul său şi a refuzat să mai plătească alocaţia pentru creşterea lui.

(w500) culoarea d

Filmul redă cazul real schimbând însă numele protagoniştilor şi adăugând câteva elemente de ficţiune. Cu toate acestea, documentaţia are la bază mărturiile celor implicaţi, protagonista din film, actriţa Jennifer Finnigan, întâlnindu-se chiar cu personajul său din viaţa reală. "Povestea este departe de a fi un clişeu" a declarat actriţa Jennifer Finnigan  care a mai povestit că mama din viaţa reală a fost extrem de impresionată de faptul că povestea ei devine un film difuzat în întreaga lume.

Filmul a avut un buget de 4.7 milioane de dolari şi a fost extrem de bine primit de public, atât datorită subiectului, cât şi al actorilor. În rolul sportivului de culoare care are un copil cu o femeie albă a fost distribuit actorul Roger Cross care, în viaţa reală, este căsătorit cu o femeie albă.

CULOAREA DRAGOSTEI (PLAYING FOR KEEPS – Canada, 2009)
Regia: Gary Harvey
Cu: Jennifer Finnigan, Roger Cross, Doug Savant

18:00 Ora de Stiri

Transmisiune directă

18:45 Sport

Transmisiune directă

 
Poveşti fascinante din Bucureşti, la „Istoriile oraşului”, pe TVR 2

Seria documentară „Istoriile oraşului”, realizată de Raluca Bibiri la TVR Cultural poate fi revăzută de luni până joi, de la ora 17.00, la TVR 2. ...

(P) Ce este ceramica porțelanată GUDART?

(P) Ce este ceramica porțelanată GUDART?

publicat: miercuri, 21 ianuarie 2026

Ceramica porțelanată a devenit, în ultimii ani, unul dintre cele mai căutate materiale pentru amenajări interioare și exterioare. Arhitecții o ...

„Sub mâna blândă a iubirii”: Felicia Filip și Cristian Mihăilescu, la „Destine ca-n filme”

Au dus arta lirică pe cele mai mari scene ale lumii. Iubirea lor, născută pe scenă, a crescut odată cu succesul profesional. Arta le-a fost ...

 

#tvr2