loader

Cu cine ne întâlnim în această săptămână la Ieri-Azi-Mâine

Sofia Vicoveanca, Tania Popa, Octavian Bellu şi Ileana Stana Ionescu sunt doar câţiva din invitaţii emisiunii de pe TVR 2. Poveştile lor le aflaţi de luni până vineri, de la ora 16:00, la TVR 2 şi online pe TVR+.

 

Corina Dănilă
IERI-AZI-MÂINE

Ediţia de luni, 13 octombrie, a fost dedicată muzicii populare, astfel că în platoul emisiunii a fost Sofia Vicoveanca şi Andreea Chisăliţă. Cu o carieră de peste cincizeci de ani, Sofia Vicoveanca este una dintre cele mai îndrăgite şi cunoscute interprete de muzică populară. De-a lungul carierei, ea s-a remarcat prin repetoriul său bucovinean, devenind astfel un adevărat ambasador al folclorului din regiunea sa natală. La Ieri-Azi-Mâine, am avut ocazia să revedem câteva din materialele de arhivă cu marea interpretă şi ne vom întâlni cu o „urmaşă” a cântecului bucovinean: Andrea Chisăliţă. La numai 15 ani, tânara născută în Suceava  a câştigat numeroase concursuri de muzică populară în România, cât şi în străinătate.

UPDATE: Ediţia este disponibilă online pe TVR+

Marţi, 14 octombrie, Ieri-Azi-Mâine dedică cele 60 de minute teatrului. De la ora 16.00, ne-am întâlnit cu actorii Costel Constantin şi Tania Popa. Cunoscut pentru Revanşa (1978), Ion: Blestemul pămîntului, blestemul iubirii (1978), Misterele Bucureștilor (1983), Porţile albastre ale orasului (1975) şi Iubire și onoare (2010) Costel Constantin s-a născut în 1942 şi a jucat în numeroase scenete şi seriale realizate de Televiziunea Română, astfel că pe 14 octombrie, moderatoarea Corina Dănilă ne-a prezentat câteva din momentele de aur ale marelui actor.

În aceeaşi ediţie ne-am revăzut şi cu Tania Popa. Actriţă cu un reportoriu impresionat, ea a trecut de la Shakespeare la Goldoni, iar pe marele ecran s-a remarcat în Patul lui Procust (film care a participat la Festivalul de Film de la Berlin, 2002) şi Poziţia copilului (2013)

UPDATE: Ediţia este disponibilă online pe TVR+.

Muzica uşoară va fi tema ediţiei de miercuri, 15 octombrie. Va fi o ediţie in-memoriam Dan Spătaru, iar echipa emisiunii ne-a pregătit o colecţie cu cele mai bune momente din Arhiva TVR cu marele artist. Alături de Corina Dănilă, în platoul emisiunii vor fi prezenţi: artista Pompilia Stoian, o apropiată a lui Dan Spătaru care a emigrat în Germania; Sidonia Spătaru, soţia lui Dan Spătaru şi artistul Costel Lăzăroiu.

UPDATE: Ediţia este disponibilă online pe TVR+.

Joi, 16 octombrie, în ziua dedicată Sportului, la emisiunea Ieri-Azi-Mâine vă veţi întâlni cu Octavian Bellu şi Mariana Bitang, părinţii gimnasticii româneşti. De la ora 16:00, Alina Alexoi şi Cristian Mîndru aduc din Arhiva TVR momente de aur ale echipelor româneşti la marele campionate şi olimpiade.

Update: Ediţia este disponibilă online pe TVR+.

Dacă e vineri, e divertisment, iar la Ieri-Azi-Mâine ne întâlni cu Ileana Stana Ionescu şi Monica Davidescu, două artiste care au reuşit să aducă zâmbetul pe buzele a milioane de români, de-a lungul anilor.

Update: Ediția este disponibilă online pe TVR+

„Fiecare ediţie are câte un invitat cu care gazdele prezintă subiectul zilei, iar dacă, pe parcursul emisiunii, nostalgicii vor zâmbi, tinerii vor ridica din sprâncene, iar visătorii vor aplauda, e semn că IERI, AZI, MÂINE de la TVR 2 a devenit, emisiunea  tuturor vârstelor”, spune Carmen Movileanu, producătoarea noului show de la TVR 2.

Despre emisiune:

În această toamnă, în fiecare zi, de luni până vineri, de la ora 16.00, în direct la TVR 2, Corina Dănilă vă aduce amintiri pentru viitor, într-un nou program intitulat sugestiv IERI, AZI, MÂINE. Este o emisiune alertă, cu invitaţi surpriză, poveşti hazlii, întâmplări adevărate, şampanie, flori şi multe, multe alte lucruri neaşteptate. Fiecare zi are o altă temă: luni se vorbeşte despre muzică populară, marţi - teatru, miercuri este ziua muzicii de cele mai diverse genuri: uşoară/ operă/ operetă, joi este ziua sportului, iar vineri, înainte de weekend, este ziua divertismentului.

***

Emisiunea poate fi urmărită și pe TVR+, pe tabletă sau mobil.

Descărcați aplicațiile TVR+ pentru IOS și Android!

1:30 Duminica filmului românesc

*Flăcări pe comori -România, 1988

Regia: Nicolae Mărgineanu

Cu: Mircea Albulescu, Claudiu Bleonţ, Magda Catone

*Dramă-inspirată din romanul "Arhanghelii" de Ion Agârbiceanu. Trama se ţese în jurul celei mai bogate mine de aur din Roşia Montană, despre care se crede că ar fi blestemată. Tot mai mulţi bărbaţi sunt atraşi de mirajul îmbogăţirii rapide, duhul aurului luând astfel minţile multor curajoşi.

(Reluare)

3:15 Ora de ştiri

*Sport

(Reluare)
 

"Cap Compas": Algeria. Hotarele timpului

publicat: luni, 28 septembrie 2026

Echipa "Cap Compas" propune un itinerar la hotarele nord-africane - o călătorie care începe în fața unei inscripții votive care amintește de ...

„Tonomatul DP2” revine la TVR 2 cu un nou sezon, din 28 septembrie

Muzică, povești, teme care îi preocupă pe tineri și invitați din lumea artistică se întâlnesc într-un nou sezon „Tonomatul DP2”, din 28 ...

„Poarta Pangrati” se deschide la TVR 2. Marina Almășan revine la legendara „oră 5”

Din 28 septembrie, de luni până joi, de la ora 17:00, Marina Almășan îi invită pe telespectatorii TVR 2 la „Poarta Pangrati”, un program ...

 

#tvr2