loader
Foto

Cristian Mîndru: „Un suporter poate vedea într-o zi chiar şi trei meciuri din patru!”

„Să comentezi şi să fii prezent la Campionatul Mondial e vârful pentru orice comentator sportiv”, mai spune el. Din 20 noiembrie, Cupa Mondială FIFA Qatar 2022 este în direct şi în exclusivitate la TVR.  

 

Cupa Mondială FIFA Qatar 2022 ne oferă o lună fotbal spectacol, cu vedete, goluri şi suporteri înfocaţi. Despre experienţa la microfonul unei competiţii de asemenea amploare cum este Cupa Mondială şi la ce să ne aşteptăm în următoarea lună de fotbal, comentatorul sportiv Cristian Mîndru, unul dintre trimişii speciali ai TVR în Qatar, unde face echipă cu Dragoş Bocanaciu, Emil Hossu-Longin şi Narcis Şelaru.

Cristian Mîndru anticipează o competiţie impresionantă: „E prima ediţie de Mondiale pentru mine şi mă aştept la un eveniment spectaculos, pentru că este primul din istorie care se dispută în timpul sezonului fotbalistic. E, de asemenea, primul desfăşurat iarna, în emisfera nordică, în noiembrie-decembrie. Stadioanele sunt foarte apropiate între ele, putem vorbi, practic, de un oraş-stat care organizează. Astfel, pentru prima oară în istorie, un suporter poate vedea într-o zi chiar şi trei meciuri din patru!”.

Din ipostaza privilegiată de comentator la un eveniment de asemenea anvergură, Cristian Mîndru se declară nerăbdător să ajungă în faţa microfonului: „Sper să aduc şi eu, alături de colegii mei, puţin din culoarea Mondialului în casele oamenilor, prin intermediul micului ecran. E o experienţă pe care o aştept cu nerăbdare. Să comentezi şi să fii prezent la Campionatul Mondial e vârful pentru orice comentator sportiv”.

Din 20 noiembrie până în 18 decembrie, Televiziunea Română transmite în direct şi în exclusivitate cea mai iubită întrecere sportivă a planetei. Transmisiile live dedicate Cupei Mondiale de Fotbal - FIFA Qatar 2022 vor putea fi văzute la TVR 1 şi TVR 2.

Mai multe informaţii şi programul actualizat al evenimentului găsiţi accesând sport.tvr.ro. ​

 

13:00 Romania face bine

Prezintă: Irina Luca

Realizator: Ioana Muresan

(Reluare)

14:00 TVR 70

*Orasul muzicii din mapa de
 
Teatru și umor, muzică și nostalgie – o nouă săptămână „Poarta Pangrati” la TVR 2

Leonard Miron, Vasile Muraru, Carmen Tănase, Saveta Bogdan, Fuego, Dan Helciug și Mioara Velicu se numără printre invitații Marinei Almășan în ...

„Femei în pragul unei crize de nervi”, comedia savuroasă care l-a consacrat pe Almodóvar, la „Filmul de artă”

O iubire pierdută, o prietenă prinsă într-o poveste cu teroriști, întâlniri neașteptate și un gazpacho cu efecte spectaculoase. În universul lui ...

Când pasiunea şi voinţa nu au limite. „Misterul gemenelor”, un film inspirat dintr-o poveste reală, la TVR 2

Drama, producţie Franţa 2025, având regia semnată de Frédéric şi Valentin Potier, tată şi fiu, aduce pe micul ecran povestea a două gemene, ...

 

#tvr2