loader
Foto

Hyderabad, vadul timpului | VIDEO

„Cap Compas” ne-a propus o călătorie în fascinanta Indie, duminică, 14 aprilie, de la ora 12:30, pe TVR 2.

 

Cap Compas

Zona colinară a regiunii Telagana este o vatră de civilizaţie ce merită descoperită. Cea mai importantă comoară a acestui loc este abundenţa apei. Râuri şi lacuri naturale sau artificiale se întrepătrund cu zonele locuite.

Mulţi dintre cei care păşesc pentru prima dată în Hyderabad afirmă că orice răgaz petrecut între oamenii locului înseamnă şi cunoaştere a indienilor dar şi un soi de ancorare sufletească prin atingerea acestui ţinut cu toate simţurile. Oraşul s-a numit initial Baghnagar adică "orașul grădinilor". Mai târziu a primit numele Hyderabad care înseamnă „Orașul lui Haydar” sau „Orașul Leului”, nume adoptat datorită califului Ali Ibn Abi Talib, cunoscut și sub numele de Haydar, datorită vitejii sale asemănătoare leului în luptă.

 

(w882) Hyderabad

Din loc în loc templele hinduse amintesc de religiozitatea indienilor şi mai ales de filosofii de viaţă milenare prin care s-a configurat un profil spiritual unic. Deşi statistic budismul este o religie care înseamnă sub 1% din populatţia Indiei, reprezentarea statuară a fondatorului acestei religii este loc preferat pentru un număr foarte mare de oameni care ajung cu vaporaşe pe insula din beton unde se află ridicat cel mai mare monolit din lume reprezentând pe Budha.

(w882) Hyderabad

Monumentul a devenit simbol local datorită unui demnitar care a dorit să omagieze spiritul promovat de fondatorului acestei importante religii. Epopeea construcţiei a început în 1985 prin sculptarea unei stânci de granit de către 100 de meşteri pietrari coordonaţi de Ganapathi Sthapati, unul dintre cei mai importanţi arhitecţi ai Indiei. Cinci ani au durat lucrările. Statuia are 18 m înălţime şi greutatea de 130 tone. Dalai Lama a oficiat în 2006 ceremonia de consacrare a acestui loc încărcat de sacralitate.

Golkonda cuvânt care se tălmăceşte dealul vacii sau colina ciobanului a fost iniţial o fortificaţie modestă ridicată din pietre şi pâmânt. Se întâmpla prin veacul al XI-lea. Dezvoltarea ca cetate de importanţă regională se datorează sultanului Quli, conducător al Imperiului Qutb Shahi, care în secolul al XVI-lea a decis ca aici să fie capitala sultanatului Golkonda. Vreme de jumatate de secol cetatea a fost extinsă devenind o fortificaţie din granit cu o circumferinţă de 5 km şi ziduri exterioare lungi de 7 km.

(w882) Hyderabad

Vreme de jumatate de secol cetatea a fost extinsă devenind o fortificaţie din granit cu o circumferinţă de 5 km şi ziduri exterioare lungi de 7 km.

(w882) Hyderabad

Datorită vecinătății cu minele de diamante, oraşul cetate a înflorit ca un centru comercial. Numele lui a ajuns să fie sinonim terminologic cu prosperitatea. Aici au fost păstrate vremelnic celebrele diamante Koh-i-Noor și Hope. Fortul a fost cucerit şi apoi a căzut în ruină (1687).

Bazarul Laad reprezintă simbolul oraşului în centrul căruia se ridică turnul Charminar, monument iconic al Hyderabadului a cărui reprezenîn noul oraş ridicat la câţiva km. O legendă locală relatează că moscheea a fost ridicată ca un reper material al mulţumirii în urma eradicării unei epidemii de ciumă. Cercetătorii consideră că turnul avea funcţia celebrării simbolice a intrării credinţei islamice în cel de-al doilea mileniu, eveniment sărbătorit la acea vreme în toată lumea musulmană.

Charminar era piesa centrală a oraşului iar deschiderile sale sunt orientate către cele patru puncte cardinale. Necropola conducătorilor dinastiei Qutub Shahi are semnificaţia unui capăt de cale în cronologia istorică şi politică a unuia dintre cele mai importante sultanate indiene. Împreună cu fortul Golkonda şi cu moscheea Charminar se poate spune că aici se închide triunghiul de aur al Hyderabadului.

(w882) Hyderabad

Mausoleul sultanului Muhammed Quli Qutb Shah este considerat cel mai grandios dintre mormintele Qutb Shahi. Construit în 1602 d.Hr., mormântul se află pe o terasă de 65 m pătrați și 4 m înălțime.

(w882) Hyderabad

Mausoleul propriu-zis are 11 m pătrați în interior. Deşi complexul este cunoscut sub denumirea de cele 7 morminte de fapt aici sunt 30 morminte moschei și o baie mortuară care pot fi raportate la o perioadă se 130 ani din istoria sultanatului (din 1543 până în 1672).

(w882) Hyderabad

Parc de agrement şi centru creativ deopotrivă, Shilparam conduce pe vizitatori într-un fel de copilărie a lumii indiene.

(w882) Hyderabad

Shilparamam a fost înființat în anul 1992 ca un mijloc de a motiva și de a promova pe artizanii locali şi pentru a conserva diferite forme de artă. Este una dintre cele mai populare destinații turistice din Hyderabad.

(w882) Hyderabad

În primele 15 zile ale lunii martie, acest sat găzduiește un festival anual de meșteșuguri. Satul este împărțit în secțiuni pentru a descrie fiecare regiune a țării. Pe lângă conservarea artelor regionale, satul are și un muzeu rural, o bibliotecă, un centru de recreere, un auditoriu, o galerie de artă, un centru de cercetare și dezvoltare şi mai multe muzee. În centrul educațional se organizează diferite tipuri de ateliere și cursuri de formare pentru a instrui și a promova diferite lucrări de artă sau mestesuguri.

(w882) Hyderabad

Inaugurat în 1996, Ramoji Film City se întinde pe 674 hectare. Spaţii orientale, vile europene, aeroporturi americane, fundaluri pentru scene de luptă sau ambientul idilic ideal pentru scene de dragoste se derulează asemenea fotogramelor decupate din diferite filme.

 

(w882) Hyderabad

Vedete de prim rang din întreaga lume au filmat în acest loc iar regizorii au şansa de a alege dintr-o ofertă generoasă tot ce ste mai bun pentru succesul propriei creaţii artistice.

(w882) Hyderabad

Aproximativ 1,5 milioane de turiști vizitează locul în fiecare an. Orașul filmului are 6 hoteluri, 47 de scene de sunet și decoruri permanente, aproximativ 1.200 de angajați și 8.000 de agenți. Sunt turnate aici  între 400 şi 500 de filme indiene pe an.​

(w882) Hyderabad

20:05 Destine ca-n filme

Sezon Nou

*Invitati: Viorica Chiurciu / Duo Costache

Prezintă Iuliana Marciuc

Producător Iuliana Marciuc

21:05 Dincolo de porţile palatelor

(L’Europe en chateaux, Germania-Franţa, 2012)

*Călătorie poetică prin unele dintre cele mai remarcabile castele şi palate europene, în spatele porţilor închise de obicei turiştilor, pentru a afla particularităţile şi singularităţile istorice, arhitecturale şi culturale, precum şi poveştile captivante ale constructorilor şi locuitorilor lor.

Regii Europei şi-au ales domeniile pentru a-şi construi palatele şi reşedinţele de vară în cele mai frumoase locuri, dar şi cu rol strategic.

Realizatori: Gero Von Boehm, Jeremy Jp. Fekete, Julia Zantl

*Ep.2: Valea Loarei

Călătoria de-a lungul văii Loarei ne poartă la Chambord, cel mai renumit dintre castelele zonei, la Beauregard şi la Chenonceau-care e înconjurat de şanţuri cu apă-, la Villandry cu grădinile sale idilice, şi, în cele din urmă, la Brézé-cu uriaşa sa fortăreaţă subterană.

 
„Idei și trucuri pentru BAC” la TVR în noul sezon „Forţa ideilor”

Materiile pentru Bacalaureat sunt explicate de profesori într-o manieră atractivă în emisiunea „Forţa ideilor”, care revine la TVR2 din 3 ...

"Cap compas": Melaka - moșteniri

publicat: luni, 31 martie 2025

Situat în imediata vecinătate a unei căi maritime prin care se asigură transportul mărfurilor între Europa, Indiile de Est și mai departe către ...

Ovi: „Sunt pregătit să mă las surprins, să improvizez și să dau tot ce am mai bun”

Din această primăvară, Ovi este provocat la duel de talentata Ilinca Băcilă în competiţia muzicală prezentată de Adrian Enache la TVR 2. „Duelul ...

 

#tvr2