Într-o incursiune deosebită alături de Cap Compas, duminică, 15 mai, descoperim locurile din jurul munţilor Atlas: de la cetatea romană de la Volubilis, până la  cea mai adâncă peşteră din Nordul Africii. De la 12:00, la TVR 2, TVR HD şi TVR+.

Ediția este disponibilă online pe TVR+

Ansamblul de la Volubilis este arie protejată UNESCO, în argumentarea pentru clasificarea monumentului se precizează că este un exemplu proeminent de ansamblu arhitectural, care ilustrează modele de administrare şi organizare punice preromane şi romane din Africa. În timp, a devenit spaţiu al permanentei dezvoltării a comunităţilor care au vieţuit în Maghreb la frontierele extreme ale Imperiului Roman.

Platoul pe care s-a constituit vatra Volublisului se află cu 60 de metri deasupra podişului din apropierea Muntelui Zerhoun, într-o zonă fertilă şi favorabilă păstoritului, culturii cerealelor, viticulturii şi plantaţiilor de măslini. Încă din epoci timpurii, cartaginezii ajunseseră aici pentru schimburi comerciale şi astfel, la venirea romanilor, oraşul era deja o răspântie importantă în care erau asimilate limba şi instituţiile punice, care au generat ulterior modelele de organizare moştenite până în Marocul contemporan.

Dacă s-ar trasa o linie imaginară spre sud vest, peste munţii Atlas, drumurile conduc spre Marrakech, loc în care se făcea joncţiunea Nordului mauretan cu sudul principalelor rute comerciale ale berberilor şi ale populaţiilor din Africa occidentală. Pliniu cel Bătrân numea oraşul Oppidium, ceea ce, în limbajul vremii, însemna o aglomerare urbană cu viaţa dinamică şi prosperă.  Apogeul oraşului a fost în secolul al III-lea  d.Hr. când populaţia a ajuns la 20.000 de locuitori.

Situl a fost amenajat pentru vizitatori în 1915, în timpul protectoratului francez, renovările şi amenajările fiind făcute cu ajutorul prizonierilor germani. În prezent, Volubilis înseamnă 40 hectare acoperite cu vestigii aflate într-un ambient paradisiac în mijlocul plantaţiilor de măslini.

La doar 3 kilometri de Volubilis, se află Moulay Idriss Zerhoun, loc de înaltă sfinţenie şi de spiritualitate care îşi împarte istoria cu multe popoare civilizaţii şi religii;  „este răspântia înţelegerii realităţilor devenirii naţiunii marocane”, spune Titi Dincă, realizatorul TVR al reportajului Cap Compas.

Oraşul cu vocaţie spirituală prin excelenţă este ca o invitaţie pentru călători şi pentru pelerini, iar în ultima zi de joi a lunii august devine scena unor manifestări dedicate fondatorului naţiunii, principele Idriss I; acestea durează mai multe săptămâni, timp în care locuitorii organizează procesiuni, rugăciuni, spectacole, alocuţiuni într-o inimitabilă atmosferă a echilibrului vieţii berberilor.

În apropiere de Taza se află Parcul naţional Tazekka, amenajat în anul 1950 şi având la început o suprafaţă de aproximativ 7 km pătraţi.  Scopul declarat al acestui demers  fost dintru început protejarea bogăţiilor naturale din jurul muntelui Jbel Tazekka şi mai ales pădurile de cedri din această regiune cu vârfuri, care ating frecvent 2000 metri altitudine. În anul 1989, parcul a fost extins, ajungându-se la 120 km pătraţi şi înglobând păduri de stejar,  canioane,  cascade şi spaţii rurale specifice Munţilor Atlas.

În apropiere de Taza, se găseşte parcul national cu una dintre cele mai mari suprafeţe de cedri din Maroc. Natura a fost darnică, iar izvoarele, peşterile, cascadele şi grotele fac din acest loc un pol pentru toate gusturile. „Munții Atlas erau considerați în vechime frontiera lumii cunoscute, localizare a grădinilor hesperidelor păzite de dragonul cu o sută de capete. Aici, fiicele lui Atlas şi ale nopţii erau cunoscute şi sub numele de surorile africane, iar în grădina acestora adică în preajma munţilor se află pomul cu mere de aur din care Heracles a cules fructele celei de unsprezecea munci mitologice”, adaugă Titi Dincă.

Condiţia esenţială pentru o vizită optimă la Peştera Vânturilor, cum i se mai spune grotei Friouato, este vremea uscată, întrucât avem de-a face cu cea mai adâncă şi lungă peşteră din Africa de Nord. Accesul se face printr-un culoar lateral pentru vizitatorii neprofesionişti. Mulţi speologi şi alpinişti temerari coboară însă pe coardă începând din zona prăbuşirii tavanului spre un prim nivel reprezentat de grohotişul adunat din sfărâmături de piatră adunată de-a lungul secolelor în adâncul cavernei.

Îmbrăcămintea călduroasă şi uscată, lămpi, baterii şi mai ales încălţăminte adecvată acestui gen de imersiune devin accesorii sine qua non pentru ca explorarea, şi mai apoi revenirea, să se facă în siguranţă. O vizitare şi o cercetare sumară a grotei poate dura 6-7 ore, iar prezenţa unui ghid specializat poate face diferenţa între siguranţă şi rătăcire sau chiar mai rău.

„Friouato are o anumită taină în ea şi formaţiunile din piatră răsărite în milenii din simbioza fantastică dintre calcar şi apă o fac să fie unul dintre cele mai sălbatice locuri ale Maghrebului”,spune Titi Dincă despre acest loc, care a devenit popular, odată cu explorarea făcută de Norbert Casteret în 1930.  Graţie eforturilor acestui speolog, atunci a fost cartografiată pas cu pas în primii kilometri.

***

„Cap compas” este un program de televiziune complex care comportă atât valente de ordin turistic cât şi dimensiuni complementare legate de obiceiuri, spaţii culturale, identităţi  ambientale, stil şi rafinament în materie de amenajări ale industriei ospitalităţii, reţete culinare originale, degustări de vinuri şi forme de agrement. Lyon, Madrid, Tanzania, Dubai, Malta, Moscova, Ierusalim sunt destinaţii pe care jurnaliştii TVR Titi Dincă, Emilia Nicolaescu, Ana Preda, Elena Dinu vi le arată la TVR.

Pe TVR+ găsiți toate edițiile din arhiva emisiunii Cap Compas.