loader

Cap compas: Cetățile cerului | VIDEO

Echipa „Cap compas” v-a invitat la o incursiune specială în regiunea chineză Gansu, în încercarea de a descifra valențele spirituale care compun un patrimoniu de excepție al moștenirilor UNESCO. Urmăriți aici ediția transmisă pe TVR 2 sâmbătă, 30 mai.

 

Cap Compas

Regiunea Gansu este situată aproape de Mongolia interioară. Kublai Khan, nepotul lui Genghis Khan, în calitate de prim împărat, a fondat dinastia Yuan. Din timpul său, răspântiile acestei regiuni au jucat un rol important în evoluția civilizației chineze, iar aportul lor spiritual și material a impus Gansu ca loc de valoare în rândul reperelor universale.

O călătorie în Gansu presupune înțelegerea unor realități în care se îmbină istoria, geografia, obiceiurile locale și patrimoniul cultural.

(w882)

Pe firul apelor ajungem în orașul Linxia care se află pe marginile unui afluent al Fluviului Galben.

(w882)

Are o populație majoritar musulmană, care numără 250 de locuitori, cei mai mulți fiind etnici hui. Secole la rând, Linxia a fost centrul cultural, religios și comercial al comunităților musulmane din China, fiind cunoscut și cu apelativul „Mecca din China”.

Orașul Hezuo aflat la 2900 m altitudine se află la intersecția dintre trei provincii importante din această parte a Chinei.

Un popas la centrul medical tibetan din Hezuo reprezintă o lecție despre remedii naturale și sănătate.

(w882)

Ingredientele medicinei tibetane sunt în proporție de 80% aduse din platoul Tibet. O semnificativă amprentă etnică regională și o mare diversitate biologică se regăsesc în practicile cunoscute ale medicinei tradiționale tibetane. Tibetanii au schimbat informații medicale cu India, cu zonele de câmpie, cu Persia și chiar cu lumea mediteraneeană, în timpul elenismului. Este o cultură unică influențată, însă, de multe curente culturale majore. Există, de asemenea, influențe ayurvedice și arabe.

Xiase, orașul aflat în apropierea unei lamaserii, este o poartă către platourile înalte. Un aer de noblețe se desprinde din ariditatea munților și se răsfrânge peste oameni și clădiri. Templele, adunate într-un fel de sat monastic, cheamă spre descoperirea tainelor acestei filosofii de viață …. budismul tibetan.

(w882)

Budismul tibetan este asumat aici în ritualul și în forma doctrinară gelugpa, adică a pălăriilor galbene - care este una dintre cele două principale școli ale lamaismului. Pentru cel care ajunge pentru prima dată într-un asemenea loc, fiecare privire înseamnă o fotogramă întipărită în memorie.

(w882)

Mănăstirea a fost fondată în 1710 de către prima generație a unor Budha în viață, adică cei considerați reîncarnări ale fondatorului budhismului. Este cel mai important centru religios și cultural aflat în afara regiunii autonome Tibet.

Mănăstirea este faimoasă pentru arhitectura sa. Acoperă o suprafață de 866 hectare, care e înconjurată de roți de rugăciune, iar în spațiul delimitat de ziduri se găsesc temple, locuințe și clădiri auxiliare.

Biblioteca are 60 mii volume inclusiv sutre sau cărți care fac parte din alte culturi.

Multe pagode sunt acoperite cu foiță de aur și inserții de fildeș.

Budha poate fi văzut în sculpturi a căror înălțime variază între 10 m și 2 cm. În perioada de înflorire avea 4000 de călugări, însă acum sunt puțin peste 1200.

(w882)

Labrang are cel mai lung coridor de rugăciune din lume, cu 1700 roți de formă cilindrică hexagonală incizate cu inscripții și sculpturi. Traseul în jurul mănăstirii este de 3 km jumătate și durează cam o oră să fie parcurs.

(w882)

Artiștii din Xiase, orașul din apropiere, ne conduc într-un univers complementar spațiului sacru. O altfel de sfințenie se declină prin artă.

Este, în egală măsură, un fel de act devoțional, însă mai ales, o acțiune de conservare și asigurare a continuității artei cunoscută cu numele de thangka. Pictura în registre aproape repetitive înseamnă, adeseori, miniaturi care devin mari exponate.

(w882)

Maijishan se afla la 1700 m altitudine și exprimă realitatea unui alt tip de budism decât lamaismul, mai precis, cel al budismului chinezesc.

Numele Maijishan dat acestui loc înseamnă literal „căpiță de coceni” sau „movilă de cereale”. Mai simplu spus, „claie de știuleți de porumb”. Grote celebre mărginesc una dintre principalele căi care legau China de Asia Centrală și conduceau până, departe, în India.

(w882)

Scări, culoare, pasarele, grote săpate în stânca muntelui, ici-colo câte un podeț, suișuri și coborâșuri fac din acest itinerar o experiență cu iz de alpinism. Prima explorare amănunțită a grotelor a avut loc in 1952 și atunci arheologii chinezi au clasificat și au numerotat grotele. Astfel, în zilele noastre acestea nu poartă nume, ci numere. Sunt 50 de grote pe o parte a versantului și alte 140 pe cealaltă parte.

(w882)

Altarele au fost folosite ca spații de venerare a vechilor zeități, înainte de introducerea budismului în China. Altare și locuri de oficiere a ritualurilor pentru zeii ancestrali ai chinezilor. Odată cu apariția budismului, au devenit locuri de cult pentru noua religie. Budismul a ajuns în această zonă la sfârșitul perioadei cunoscută sub numele de epoca celor 17 regate și a generat o epoca de entuziasm religios.

Tianshui este un oraș important cu 3,5 milioane locuitori, asezat la 1200 m altitudine.

Templul zeului Fuxi sau Renzhong se mai numește și palatul Taihao. Este cel mai important punct de atracție din acest oraș. Fuxi este un zeu ancestral care deține un loc foarte important în mitologia chineză, fiind considerat unul dintre suveranii de la începuturile epocii dinastice, personaj care i-a învățat pe chinezi vânătoarea, pescuitul, domesticirea animalelor și pregătitul mâncării cu ajutorul focului.

(w882)

Actualul templu datează din anul 1490.

În abordarea istorică a civilizației chineze numite huaxia este conceptualizată națiunea și educația ca fiind valori fundamentale, iar zeul Fuxi este legat de elementele de bază ale edificării unei națiuni.

Complexul este orientat spre sud și este construit simetric într-o arhitectura tipic chinezească. Este cel mai mare templu al lui Fuxi din China.

În fiecare an, la data de 16 ianuarie, considerată ziua de naștere a lui Fuxi, au loc ceremonii impresionante însoțite de  tobe, candele și tămâie. În momentele importante, zeul este venerat în mod neobișnuit ….prin liniște.

***

Producător: Elena Dinu

***

Ediția este disponibilă pe canalul oficial TVR pe YouTube:

22:00 Filmul de arta

Jocuri secrete (Molly’s game-SUA, 2017)

Regia: Aaron Sorkin

Cu: Jessica Chastain, Idris Alba, Kevin Costner, Michael Cera, Jeremy Strong

*Dramă, film bazat pe autobiografia din 2014 a lui Molly Bloom ("Molly's Game: From Hollywood's Elite to Wall Street's Billionaire Boys Club"), o schioară de nivel olimpic care a ajuns să conducă timp de un deceniu lumea pokerului clandestin, cu mize uriaşe, înainte de a fi arestată de FBI. Povestea prezintă parcursul lui Molly, de la visurile ei olimpice întrerupte de o accidentare, la mutarea în Los Angeles, unde a început să organizeze jocuri de poker exclusiviste pentru celebrități, sportivi și magnați ai afacerilor, iar în cele din urmă pentru mafia rusă. Totul culminează cu bătălia ei juridică atunci când FBI îi investighează activitatea.

0:50 Comisarul Rex

Film serial * Comisarul Rex (REX-Italia, Austria, 2008-2014)

Episodul 21

Cu: Kaspar Capparoni, Fabio Ferri, Pilar Abella

*Serial poliţist. O anchetă îl poartă pe comisarul italian Lorenzo Fabbri la Viena, unde întâmplarea i-l scoate în cale pe câinele poliţist Rex, care urmează să fie retras din activitate. Dar perseverentul patruped nu se lasă „scos la pensie”, ci îl ajută pe Fabbri să rezolve un caz complicat de crimă, dovedindu-se un partener de încredere. Ataşându-se de inteligentul animal, comisarul îl ia cu el la Roma, unde cariera lui Rex va continua cu succes timp de mulţi ani. Intuitiv, curajos şi loial, Rex va fi sprijinul de nădejde şi prietenul cel mai bun al comisarului Fabbri şi, apoi, al altor poliţişti cu care va lucra la cazuri palpitante şi periculoase.

(Reluare)
 
Noul președinte al Academiei Române, Marius Andruh, invitat la „Rețeaua de idoli”

Luni, 4 mai, de la ora 20:00, la TVR 2, Irina Păcurariu ne propune o ediție despre știință, leadership și rolul intelectualului în societatea ...

Autenticitate, amintiri, reveniri şi proiecte îndrăzneţe la „Drag de România mea!”

O nouă gală a diversității, cu multe momente speciale și invitați de seamă vă așteaptă sâmbătă, ora 20.00 şi duminică, ora 15.00, la TVR 2.

La mal de Mediterană, la mal de Nil. „Hai-Hui... cu Marina!” prin fascinantul Egipt

Au colindat temple antice, au călărit cămile, au tăcut prin moschei, s-au târguit prin bazaruri (unde era să fie vândută...), s-au plimbat cu ...

 

#tvr2