Sâmbătă, 1 aprilie, de la ora 12.30, pe TVR2, echipa emisiunii „Cap Compas” ne-a purtat într-o călătorie în inima Anatoliei, pe un traseu în care pot fi întâlnite monumente UNESCO, muzee de artă și etnografice, orașe și moschei.
Turcii numesc regiunea Anadolu după vechiul nume grecesc care se traduce „„către Răsărit". Același lucru înseamnă și Levant, doar că termenul vine din latină. Este lumea tainică situată la estul marilor civilizații antice mediteraneene fără a fi fost despărțită vreodată de acestea, decât prin căile anevoioase ce trebuiau străbătute.
Orașul Elazig se află în centrul Anatoliei, în regiunea văii superioare a Eufratului, într-o depresiune care era cunoscută ca marea vale de 30 km sau valea de aur, datorita rodniciei locurilor.
Înconjurat de ape și de munți, orașul nou este organic legat de cetatea veche Harput, aflată pe înălțimile din apropiere.
.
Ulu Camii, cum i se spune în partea locului marii moschei, este una dintre cele mai vechi structuri anatoliene de acest tip. Ansamblul acoperă 2000 mp. Diferite restaurări au făcut ca edificiul să ajungă până în timpurile noastre foarte bine conservat. Construcția este realizată integral din piatră și din cărămidă. Este un model de referință pentru epoca dinastiei artuqide și un lăcaș de cult care trimite către arhitectura iraniana similară. Reprezintă simbolic o expresie a suveranității timpurii a turcilor.
Casa de Cultură Şefik Gül, restaurată ca urmare a unei inițiative private și inaugurată în anul 2005 ca muzeu, propune o imersiune tactilă și vizuală în universul privat al vieții otomanilor de altădată.
Între anii 2005 și 2009 au fost începute săpături în Castelul Harput. Escavările de aici sunt considerate printre cele mai importante acțiuni arheologice care vizează istoria otomană. Artefactele aduse la lumină evidențiază o permanentă evoluție a cetății. Harput este un ansamblu imens, extins și consolidat în diferite epoci. O legendă locală conferă o doză de idilic cetății laptelui, cum mai este numită fortăreața, ale cărei ziduri de apărare ar fi fost ridicate utilizându-se laptele în compoziția mortarului, din cauza unei secete severe din perioada construirii.
.
Harput este unul dintre orașele care cântă legende din trecut până în prezent cu cisternele, incintele, altarele, ceremoniile și amintirile sale. Fortăreața care se află la intersecția celor mai importante căi de comunicare între Siria, Mesopotamia, Anatolia, Marea Neagră și Caucaz a fost atât de importantă încât, rând pe rând, perșii, mezii, romanii, bizantinii și în cele din urmă otomanii au considerat-o vitală pentru interesele strategice militare și comerciale. Cetatea era numita Zlata Castelium în timpul Imperiului Roman, Kharpote în sursele bizantine, Quartapiert în lucrările istoricilor franci, Hisn Ziyad în timpul raidurilor arabe Harpurt și Harpurd în documentele din perioada otomană.
.
Muzeul Baksi înseamnă, mai înainte de toate, împlinirea unui vis. Eminentul profesor și om de artă Hüsamettin Koçan, originar din aceste locuri, a inițiat în 1980 un demers educativ excepțional materializat prin înființarea unei fundații și construcția din temelii a acestui spațiu expozițional inaugurat în anul 2010.
.
Faima locului a ajuns până departe în lume fiind apreciat la cote superlative. În anul 2014, Baksi a primit „Premiul anual al Muzeului Consiliului Europei”, acordat de Adunarea Parlamentară Europeană. Scopul esențial al fundației Baki este diseminarea artei și culturii prin reunirea artei contemporane și a celei tradiționale, pentru a colecta, a documenta, a clasifica, a conserva și a promova opere de artă contemporană și tradițională și pentru a sprijini creația și transmiterea valorilor culturale locale și naționale generațiilor viitoare.
.
Baksı este un reper identitar al geografiei spirituale din Turcia, în care se întâlnesc arhitectura, designul, artele și dimensiunea sociala …un spațiu permanent deschis pentru dialoguri și interacțiuni culturale.
Atunci când ajungi la fortăreața din Bayburt, gândurile te poartă deopotrivă la peregrinările lui Maco Polo și ale lui Evliya Celebi, la reprezentanții dinastiei armene Bagratuni, care au construit în secolul al IX lea această fortăreață, dar și la drumul mătăsii sau căile de comunicare între Marea Neagră și Golful Persic.
.
Castelul Bayburt are o istorie lungă și a fost reconstruit de mai multe ori. În secolul al XII-lea, șahul Altuk Mugis-al-Din Tugrul a întărit zidurile împotriva atacului oștirilor Imperiului de Trabzon. Forțele rusești au distrus aproape din temelii cetatea care, după 1828, și-a pierdut importanța strategică.
Structura fortificată, denumită și castelul Çinimaçin datorită minunatelor inserții ceramice din ziduri, este a treia ca mărime din Turcia pentru acest gen de construcție.
.
Aflat pe malul râului Cioruh, Bayburt păstrează un aer de alcătuire urbană care își poartă existența într-o atmosferă patriarhală. La aproape 1600 m altitudine, soarele anatolian revarsă o binevenită căldură peste cei 45 mii locuitori care își petrec rosturile vieții într-un crâmpei de lume în care orizontul se limitează vizual la câțiva km, din pricina înălțimilor.
.
Marea Moschee, situată în centrul orașului, a fost construită între anii 1282-1299 în timpul domniei sultanului Selgiucid Gıyasettin Mesud II.
.
La fel ca și muzeul Baksi, complexul etnografic Kenan Yavuz se află la o distanță semnificativă de orașe mari.
Scopul muzeului este de a conserva și reînvia moștenirea materială și imaterială a satelor locale din regiunea Bayburt.
.
În strânsă legătură cu faptul că dezvoltarea economică este esențială pentru realizarea acestui obiectiv, Muzeul de Etnografie Kenan Yavuz demonstrează potențialul turismului de patrimoniu și al industriei ospitalității prin crearea de noi locuri de muncă și prin îmbunătățirea calității vieții pentru sătenii și locuitorii regiunii.
Muzeul Etnografiec Kenan Yavuz a primit marele premiu SILLETTO la categoria Patrimoniu Cultural în anul 2021, devenind Muzeul Anului în Europa.
.
Muzeul înseamnă, în primul rând, o experiență de viață și acesta este si motivul pentru care este îndrăgit de oamenii care ajung aici, pentru a se bucura de coacerea unei pâini pe vatră, de cosit, de treieratul cerealelor, așa cum se făcea cu jumătate de secol în urmă, de mirosul paielor tocate precum o pulbere de aur, de tradiția de a fi împreună, de a discuta și de a consolida legăturile sociale și cultura de familie a Anatoliei.
