loader

„Cap compas” ajunge în Iordania

Duminică, 19 aprilie, la TVR 2 ați urmărit prima parte dintr-o călătorie fascinantă în istoria, tradiţiile şi aromele Iordaniei. În prima parte, de la ora 12:00, echipa „Cap compas” a ajuns în oraşele Amman şi Jerash.

 

Cap Compas

Ediția este disponibilă online pe TVR+.

„Sunt locuri în care visezi să ajungi toată viaţa şi locuri pe care nu ţi le imaginai că există. Iordania face parte din ambele categorii. O ţară surprinzatoare şi prietenoasă, cu oraşe antice şi mâncăruri aromate”, spune Emilia Nicolaescu, realizatoarea TVR a acestei ediţii.

Duminică, 19 aprilie, primele destinaţii vor fi oraşele Amman şi Jerash. Amman este capitala Iordaniei şi este cel mai populat oraş, având peste 4 milioane de locuitori. Considerată una dintre cele mai moderne metropele din regiune, în Amman veţi găsi restaurante franţuzeşti, italieneşti, asiatice, dar şi cele locale. Oraşul este recunoscut pentru viaţa de noapte,  însă a reuşit să combine elementele şi clădirile istorice cu noile clădiri şi mall-uri apărute.

Oraşul Jerash este capitala administrativă a guvernoratului cu acelaşi nume. Deşi este cel mai mic guvernorat din Iordania, are cea mai ridicată densitate a populaţiei. Jerash este oraşul construit pe ruinile greco-romane al anticului Gerasa, considerat – la vremea respectivă – Antiohul Râului de Aur şi se crede că cel care a pus bazele a fost Alexandru cel Mare. A doua destinaţie turistică a Iordaniei, Jerash îşi uimeşte vizitatorii cu ruinele ce datează din vremea imperiului Roman. În vechiul oraş se găsesc: Forumul Oval, hipodromul, două temple dedicate lui Zeus şi Artemis, două teatre şi băi romane.

***

„Cap compas” este un program de televiziune complex care comportă atât valente de ordin turistic cât şi dimensiuni complementare legate de obiceiuri, spaţii culturale, identităţi  ambientale, stil şi rafinament în materie de amenajări ale industriei ospitalităţii, reţete culinare originale, degustări de vinuri şi forme de agrement. Lyon, Madrid, Tanzania, Dubai, Malta, Moscova, Ierusalim sunt destinaţii pe care jurnaliştii TVR Titi Dincă, Emilia Nicolaescu, Ana Preda, Elena Dinu vi le arată la TVR.

Pe TVR+ găsiți toate edițiile din arhiva emisiunii Cap Compas

13:00 Gala “Premiile muzicale Radio Romania 2026”

*Gala „Premiile Muzicale Radio România 2026” reprezintă cel mai important reper anual de recunoastere a excelentei în industria muzicală autohtonă, fiind organizată de Societatea Română de Radiodifuziune. Editia din acest an îmbracă o haină profund sărbătorească, deoarece, pe 01 noiembrie, „Radio România sărbătoreste 98 de ani de existentă neîntreruptă în serviciul public, o bornă simbolică pentru istoria audiovizualului românesc”.

O producție a Redacției Proiecte Speciale, Direcția TV

Producator: Oana Radu Turcu

(Reluare)

15:05 La duel

PREMIERA

In această editie Alina Sorescu vine în platoul LA Duel ! Te-ai fi asteptat să-i vezi in aceeasi sufragerie pe Codruta Filip, Flori Constantinescu șsi Alina Sorescu? Ei bine, la noi se intâmplă si din intâlnirea lor se nasc momente memorabile! Generatii diferite, muzica este aceeasi ! Când este live si este cântata de voci adevarate si din suflet !

Prezentatori: Adrian Enache, Emy Alupei

Producători: Iuliana Marciuc, Vanda Liche

 
Teatru și umor, muzică și nostalgie – o nouă săptămână „Poarta Pangrati” la TVR 2

Leonard Miron, Vasile Muraru, Carmen Tănase, Saveta Bogdan, Fuego, Dan Helciug și Mioara Velicu se numără printre invitații Marinei Almășan în ...

„Femei în pragul unei crize de nervi”, comedia savuroasă care l-a consacrat pe Almodóvar, la „Filmul de artă”

O iubire pierdută, o prietenă prinsă într-o poveste cu teroriști, întâlniri neașteptate și un gazpacho cu efecte spectaculoase. În universul lui ...

Când pasiunea şi voinţa nu au limite. „Misterul gemenelor”, un film inspirat dintr-o poveste reală, la TVR 2

Drama, producţie Franţa 2025, având regia semnată de Frédéric şi Valentin Potier, tată şi fiu, aduce pe micul ecran povestea a două gemene, ...

 

#tvr2