loader
Foto

Călătorie în Lefkada

Echipa „Cap Compas" propune pe 10 noiembrie, de la ora 12.30, pe TVR2, o călătorie în insula Lefkada, spațiu legendar care a fost identificat de școala de arheologie germană, într-o anumită perioadă, cu Itaca.

 

Cap Compas

Orașul capitală al insulei, Lefkas, te întâmpină dinspre un liman care aici înseamnă un imens spațiu de andocare pentru veliere. Marina este impresionantă nu doar prin numărul mare al catargelor vaselor de agreement, ci mai ales datorită facilităților pe care pasionații de yahting le au la dispoziție.

(w882) Lefkada

(w882) Lefkada ma

Deși istoria se deapănă în aceste locuri de la sute de ani înaintea erei creștine până în epoca prezentă cu diferite stăpâniri …. grecești antice, romane, venețiene, franceze, rusești, britanice și otomane… arhitectura urbană este puternic influențată de specificul italian.

(w882) Lefkada

Având aproape 10 mii de rezidenți, capitala Lefkada este mai degrabă un spațiu de tranzit atât pentru cei care ancorează în port, cât și pentru turiștii care aleg să își petreacă timpul în stațiunile cochete de pe țărmurile insulei.

(w882) Lefkada

Cu o vechime de aproape 100 ani, muzeul Orpheus înființat de un grup de tineri din Asociația Muzicală și Literatură Orpheus, membri ai formației de mandoline cu scopul inițial de conservare a instrumentelor tradiționale și de cultivarea educației muzicale, a ajuns că în prezent să fie un spațiu polivalent.

(w882) Muzeu Orph

(w882) Muzeu Orph

Mai toate satele sunt asociate unor tipare legate de specificul unor activități locale. Karia este un sat aflat la 500 m altitudine. Aproape 1.000 localnici și-au croit de veacuri bune traiul aici într-o zonă plină de verdeață, care se află la 15 km de capitala Lefkada.

(w882) Karia

Arhitectura tradițională, casele și grădinile agățate de munte, puținele străzi pe care se întâlnesc mai toți consătenii și câteva meșteșuguri locale legate de cultura măslinului sunt activitățile de bază în acest loc.

(w882) Karia

Clubul Filologic Karyas „Apollon” a inaugurat în  2017 expoziția găzduită la sediul fostei școli primare din sat. Piese de îmbrăcăminte, broderii, unelte, reconstituiri ale unor scene din cotidianul rural devin fundalul unui spațiu cultural dedicat în primul rând memoriei istorice a locurilor.

(w882) Karia

Drumul șerpuind pe cărări prin văile săpate în calcarul munților către cascada Dimosari poate aduce clipe de relaxare în aerul ozonat la care se adaugă prospețimea verdeții ce se simte la fiecare respirație.

(w882) Cascada Di

Este un festival al naturii și o bucurie a ochilor. Toate fără grija vreunei toropeli cauzate de căldura miezului zilei.

(w882) Cascada Di

Orice oprire înseamnă plus de priveliști epatante  pe care nu ai altfel cum să le vezi, pentru că nici un mijloc de transport nu poate ajunge în canion sau pe marginile din proximitatea râului.

(w882) Nidri

În Nidry, zona rezidențială este bine delimitată de cea comercială. Hotelurile și pensiunile sunt pe toate gusturile și adaptate oricărui tip de buget de vacanță.

(w882) Nidri

Apropierea de insulițele Skorpio, Sparti și Madouri provoacă la escapade marine memorabile. În extrasezon populația satului abia dacă depășește 800 locuitori.

(w882) Nidri

Vasiliki este un sat stațiune situat în capătul unui golf aflat în extremitatea sudică a insulei.

(w882) Vasiliki

Această simbioză între așezare rezidențială și stațiune turistică pare a fi definitorie pentru multe spații de vacanță ale Lefkadei.

(w882) Vasiliki

Activitățile domestice ale localnicilor fac parte din realitatea turistică.

(w882) Panagia F

În marginea cătunului Tsoukalades, mănăstirea Panaghia Faneromeni își deschide porțile pentru descifrarea unei epopei creștine de excepție. Formele distincte ale clădirilor și ale bisericii se integrează armonios într-un ambient paradisiac.

(w882) Panagia F

(w882) Panagia F

Istoria pioasă a locului  relatează cum unii ucenici ai Sfântului  Pavel, Achila, Irodion și Sosion, au ajuns în acest loc prin anul 63 în timpurile în care Apostolul Neamurilor predica în ținuturile elene.

(w882) Panagia F

Undeva pe aria acestui complex monastic ar fi existat la acea vreme un templu dedicat zeiței Artemis. Fortăreața Sf. Mavra se descoperă cu  aura sfințeniei fiind în trecute vremuri  zălog pentru mărturia apărării orașelor și satelor, dar și a credinței.

În centrul fostei cetăți, bisericuța dedicată logodnicilor martiri protocreștini Maura (Mavra) și Timotei conferă identitate sacră fortăreței.

(w882) Fortareata

Castelul a fost construit la începutul secolului al XIV-lea și a devenit capitală a insulei vreme de un secol. Otomanii au reconstruit și extins fortăreața astfel încât în 1670 locuințele acopereau și zona din proximitatea zidurilor. Având peste 1.000 locuitori și 200 gospodării și beneficiind de apă adusă grație construirii unui apeduct, orașul fortăreață poate fi considerat cel mai  important exemplu de arhitectură civilă otomană din Balcanii de Vest.

(w882) Fortareata

Odată cu venețienii ajunși aici în 1684 castelul a păstrat doar funcția de fortificație militară, în timp ce capitala a fost mutată pe insulă, în spațiul în care se află în zilele noastre.

(w882) Nicolae sf

O mănăstire solitară fondată se pare prin 1087 amintește de legendara trecere prin aceste ținuturi a relicvelor Sfântului Nicolae în drumul din Mira Liciei către cetatea italiană Bari. Sfântul Nicolae Ira, locul în care marinarii barezi au adăpostit temporar relicvele ierarhului Nicolae, este lăcașul de viețuire monastică ce veghează din înalt părțile din sud ale insulei iradiind binecuvântarea și către apropiata insula Kefalonia.

(w882) Nicolae Sf

Stâncile abrupte ale coastei ating înălțimi de la 20 la 110 de metri și sunt aproape verticale. Promontoriile înalte au devenit cele mai apreciate obiective turistice ale zonei, fiind menționate în fiecare ghid de călătorie pentru priveliștile  panoramice excepționale.

Una dintre cele mai frumoase legende povestea că poeta Sappho din Lesbos s-ar fi aruncat în mare în acest loc punându-și capăt zilelor, din dragoste față de un marinar frumos.

(w882) Far Doukat

Farul Doukato a fost construit în anul 1890 pe cel mai sudic punct al insulei Lefkada, acolo unde în vremurile străvechi se afla templul lui Apollo Lefkatas, protectorul marinarilor. Turnul are o înălțime de 14 m. A funcționat cu scurte întreruperi generate de război sau de distrugerile din cauza cutremurelor începând din 1890 până în prezent.

(w882) Far Doukat

***

Echipa emisiunii Cap Compas

Producător: Elena Dinu

Credit foto: Titi Dincă - TVR

(w882) Titi Dinca

13:00 Cultura minorităţilor

* Kalimera PREMIERA

* Astazi va spunem Kalimera-Buna ziua! si Impreuna cu Uniunea Elena din Romania, va invitam sa ramaneti alaturi de noi pentru a descoperi frumusetea, traditiile si energia comunitătii grecesti din tara noastră. In aceasta editie va invitam la capătul Dunării, acolo unde fluviul întâlneste Marea Neagră, mai exact la Sulina. Oras ce a devenit, timp de trei zile, gazda unei sărbători dedicate culturii, traditiilor si spiritului grecesc.Prima editie a Festivalului „Acorduri Elene la Sulina”, organizată de Uniunea Elenă din România prin filiala din acest oras, a reunit membri ai comunitătilor din Bucuresti, Braila si Roman, artisti, oficialităti, turisti si locuitori ai orasului într-un eveniment care celebrează identitatea si continuitatea unei comunităti cu rădăcini adânci în Dobrogea.

Pe scena special amenajată in fata unei cladiri emblematice-Palatul Comisiei Europene a Dunării, au urcat ansambluri reprezentative ale comunitătilor elene din România: Areti din Roman, Asteria din Bucuresti, Parnasos din Brăila, Artemis urmat de celelalte formatii artistice ale Comunitătii Elene Sulina si Ansamblul Dobrogeanca al Casei de Cultură din acest oras, au oferit publicului un adevărat spectacol de dans si muzică traditională.

Producator: Roxana Amzar

13:30 Magazin Deutsche Welle

* Azi despre mâine (TOMORROW TODAY-Magazin ştiinţific, Germania, 2024) PREMIERĂ

*Fascinanta lume a ştiinţei, în special misiunile spaţiale care dezvăluie tot mai multe dintre secretele Universului, constituie subiectele programului-magazin Azi despre mâine.

Episodul 219

 
Cordoba în floare: Bătălia pentru cea mai frumoasă curte interioară, într-un documentar parfumat, la TVR 2

Începem săptămâna cu un episod plin de frumuseţe al seriei „Documentar360°GEO”, la TVR 2. Luni, de la ora 14.00, facem o plimbare prin „Cordoba ...

„Dirijorul” ridică bagheta în „Filmul de artă”, la TVR 2 şi TVR Cultural

Duminică, 30 august, de la ora 22.00, vedem la TVR 2 o producţie laureată cu Premiul Ursul de Argint şi cu Premiul FIPRESCI, semnată de regizorul ...

Misteriosul „Gene Kelly – un american la... Hollywood”. Documentar despre un simbol al dansului, la TVR 2

Facem o călătorie prin lumea lui Gene Kelly, dansator de geniu, coregraf şi regizor pentru care dansul a fost un angajament politic. ...

 

#tvr2