Ana Blandiana, poetă, eseistă şi militantă anticomunistă, fondatoarea Alianţei Civice şi a Memorialului de la Sighet, membru corespondent al Academiei Române a fost invitata Danielei Zeca Buzura la "Mic Dejun cu un Campion" sâmbătă, 28 octombrie, de la ora 10:00.
Printre personalităţile marcante cu care am deschis acum aproape nouă ani seria "Mic Dejun cu un Campion" s-a numărat şi Ana Blandiana. Pe drept cuvânt, căci este considerată unul dintre cele mai importante nume ale literaturii contemporane. După 1990 s-a remarcat ca o voce viguroasă a societăţii româneşti luând o atitudine tranşantă faţă de evenimentele politice şi sociale din ţara noastră.
A reînfiinţat Centrul PEN din România pe care l-a condus peste un deceniu; s-a numărat printre fondatorii Alianţei Civice al cărei preşedinte a fost peste zece ani; în 1993, alături de soţul său, Romulus Rusan a pus bazele Memorialului de la Sighet, un proiect unic în Europa de Est; în 1995 iniţia Academia Civică; în 2016 era primită ca membru corespondent al Academiei Române. Acestea sunt doar câteva dintre reperele ultimilor trei decenii, dincolo de cariera literară care i-a adus recunoaştere în plan naţional şi internaţional, fiind unul dintre cei mai traduşi autori din literatura română – este deţinătoarea, printre multe alte distincţii, a Premiului Herder, a Premiului Acerbi pentru poezie, a Premiului Academiei Române dar şi a Legiunii de Onoare acordată de Statul Francez pentru meritele sale scriitoriceşti şi civice deosebite - dar… a şi deranjat conducerea vremii care, la un moment dat i-a interzis dreptul de a publica.
Departe de modelul scriitorului care priveşte realitatea de la adăpostul propriei creaţii, Ana Blandiana este o scriitoare care a ştiut să creeze sensuri de lectură multiple, ale cărei poezii, de exemplu, chiar şi a celor pentru copii, se puteau citi deseori printre rânduri. Ea a reuşit să confere stihurilor acea savoare a descoperirii lucrurilor grave sub impresia unor rime simple.
În anii deschiderii culturale din deceniul şapte a avut şansa de a-i întâlni la Paris, cu prilejul Primului Festival Internaţional de Poezie a capitalei franceze organizat de Asociaţia Exilurilor din Estul Europei pe Eugen Ionescu şi Emil Cioran. O întâlnire care avea să-i schimbe sensul de lectură a operelor celebrilor conaţionali. Imediat după aceea au urmat Tezele din iulie şi orizontul nostru de aşteptare şi deschidere culturală internaţională s-a închis până în 1990.
Mai mult decât vocaţia scrisului, Ana Blandiana este un exemplu al intelectualului implicat activ în societatea românească postdecembristă.
A fost membră activă a Alianţei Civice, printre fondatorii căreia s-a numărat. S-a implicat în politică fără să fi avut vreodată o altă intenţie decât aceea a menirii pe care intelectualul trebuie s-o aibă într-o societate dreaptă, aceea de implicare totală şi necondiţionată. A fost unul dintre cei mai fervenţi vorbitori ai balconului de la Piaţa Universităţii, un fenomen al construcţiei democratice nemaiexersat în România de la instaurarea regimului comunist de după cel de-al doilea război mondial. A scris, a vorbit răspicat, a revendicat, s-a retras. A înfiinţat în schimb o fundaţie exemplară şi Memorialul de la Sighet întru neuitarea timpurilor sinistre ale comunismului românesc.
Ne reîntânim după aproape un deceniu de la prima discuţie din platoul emisiunii de la Grădina Verona. De data aceasta, cu prilejul publicării unui volum de memorii foarte important prin semnificaţiile sale. Caietele uitate în dulap ani la rândul au fost redescoperite în perioada de pauză a pandemiei. Au fost recitite şi decizia s-a impus de la sine. Cu distanţarea necesară, Ana Blandiana rescrie dintr-o perspectivă analitică nu doar despre destinul său, despre întâlnirile ce au marcat o viaţă, un drum, un destin.
’’Mai-mult-ca-trecutul. Jurnal. 31 august 1988 – 12 decembrie 1989’’ publicat la Editura Humanitas în 2023 este în egală măsură o reflecţie asupra nevoii de a împărtăşi faptele trăite, de a lăsa consemnări despre o viaţă şi o perioadă din istoria recentă a României ce au alte conotaţii acum, pentru generaţiile care nu au cunoscut comunismul, pentru care perioada după război şi până în 1989, nu mai este nici măcar o pagină de istorie demnă de a fi cunoscută.
"Tot ce se întâmplă și felul incredibil, ușor suspect, în care se întâmplă par a spune că toată durerea, toată suferința unei jumătăți de secol a fost fără sens. Ceea ce nu pot accepta. Există în mine o convingere subterană, ascunsă, nemărturisită pentru că nu știu cum ar putea fi formulată inteligibil, care îmi spune că nici o suferință nu poate fi zadarnică și că țările care ies acum din întuneric și teroare nu pot, nu trebuie să-și dorească pur și simplu să devină asemenea celor ce nu au fost acolo, că societățile care se inventează acum trebuie să adauge libertății și bunăstării statelor apusene și picăturile de umanitate distilate din suferinţa pe care au îndurat-o" (Sursa: ’’Mai-mult-ca-trecutul. Jurnal’’, Editura Humanitas).
Din ignoranţă şi indiferenţă se nasc întrebările cele mai acute ale acestui jurnal revizitat. Iar discuţia despre carte nu este una despre o nouă carte de autor, ci despre urme cu mult mai adânci, dureroase şi semnificative. Ana Blandiana şi-a împlinit destinul. Şi anume a lăsat mărturie, cu sensibilitatea acută a unui artist angajat pentru cei care vor veni.
Astfel, la "Mic Dejun" întâlnirea Anei Blandiana cu Daniela Zeca Buzura s-a transformat dintr-o revedere plină de graţie, într-o analiză dureroasă nu doar a trecutului ci şi a prezentului şi, mai ales, a viitorului. La peste 33 peste de ani distanţă de momentul 1989 deşi accentul îl pune din nou pe regăsirea sa ca scriitor şi om de cultură, Ana Blandiana nu abdică de la principiile ce i-au tutelat viaţa şi activitatea.
Un articol de Ileana Ploscaru Panait
