loader

Filmul biografic Mongol, vineri, la TVR 1

Povestea copilăriei şi tinereţii lui Genghis Han, înainte de a cuceri o jumătate din lume

 

Vineri, 31 ianuarie, de la ora 23.00, TVR 1 difuzează filmul Mongolul (MONGOL – titlu original), o coproducţie Rusia-Germania-Kazahstan, 2007, în regia lui Serghei Bodrov. Drama biografică prezintă parcursul lui Genghis Han, din perioada copilăriei şi până la maturitate, când îşi începea ascensiunea de lider şi întemeietor al Imperiului Mongol.

La vârsta de nouă ani, Temugin - viitorul Genghis Han - este dus de tatăl său într-un loc în care să-şi aleagă fata cu care să se căsătorească. Temugin îi promite lui Borte, aleasa lui, că se va întoarce după ea peste cinci ani. Pe drumul de întoarcere, tatăl este otrăvit, iar băiatul, rămas singur, trece printr-o serie de grele încercări, de la înfometare şi umilinţe până la sclavie.

Mai târziu, cu ajutorul lui Borte, el reuşeşte să depăşească toate greutăţile şi să devină cel mai mare cuceritor din istoria umanităţii. Filmul conturează personalitatea viitorului han, cu emoţiile sale, trăirile şi luptele sale interioare, arătând latura umană a marelui lider.

Producţia îi are în rolurile principale pe Tadanobu Asano, Chuluuny Khulan şi Amadu Mamadakov. Filmul este interzis copiilor sub 15 ani.

9:30 Zile de poveste

(Quand l’histoire fait dates, Franţa, 2020)

Regia: Denis van Waerebeke, Lucie Caries, Benoît Laborde, Thomas Sipp

Istoria omenirii prinde viaţă sub ochii noştri, ca şi cum am fi într-o maşină a timpului, şi ne oprim la câteva date care i-au schimbat cursul.

*Ep.11: 399 î.Hr.: Procesul lui Socrate

Redactor: Gabriela Onea

10:00 Teleshopping

 

#tvr2