loader

EVELINE PĂUNA

Eveline Păuna are un masterat în Comunicare mediatică şi publicitate şi este absolventă a Facultăţii de Jurnalism.

 

S-a născut în Bucureşti, pe 17 iunie 1989. Eveline are 24 de ani, iar experienţa sa în media înseamnă 7 ani de presă scrisă, 5 ani în care a lucrat ca PR pentru diferite personalităţi şi evenimente şi 9 ani de la prima experienţă în televiziune.

Experienţa în presa scrisă înseamnă postul de redactor-şef al revistei Q Magazine şi cel de Special Editor la Revista Tango. Primii paşi în televiziune au fost alături de TVR, iar mai apoi Eveline a fost realizator la postul TV The Money Channel. A realizat emisiuni de interviu-portret, matinale, emisiuni-magazin, a fost corespondent special pentru ştiri şi a realizat şi emisiuni de turism.

În 2010, Eveline Păuna a câştigat Bursa JTI pentru Jurnalism, şi a urmat un stagiu de pregătire la Bruxelles, în cadrul Consiliului şi Parlamentului European. Este absolventă a Programului Naţional de Formare pentru Jurnalişti în Domeniul Egalităţii de Şanse şi Gen, derulat în cadrul proiectului FEMINA – Formare pentru jurnalişti, Emisiuni TV, Monitorizare, Informare Naţională şi Advocacy pentru afirmarea egalităţii de şanse şi gen, curs recunoscut de Asociaţia pentru Promovarea Femeii din România, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.

În 2013 a fost prezentator în programul estival „Vara pe val”, la emisiunile culturale Romnia Frumoas[ ;i Top Cultura, iar din octombrie 2014 prezintă, împreună cu Ducu Bertzi emisiunea „Omul cu chitare”, în fiecare joi, de la ora 23.00, la TVR2.

Îmi place să spun despre mine că, întâi de toate, sunt un jurnalist care păstrează bucuria de a realiza interviuri cu oameni excepţionali, un jurnalist care are nostalgia reportajelor ce pot influenţa decizii, dar şi entuziasmul ştirilor obţinute în exclusivitate. Rămân un om fidel presei scrise, deşi, în prezent, marea iubire este Televiziunea... TVR2, unde am şansa de a lucra alături de profesionişti. Îmi doresc ca programele pe care le realizez să conteze pentru fiecare dintre cei de acasă”, spune Eveline.

6:20 Generaţia Fit

Emisiunea" Generaţia Fit" oferă cea mai bună reţetă de stil de viaţă sănătos-antrenamente pe care le poţi face în sala de fitness, nutriţie corectă şi alimentaţie sănătoasă, antrenamente atractive de grup, reţete delicioase şi rapide, exerciţii pe care le poti face acasă, dar şi secretele stilului de viaţă sănătos ale vedetelor, persoanelor publice şi sportivilor de performanţă.

Emisiunea "Generaţia Fit" promovează un stil de viaţă sănătos, care include sportul, mişcarea, dar şi alimentaţia sănătoasă, şi educă publicul, oferind astfel noţiuni esenţiale privind practicarea corectă a activităţii sportive şi alimentaţia corectă.

Producător: Iulia Popescu

Coproducţie TVR şi Federaţia Română de Culturism şi Fitness

6:55 Imnul României

 

#tvr2