loader

Pelerinajul şi slujba de la Cacica – transmise de TVR 2 şi TVR Iaşi

Mii de pelerini au fost anul acesta la sanctuarul naţional marian de la Cacica (jud. Suceava) în zilele de 14 şi 15 august, cu ocazia sărbătorii Adormirea Maicii Domnului. Liturghia a fost transmisă sâmbătă, începând cu ora 11:00, la TVR 2 şi TVR+.

 

TVR Iaşi este, şi în acest an, alături de credincioşii care sărbătoresc pe data de 15 august 2015 Adormirea Maicii Domnului. Pentru credincioşii romano-catolici, sărbătoarea capătă o amploare deosebită datorită pelerinajului care are loc în perioada 14 – 15 august la Catedrala de la Cacica.

Sfânta Liturghie Solemnă Pontificală a Hramului de sâmbătă, 15 august, de la Catedrala Romano-Catolică Cacica va fi transmisă în direct în intervalul 11.00 – 13.00 pe canalul naţional TVR 2 şi va putea fi urmărită ulterior înregistrată pe canalul regional TVR Iaşi în intervalul 15.00 – 17.00.

Spiritul solemn şi de sacrificiu specific evenimentului va fi reflectat chiar de la Cacica vineri, 14 august, în cadrul emisiunii „Vară pentru voi” de la ora 17.00, de pe TVR Iaşi. Pe 14 august, pelerinii veniţi la Cacica, alături de preoţi vor merge pe jos aproximativ 5 km pentru a ajunge la Catedrala. Emisiunea moderată de Laura Lucescu va avea invitaţi care vor vorbi despre Cacica, despre etniile care convieţuiesc în această regiune, despre obiectivele turistice şi oamenii locului.

Conform informaţiilor de la Episcopia Romano – Catolică din Iaşi, în afara pelerinilor din România, vor fi prezenţi credincioşi din Polonia, Germania, Ungaria, Austria, Italia, preoţi, autorităţi civile. Printre pelerini se vor afla şi înalţi prelaţi ai bisericii romano-catolice: PS Petru Gherghel, episcop de Iaşi, PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi.

Din programul celebrărilor de la Cacica face parte pelerinajul tinerilor şi al persoanelor consacrate de vineri, 14 august, fiind condus de PS Aurel Percă. Pelerinajul pe jos începe la circa 5 km de Cacica, la ora 12.00, urmând ca la ora 13.30 să aibă loc ritul primirii tinerilor pelerini, iar la ora 18.00 va fi sfânta Liturghie celebrată de PS Aurel Percă, animată de tineri şi de persoane consacrate. Privegherea mariană cu lumânări de la ora 22.00 constituie pentru pelerini apogeul ajunului sărbătorii Adormirea Maicii Domnului.

În centrul sărbătorii Adormirea Maicii Domnului este Liturghia de hram celebrată la ora 11.00 de episcopul de Iaşi, PS Petru Gherghel, care va ţine şi cuvântul de învăţătură. ÎPS Agostino Marchetto va avea un mesaj special pentru pelerini la sfârşitul Liturghiei. La Liturghie vor concelebra episcopi şi aproape 100 de preoţi din ţară şi din străinătate. La final icoana va fi purtată în procesiune în jurul bisericii şi vor fi binecuvântate florile şi obiectele religioase aduse de pelerini.

Sursa: Ercis.ro

Program transmisiuni

Vară pentru voi– vineri, 14 august, ora 17.00, pe canalul TVR Iaşi regional

Liturghia de Hram - transmisiunea directă a Liturghiei - sâmbătă, 15 august, ora 11.00 – 13.00, pe canalul TVR 2. Reluarea în intervalul 15.00 – 17.00 pe TVR Iaşi regional.

3:25 Între cer si mare

Documentar* (Chroniques du Sud-Découverte), Franţa, 2015

Realizatori: Philippe Carrese, Nicolas Mastras, Jean-Christophe Victor

Drumeţii prin cele mai frumoase locuri din regiunea Provenţa-Alpi-Coasta de Azur având drept ghid pe Carine Aigon...

*Ep.5 Valea râului Toulourenc, faţa nordică a Muntelui Ventoux

Plimbări cu bicicleta, peisaje de vis-sălbatice în defilee unde apa limpede a râului e năvalnică-sate risipite pe coastele stâncoase, personaje pitoreşti...

3:55 Documentar 360°GEO

* Uruguay-în ritmuri de carnaval (Uruguay, danser au rythme du carnaval, Franţa-Germania, 2024)

Regia: Dietrich von Richthofen

*În fiecare an, timp de 45 de zile, Uruguay trăieşte în ritmurile carnavalului. Parade, cortegii şi spectacole în culori vii rivalizează cu nenumăratele festivităţi ce au loc în toate oraşele. Simbol al culturii uruguayene, carnavalul de la Montevideo este cel mai lung din lume.

Candombe, un stil de muzică şi dans dezvoltat de descendenţii sclavilor africani, se transmite din generaţie în generaţie. Multă vreme marginalizat, candombe a fost înscris în 2009 în lista Patrimoniului Cultural Imaterial al UNESCO.

(Reluare)

 

#tvr2