loader
Foto

O lecție despre credință și jertfă la TVR Cultural

Emisiunea „Convorbiri spirituale”, ajunsă la al treilea sezon, revine duminică, 29 martie, de la ora 8:30, cu o ediție dedicată Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu.

 

Galerie foto

 

Fiecare ediție a emisiunii „Convorbiri spirituale” devine un spațiu de reflecție în care invitații sunt provocați să vorbească despre idei, despre Dumnezeu și despre felul în care credința se trăiește în prezent. Prima ediție a noului sezon va fi difuzată duminică, 29 martie, de la ora 8:30 și va putea fi urmărită în reluare miercuri, 31 martie, de la ora 23:00, la TVR Cultural.

(w640) Captura em

Realizată de Rafael Udriște, emisiunea „Convorbiri spirituale” propune, în această primă ediție, un dialog cu părintele Emil Nedelea Cărămizaru, preot paroh al Bisericii Sfântul Gheorghe Nou din București, cunoscut pentru activitatea sa pastorală și pentru implicarea constantă în viața comunității.

(w640) Captura em

Tema ediției este dedicată canonizării Doamnei Maria Brâncoveanu și semnificației acestui moment pentru Biserica Ortodoxă Română. Ediția de duminică, intitulată „Sfânta Doamnă Maria Brâncoveanu, soție și mamă de martiri”, pornește de la ceremonia de deshumare a moaștelor doamnei Maria Brâncoveanu și ale celor doi fii ai săi, Matei și Ștefan, care a avut loc la Biserica Sfântul Gheorghe Nou din București.

(w640) Captura em

În acest context, Rafael Udriște ne propune un dialog profund despre semnificația jertfei și a credinței, despre locul familiei Brâncoveanu în conștiința colectivă și despre felul în care aceste repere istorice continuă să ne influențeze prezentul.

Înregistrată la Muzeul Național de Artă al României, în Galeria de Artă Veche Românească, emisiunea „Convorbiri spirituale” integrează spațiul ca parte a dialogului – un loc în care istoria și credința se întâlnesc firesc.

(w640) Captura em

„Convorbiri spirituale”, duminică, 29 martie, ora 8:30, la TVR Cultural (reluare: miercuri, 31 martie, ora 23:00).

1:10 Zavera -România, 2019

Film *

Regia: Andrei Gruzsniczki

Cu: Dorian Boguță, Ioana Flora, Medeea Marinescu

*Dramă. Ştefan, un bărbat de vârstă mijlocie, conduce o firmă de construcții împreună cu prietenul lui de-o viaţă, Nic. După moartea suspectă a lui Nic, sub presiunea preluării afacerii, Ştefan are o criză existenţială. În următoarele şase zile de la moartea lui Nic, Ştefan descoperă treptat minciuni şi mici compromisuri făcute de prietenul lui, cu care trebuie să se confrunte pentru a se acomoda cu noua lui viaţă.

2:50 Ora de Stiri

*Sport

(Reluare)

 

#tvr2