loader

Mic dejun cu un campion

Cu graţie şi umor, alteori mai serios şi ironic, Daniela Zeca Buzura îşi provoacă interlocutorii la dezvăluiri ce, de multe ori, îi surprind chiar şi pe cei în cauză.

 

Galerie foto

 

Agreabilă ca o şuetă şi guralivă ca un talk- show, această întâlnire se petrece întotdeauna într-un bistro cochet şi neapărat alături de un interlocutor care are o poveste despre propriile bătălii câştigate, dar şi despre propriile înfrângeri care au urmărit un vis.

De luni până vineri și duminică, de la ora 10.00, pe TVR Cultural.

În cei șapte ani de emisiune şi 14 sezoane de până acum, aproape 200 de personalităţi au fost invitaţii Danielei Zeca Buzura la „Mic dejun cu un campion”.

Cu bune şi cu rele, am petrecut împreună clipe preţioase. Am obţinut premii şi aprecierea publicului pentru care ne străduim zi de zi, în dorinţa de a pune în evidenţă tot e are mai valoros această Românie ce nu ne poate lăsa indiferenţi. De aceea încercăm să aflăm opiniile celor mai buni dintre noi, din toate domeniile de activitate. Fiecare are o poveste de depănat, o experienţă, o perspectivă, profesională şi socială. Dorim să aflăm aceste opinii, dorim să vi le facem cunoscute printr-un exerciţiu de excelenţă care este marca emisiunii noastre”, a explicat Ileana Ploscaru Panait, producătoarea  emisiunii.

În cuvinte puţine şi simple, provocăm şi ne dorim o confesiune despre performanţă, spusă alături de o revistă preferată interlocutorului sau de un alt obicei de dimineață al celui invitat, aşa încât impresia de cuceritoare familiaritate să fie cheia atracţiei acestei emisiuni.

Campionii sunt personalităţi remarcabile sau tineri frumoşi şi optimişti care au încercat deja certitudinea succesului. Ei sunt eroii reali ai momentului.

„Mic dejun cu un campion” își propune să fie „o emisiune dinamică şi cu acel farmec uşor complice pe care pot să îl aibă şi să îl degaje doar cele trei mii şi ceva de cuvinte pe care ai putea să să le spui lângă cafeaua ori ceaiul de dimineață, cu condiţia să ai pe cineva cu care să schimbi o vorbă de duh”, a mai arătat Ileana Ploscaru Panait.

Emisiunea „Mic dejun cu un campion” a luat startul în 16 martie 2015, cu o ediție al cărei invitat a fost Mircea Albulescu. În 2018, emisiunea a obținut Premiul APTR pentru cel mai bun talk-show, iar în 2020, Premiul Revistei TVmania, pentru cel mai bun interviu-portret.

14:00 Care pe care

*Prima emisiune concurs dedicată exclusiv limbii române, după un format tv 100% românesc, CARE PE CARE este prezentată de Ruxandra Gheorghe Negrea al cărei nume este legat de emisiunile despre cum vorbim șsi scriem corect.

Titlul emisiunii face trimitere la una dintre cele mai întâlnite greseli în vorbirea curentă, dar în acelasi timp este un indicator către competitia de limba si literatura română care va avea loc în platoul de televiziune CARE PE CARE.

În fiecare editie a concursului, patru concurenti se întrec în cinci runde spectaculoase, care nu sunt formate numai din întrebări și răspunsuri, ci si din probe incitante, clipuri video cu greseli gramaticale culese din presă si de pe internet. Emisiunea aduce în atenţia concurentilor șsi telespectatorilor cele mai întâlnite greseli gramaticale, capcanele în care cad jurnalistii, politicienii, influencerii, expresiile străzii șsi englezismele.

"Limba noastră-i o comoară" reală, concurentii având şansa să plece acasă cu premii substanţiale. Învingătorul îsi va dubla câstigurile.

Producător Elena Stirbescu

(Reluare)

15:00 Comisarul Rex

Film serial *Comisarul Rex (REX-Italia, Austria, 2008-2014)

*episodul 16

Cu: Kaspar Capparoni, Fabio Ferri, Pilar Abella

*Serial poliţist. O anchetă îl poartă pe comisarul italian Lorenzo Fabbri la Viena, unde întâmplarea i-l scoate în cale pe câinele poliţist Rex, care urmează să fie retras din activitate. Dar perseverentul patruped nu se lasă „scos la pensie”, ci îl ajută pe Fabbri să rezolve un caz complicat de crimă, dovedindu-se un partener de încredere. Ataşându-se de inteligentul animal, comisarul îl ia cu el la Roma, unde cariera lui Rex va continua cu succes timp de mulţi ani. Intuitiv, curajos şi loial, Rex va fi sprijinul de nădejde şi prietenul cel mai bun al comisarului Fabbri şi, apoi, al altor poliţişti cu care va lucra la cazuri palpitante şi periculoase.

(Reluare)

 

#tvr2