Ultimul aspect pe care îl face Luna în Capricorn înainte să meargă în gol (fără direcție)* este o cuadratură cu Venus în Balanță. Parcă nu mai sunt suficiente cuvintele de susținere și gesturile elegante, dar de suprafață. E nevoie de fapte, de sprijin real și pe termen lung, de parteneriate bazate pe încredere. Pot apărea tensiuni în relațiile în care au fost cultivate tot felul de promisiuni și așteptări, dar nu a existat o asumare reală, ci doar o armonie de fațadă. La fel se poate întâmpla și în relațiile în care doar una dintre părți a dus greul, în timp ce cealaltă doar a pretins că își aduce contribuția. Când Luna merge în gol, putem avea sentimentul că ne luptăm cu morile de vânt, că nu reușim să fim înțeleși și că nimic nu se mișcă. Este mai degrabă un moment în care să observăm sursa dezechilibrelor și să reflectăm, decât să acționăm.
Berbec
Chiar dacă te trezești cu încredere în ceea ce poți realiza azi și cu idei îndrăznețe care te-ar putea elibera de niște constrângeri, răbdarea îți va fi pusă la încercare. Blocajele, întârzierile, ritmul lent în care se rezolvă lucrurile sunt semne că trebuie să-ți disciplinezi eforturile și să nu te pripești cu deciziile. S-ar putea să nu primești exact răspunsul, aprecierea sau avantajele pe care le așteptai azi, dar nu te lăsa descurajat.
Taur
Un adevăr conștientizat recent te face să-ți reconsideri resursele și implicarea emoțională în familie. Știi că este necesar să faci niște schimbări în stilul de viață sau în modul în care îți desfășori activitatea la locul de muncă, dar mai știi și că, pentru asta, este nevoie să fii flexibil. Deocamdată, lucrează cu tine, vezi unde te limitezi singur.
Gemeni
O informație te face să vezi azi un acord, un contract sau un parteneriat în altă lumină. Poate chiar tu spui lucrurilor pe nume, iar asta schimbă atmosfera într-o relație. Dacă la mijloc sunt resurse comune de gestionat sau tranzacții de făcut, nu forța lucrurile. Azi nu este cea mai bună zi pentru a lua decizii importante.
Rac
Începi să-ți vezi valoarea într-un context profesional sau iei decizia să-ți schimbi rutina, astfel încât să nu te neglijezi și să nu-ți irosești resursele. Nevoia ta de armonie pe toate planurile și, probabil, modul în care ai decis să impui niște limite pot întâmpina rezistență din partea celorlalți, care au și ei prioritățile lor. Nu te strădui să obții azi înțelegere sau să faci compromisuri; mizează pe ceea ce depinde doar de tine.
Leu
Nu ești dispus să-ți compromiți plăcerile, nici să renunți la pasiuni sau la felul autentic în care te exprimi. Nevoia de a fi liber să acționezi după bunul plac se lovește azi de responsabilitățile pe care nu prea ai cum să le eviți. Nu este o zi bună să începi o practică nouă, un proiect important sau să pleci într-o călătorie, ci mai degrabă să te ocupi de sarcinile deja aflate pe lista ta de priorități.
Fecioară
S-ar putea să ai o revelație legată de familie, casă, siguranță sau stabilitate. Pentru că înțelegi altfel o situație, ai să te distanțezi de un mod tradițional de a face lucrurile sau de niște credințe care s-au dovedit a fi limitative. Dacă ești nemulțumit de situația resurselor, de felul în care le-ai gestionat și de rezultatele investițiilor tale emoționale, nu este chiar momentul să începi ceva nou azi și nici să aștepți soluții miraculoase din partea altora.
Balanță
Azi nu te temi să spui adevărul fără filtre și nici că astfel ți-ai putea pierde prietenii, comunitatea sau susținerea. Sunt șanse ca grupul să primească în mod constructiv ceea ce spui. Obligațiile familiale te-ar putea împiedica să-ți urmezi planurile sau ești nevoit să renunți la ceea ce te face să te simți în armonie cu tine din cauza responsabilităților. E un moment bun pentru a reflecta la ideea de stabilitate și a face o strategie pe baza experiențelor anterioare în relație cu familia, dar nu pentru a face astăzi schimbările majore dorite.
Scorpion
E posibil să te simți eliberat de nevoia de a fi validat de o sursă externă, de o autoritate sau de a-ți fi recunoscute meritele profesionale. Instinctul îți va spune că azi nu este ziua în care să deschizi canalele de comunicare, să faci schimbări majore sau să te implici într-un nou proiect. Ci, mai degrabă, pentru a nu întâmpina rezistențe, blocaje sau neînțelegeri, ocupă-te de chestiunile de rutină care merg aproape de la sine.
Săgetător
Nu ești dispus să te conformezi așteptărilor, să joci roluri ca să fii plăcut și nici să-ți schimbi viziunea ca să te integrezi. Prin urmare, este posibil să resimți opoziție din partea grupurilor pe care le frecventezi sau să consideri că nu ești apreciat. Ține astăzi sub control cheltuielile, nu te grăbi să faci investiții sau să iei hotărâri semnificative legate de resurse.
Capricorn
Dacă simți că este cazul să ții pentru tine ceea ce ai înțeles, secretele pe care le-ai aflat sau revelația pe care ai avut-o, ascultă-ți instinctul. Chiar dacă ai să-ți dorești să lucrezi azi la imaginea, reputația sau statutul tău, este de preferat să nu inițiezi nimic. Nu este o zi potrivită pentru o discuție cu superiorii sau pentru a te face remarcat. Este însă benefică pentru a te reorganiza și a avea mai multă grijă de sănătate.
Vărsător
Viziunea ta este îndrăzneață, dar dacă ai curajul să o pui în cuvinte, vei găsi probabil și oamenii potriviți care să te susțină. Nu-ți ignora dorința de a avea relații libere de obligații, dar autentice. Va fi obositor azi să faci tot felul de compromisuri ca să fii înțeles sau să accepți perspective cu care, de fapt, nu rezonezi.
Pești
Azi poți să descoperi o cale inedită prin care să faci față unor obligații profesionale sau ești dispus să renunți la rutină, la un mod tradițional de a executa niște sarcini. Ceea ce faci diferit azi te va duce într-o cu totul altă direcție profesională. Este un moment nepotrivit pentru a face alegeri care implică schimburi de resurse sau noi planuri și asocieri.
*Luna merge ”în gol” sau „fără direcție” (Void of Course) după ce face ultimul aspect în semnul în care se află și până la intrarea în semnul următor.
Foto: Shutterstock_Sirirak kaewgorn/ Astrology dice
Conform reglementărilor Consiliului Național al Audiovizualului (Decizia 573/25.06.2025 - art 15), conținutul următor are caracter de divertisment și nu se bazează pe criterii științifice. Informațiile prezentate sunt generale și nu constituie recomandări personalizate.






























