loader

Horoscopul zilei de 21 iunie

Este cea mai lungă zi din an pentru cei aflați în emisfera nordică. Timpul pare că stă în loc la solstițiul de vară, ca să ne dea răgazul să reflectăm la lunile care au trecut și la direcția în care ne îndreptăm de acum încolo. Soarele a intrat în semnul Racului, acolo unde Luna își are domiciliul. Ceea ce ne sugerează să ne întoarcem atenția acasă, adică spre suflet, onorându-ne sentimentele și nevoile emoționale. În această perioadă vom fi înclinați să ne protejăm spațiul, familia și intimitatea, să ne reconectăm cu valorile tradiționale, cu natura, pământul, strămoșii și energia feminină. Vom căuta ceea ce ne susține emoțional și material. Chiron în Taur formează astăzi un sextil cu Soarele în Rac, oferindu-ne o șansă în plus să descoperim ce ne doare și ce am putea face pentru a iniția procesul de vindecare. Taurul și Racul sunt semnele prin intermediul cărora redescoperim legătura sacră cu corpul și emoțiile noastre. Este posibil ca unele dintre următoarele teme să iasă acum la lumină, pentru a putea fi gestionate pas cu pas: neîncrederea în propria valoare, teama de pierdere, dependențele materiale, insecuritatea, lipsa fundației, atașamentele emoționale, posesivitatea, gelozia, avariția, sentimentele de inferioritate, neglijarea corpului și a nevoilor de bază, credința că meritul sau valoarea de sine depind de condiția materială, avere ori statut.

 

Berbec

Vine o vreme când trebuie să lași deoparte frământările, provocările și ambițiile și să redescoperi relaxarea, conexiunea cu cei dragi, confortul spațiului intim. Începi să-ți amintești care-ți sunt prioritățile, să vezi ce are valoare reală pentru tine. E o zi bună să te apreciezi dincolo de ceea ce ai sau câștigi, să-ți construiești siguranța din interior.

Taur

Ai șansa să comunici ce simți, fiind sincer în primul rând cu tine. Se vor crea contexte prin care să-ți pui în cuvinte vulnerabilitățile și să găsești oameni care rezonează cu ce simți tu. Prin cuvinte vei reuși nu doar să-ți conștientizezi rănile legate de stima de sine, ci să și începi să le tratezi.

Gemeni

Se vor crea oportunități ca să înțelegi mai bine anumite temeri. O să conștientizezi poate că în spatele dorinței tale de a avea mai mult, a fi mai eficient, a fi apreciat, se ascunde o veche nesiguranță. Ai șansa să vezi ce te împiedică să te bucuri de ceea ce ai sau de cine ești și să recunoști că adevărata siguranță nu stă în lucruri materiale.

Rac

Ești cine ești și este suficient. Când Soarele ajunge în sfârșit pe strada ta, vezi că e mai important să te accepți și să te iubești așa cum ești, fără să mai aștepți validarea celorlalți. Dacă încă te mai frămânți în legătură cu integrarea într-o comunitate, e timpul să fii tu însuți ca să poți atrage oamenii care te vor aprecia la justa valoare.

Leu

Iese la lumină un sentiment de nesiguranță legat de imagine, rol social, autoritate profesională, de ideea de succes sau valoare într-un context public. Folosește orice șansă ca să vezi de unde vine această teamă că nu ești apreciat, frustrarea că nu ai o reputație pe măsura așteptărilor. În singurătate, vei descoperi că singura părere care contează e a ta.

Fecioară

Știi că „nimeni nu e profet în țara lui”, dar ți-ai dori să existe și excepții. Probabil îți dorești ca ideile, teoriile, convingerile tale să-și găsească publicul, să fie acceptate, să fie de folos. Pentru că asta ți-ar da ție un sentiment de siguranță, poate și de apartenență, dar și un plus de valoare. Caută să rămâi fidel credințelor tale; oamenii care rezonează cu adevărurile tale te vor susține.

Balanță

Aprecierea propriei valori se reflectă în felul în care te văd și te tratează ceilalți. Descoperă ce te face să crezi că ești mai prejos, că nu meriți, că nu ai suficiente resurse interioare sau materiale, că trebuie să depinzi de ceilalți. Redefinește ideea de valoare, nu prin raportare la ce cred alții, ci prin propriul filtru.

Scorpion

Dacă încă mai cauți să te simți acasă prin relații, prin ceea ce deții sau prin diferite realizări, înseamnă că încă nu te-ai descoperit. Îți vei da seama, lucrând la stima de sine, că nu ai nevoie nici de aprecierea, nici de angajamentul celorlalți, nici de o situație materială bună ca să te simți stabil, sigur pe tine sau împlinit. De fapt, ceea ce te definește sunt convingerile pe care le cultivi, viziunea și alegerile pe care le faci.

Săgetător

Cât timp încă mai crezi că efortul prelungit, asumarea mai multor responsabilități și neglijarea propriilor nevoi în favoarea altor situații sau persoane te vor ajuta să te simți util, te vei învârti în același cerc vicios. Cultivă doar ceea ce te face să te simți în siguranță din punct de vedere emoțional și ascultă-ți corpul. El îți va da primele semne când ai încetat să te mai tratezi ca o prioritate.

Capricorn

S-ar putea să te îndoiești de valoarea lucrurilor pe care le creezi, te temi poate că vei fi criticat dacă te exprimi cum simți sau îți blochezi, cu bună știință, spiritul ludic și creativitatea pentru că nu știi cum vor reacționa ceilalți. O soluție ar fi să înveți să primești atenția, aprecierea și dragostea celor din jur sau să oferi fără să te gândești la asta ca la un schimb. Profită de oportunitățile zilei ca să te bucuri de viață fără să conteze părerea altora.

Vărsător

Poate cauți să te simți în siguranță prin conservarea valorilor materiale, prin sporirea confortului sau întărirea relațiilor cu familia sau colegii. Probabil că nu e nevoie să cultivi tot felul de atașamente ca să ai mai multă stabilitate. Descoperă cum te simți atunci când acorzi mai multă atenție obiceiurilor zilnice, când ai mai multă grijă de tine, eviți stresul și încerci să menții armonia din mediul familial sau profesional.

Pești

Ceea ce gândești și afirmi are valoare. Nu trebuie să cauți confirmări, nu e nevoie de o a doua opinie. Îți vindeci nesiguranțele prin creativitate și relaționare, prin acele lucruri care îți bucură sufletul indiferent de ce cred ceilalți. Comunică pe orice cale, așa cum simți, atâta vreme cât ești fidel adevărului tău și nu rănești pe nimeni.

Foto: Grafică Ai 2026

* Conform reglementărilor Consiliului Național al Audiovizualului (Decizia 573/25.06.2025 - art 15), conținutul următor are caracter de divertisment și nu se bazează pe criterii științifice. Informațiile prezentate sunt generale și nu constituie recomandări personalizate.

13:00 TVR 70

* Vara amintirilor-Intamplari din blocul meu

14:00 Romania face bine

Sezon Nou

În inima Romei, printre coloane de marmură și istorie imperială, o româncadin Mureș vrea să creeze, bucată cu bucată, un sat românesc pe pământ italian. După 30 de ani petrecuți în Italia, Luciana Ludușan a înțeles că succesul nu se măsoară în cifre de afaceri, ci în câți copii români își mai pot striga mama în limba maternă. Satul Românesc de la Roma nu va fi doar un ansamblu de case de lemn. Va fi locul unde teatrul, muzica și meșteșugul vor vorbi românește sub soarele Italiei. Povestea Lucianei Ludușan devine o invitație deschisă adresată fiecărui român de a pune o bârnă la temelia acestei ctitorii de suflet, dincolo de orice granițe.

Realizator: Cristina Maria Țilică

„PORTUL”

Puțini se gândesc la Călărași ca la o destinație de promenadă și agrement pe malul Dunării. Și totuși, chiar aici, în apropierea brațului Borcea, orașul începe să surprindă printr-un proiect complet nou, care schimbă radical imaginea zonei de la apă. Un port turistic modern, pontoane elegante, bărci pregătite pentru plimbări pe fluviu și o faleză care, mai ales la apus, arată mai degrabă ca într-o stațiune de vacanță decât într-un oraș din Bărăgan.

Noul port de agrement este una dintre cele mai recente și spectaculoase transformări ale orașului. Întreaga zonă a fost regândită pentru relaxare, iar promenada nou amenajată a devenit rapid unul dintre cele mai atractive locuri din oraș.

Reportajul surprinde o altă față a Călărașiului, un oraș care încearcă să-și transforme legătura cu Dunărea într-un adevărat punct de atracție turistică. De la reflexiile apei și ambarcațiunile ancorate în port, până la atmosfera de vacanță de pe faleză, totul construiește imaginea unui loc aflat într-o schimbare vizibilă.

Descoperim un oraș care oferă o experiență surprinzătoare la malul Dunării.

Prezentator: Irina Luca

Realizator: Melania Trifu

 

#tvr2