loader

Horoscopul zilei de 12 iulie

Luna în Gemeni merge astăzi fără direcție (Void of Course Moon). Până când intră într-un alt semn și formează din nou aspecte, vom avea senzația că lucrurile nu se leagă așa cum ne-am dori. Poate că vom fi și mai neatenți decât de obicei. Nu este o zi potrivită pentru a începe ceva important, ci mai degrabă pentru a observa, a reflecta și a lăsa lucrurile să se așeze în ritmul lor. Oricât de multe idei ne-ar trece prin minte, e mai bine ca astăzi să nu tragem concluzii definitive și să nu luăm decizii. În schimb, ne putem oferi puțin timp pentru a revizui o situație, a descoperi informații noi și a le pune cap la cap. Nu sunt excluse întârzierile, încurcăturile sau neînțelegerile, așa că vom avea cu toții nevoie de mai multă flexibilitate.  

 

Berbec

Poți încerca să rezolvi situațiile rămase suspendate sau să ai discuțiile lămuritoare, dar azi e mai degrabă una din zilele în care să te răsfeți cu o carte, o discuție relaxată cu o cunoștință sau o plimbare prin parc. Evită să iei decizii, să inițiezi proiecte sau să negociezi clauze. Dacă simți că ai o mie de gânduri, dar nicio claritate, vei ști ce ai de făcut. Mai nimic.

Taur

E ca un făcut: exact în momentele în care nu ar trebui să faci cheltuieli, să iei hotărâri în privința resurselor sau să încerci să-ți valorifici talentele, apare ceva care te provoacă. Nu te lăsa tentat azi de achiziționarea unor lucruri care par extraordinare, dar de care, de fapt, nu ai nevoie. Nu te baza pe calculele făcute azi și nici pe promisiunile financiare ale altora.

Gemeni

Dacă azi îți este greu să alegi o direcție, nu uita că starea aceasta este doar trecătoare. Poate vei fi mai neatent decât de obicei, cu gândul peste tot și nicăieri, tentat să te răzgândești la orice pas. Nu răspunde presiunii de a acționa. Fii doar un observator al propriilor stări.

Rac

Da, ascultă-ți intuiția dacă-ți șoptește să iei o pauză. Mai ales de la zgomotul lumii, de la mulțimea de informații, scenariile nerealiste, discuțiile care nu duc nicăieri, dar îți fură timpul. Dacă de propriile gânduri nu te poți ascunde, încearcă o tehnică de meditație prin care să le dai temporar altă sarcină.

Leu

Dacă planurile tale nu s-au realizat încă sau ai senzația că sunt blocate pe undeva, nu înseamnă că nu se vor concretiza. Poate azi e una din acele zile în care, în loc să aștepți și să te frustrezi, reflectezi la etapele deja parcurse și la cele pe care vrei să le pui în practică. Îți pot prinde bine schimburile relaxate de idei cu prietenii, pauzele lungi de cafea și visatul cu ochii deschiși.

Fecioară

Nu e ziua potrivită pentru decizii importante în privința carierei sau imaginii publice. E mai degrabă un moment bun pentru a revizui strategiile în liniște, a reflecta la informațiile pe care le deții, fără să faci însă planuri mari. Nu-ți da un termen-limită încă.

Balanță

S-ar putea să ai multe idei despre cum să-ți extinzi orizontul cunoașterii, la propriu și la figurat. Poate va fi mai dificil cu alegerile de făcut și cu punerea lor în practică. Dacă simți că azi nu e ziua în care să rezervi biletele, să faci comanda, să te înscrii la acel curs sau să semnezi acel act, poate ar trebui să-ți asculți intuiția.

Scorpion

Poate s-au adunat multe informații pe care încerci să le pui cap la cap, în legătură cu niște obligații, resurse, partaje, credite și alte aspecte care te leagă material sau chiar emoțional de o altă persoană. Dar dacă nu ai claritatea pe care o cauți, nu e momentul deciziilor.

Săgetător

Ce spui poate fi ușor interpretat azi de cei din jur, așa că e mai bine să fii atent la mesajele pe care chiar vrei să le transmiți și la impactul pe care l-ar putea avea. Evită, la rândul tău, să vorbești mai mult decât e necesar și să tragi concluzii. Lasă un pic de spațiu în relații, nu te grăbi să rezolvi neînțelegeri, să aduci noi dovezi sau să faci reproșuri.

Capricorn

În cazul în care simți că lucrurile parcă nu se leagă sau că încerci să te ții de un program și nu-ți iese, nu e cazul să te enervezi. Poate că e pur și simplu o zi de odihnă. Nu-ți propune să faci ce n-ai făcut o săptămână întreagă, să demarezi planuri mărețe și să rezolvi încurcături.

Vărsător

De idei nu duci lipsă, doar de disciplina de a face ceva cu ele. Dar poate că azi nu e o zi în care trebuie să pui presiune pe tine, ci să te dedici doar relaxării, jocurilor, hobby-urilor sau chiar statului degeaba. Lasă bucuria momentului să fie singurul tău ghid, fără alte strategii.

Pești

Bucură-te de momentele petrecute acasă, de unul singur sau alături de cei dragi, uită de alte priorități din agendă. Nici mutatul mobilei, nici curățenia, nici redecoratul și reparațiile nu ar trebui să fie pe lista ta. Fii pur și simplu o prezență agreabilă. Cam atât ai de făcut azi.

Foto: Grafică Ai 2026

* Conform reglementărilor Consiliului Național al Audiovizualului (Decizia 573/25.06.2025 - art 15), conținutul următor are caracter de divertisment și nu se bazează pe criterii științifice. Informațiile prezentate sunt generale și nu constituie recomandări personalizate.

18:00 Ora de Stiri

*Sport

Transmisiune directă

18:55 E vremea ta!

E vremea ta să primesti date la zi despre vreme, climă şi schimbări climatice, ecologie șsi domenii conexe! 7 zile din 7 vei afla ştiri de pe glob, informaţii de la specialisti, sfaturi utile, previziuni astrologice, noutăţi din ştiinţă şi curiozităţi de pe glob, dar şi cum îti este influentată viata de starea vremii, problemele de mediu şi schimbările cllimatice.

Prezintă: Cristina Soare şi Andrei Bărbulescu

Responsabil realizare program: Cristina Dănilă

Producători: Cristina Dănilă, Alina Pagu

 

#tvr2