loader

Horoscopul zilei de 11 octombrie

Înainte de a trece în Scorpion, Luna „merge fără direcție”*, oferindu-ne o pauză pentru reflecție. Pe lângă temele aduse de Luna nouă în Balanță, astăzi se adaugă încă una. Cuadratura Soarelui aflat în Balanță cu Ceres în Rac ar putea evidenția un dezechilibru care pornește de la nevoia de îngrijire, protecție și siguranță. Egalitatea, cooperarea și negocierea trebuie să fie completate de susținere emoțională. Altfel, armonia rămâne doar una de fațadă. Din perspectiva lui Ceres, sunt vitale sentimentul de siguranță, sprijinul sufletesc, mijloacele necesare traiului, confortul și sentimentul de apartenență la familie sau comunitate. Conflictul își va face simțită prezența în relațiile în care una dintre părți s-a sacrificat oferind mai mult decât a primit pentru a menține armonia, posibil într-un cadru familial.

 

BERBEC

Tendința de a le face altora pe plac, în detrimentul propriilor nevoi, va fi evidentă astăzi. Chiar dacă ții la anumite parteneriate și crezi că de ele depinde starea ta de bine, nu e cazul să renunți la tine. Poate vei simți nevoia să te retragi, să te odihnești sau să petreci mai mult timp cu familia, bucurându-te de siguranță și confort.

TAUR

Astăzi, concentrează-te pe activitățile care îți fac plăcere: discuții relaxate cu apropiații, scurte plimbări, o lectură sau un film bun. Oricât te-ar tenta să te ocupi de obligații și de chestiunile de rutină, mai ales de cele legate de locul de muncă sau de serviciile oferite altora, lasă organizarea pentru altă zi.

GEMENI

Aprecierea de sine nu ar trebui să depindă de valoarea pe care ți-o atribuie ceilalți sau de performanțele tale. Vei fi tentat să te lași influențat de părerile celor din jur, fiind sensibil la ce se spune despre tine. Astăzi nu încerca să faci eforturi suplimentare pentru a-ți construi o imagine favorabilă, a obține aplauze sau a te integra.

RAC

Nu ar trebui să te simți vinovat astăzi dacă, în loc să menții o atmosferă plăcută în familie, alegi să ai grijă de tine. Poate fi necesar să impui anumite limite sau să renunți la obiceiul de a le face altora pe plac în timp ce-ți ignori propriile nevoi. Cultivă mai întâi pacea interioară și abia apoi ocupă-te de armonia din jur.

LEU

Onorează-ți nevoia de introspecție astăzi, chiar dacă s-ar putea ivi ocazii în care trebuie să-ți expui punctele de vedere. Evită conversațiile și planificările importante, precum și luarea deciziilor pe baza informațiilor disponibile în acest moment. Dacă încerci totuși să faci față solicitărilor sociale și să salvezi aparențele, deși simți că nu este ceea ce îți dorești, riști să te epuizezi.

FECIOARĂ

Evită astăzi să te dedici unor comunități, prietenii sau proiecte colective în speranța că acestea îți vor spori încrederea în propriile abilități ori chiar veniturile. Ți s-ar putea părea mai simplu să cauți susținerea celorlalți decât să te bazezi pe propriile resurse. Acordă prioritate lucrurilor care îți aduc împlinire sufletească, în loc să te conformezi așteptărilor sociale.

BALANȚĂ

Fă un pas înapoi astăzi pentru a-ți reevalua prioritățile profesionale. Ești preocupat de evoluția în carieră și de reputație, dar s-ar putea să te întrebi dacă imaginea pe care o proiectezi te reprezintă cu adevărat. Nu lua încă decizii privind direcția carierei. Acordă-ți timp să clarifici ce alegere corespunde dorințelor tale reale.

SCORPION

Astăzi, retrage-te puțin departe de zgomotul lumii și petrece timp cu tine. Oricât te-ai strădui, nu vei găsi răspunsuri la toate întrebările existențiale într-o singură zi. Poți însă identifica tiparele mentale care te împiedică să-ți urmezi visul și să depășești limitele cu care te-ai obișnuit. Ceea ce te blochează poate deveni un catalizator al transformării.

SĂGETĂTOR

Pe de o parte, simți nevoia să-ți protejezi viața privată, să-ți păstrezi vulnerabilitățile pentru tine și să ai grijă de resursele proprii. Pe de altă parte, trebuie să recunoști că sunt necesare și colaborările, schimburile și negocierile. Nu ești dispus, însă, să accepți relații de suprafață care nu te hrănesc sufletește și nu-ți oferă susținerea emoțională de care ai nevoie.

CAPRICORN

Sunt de preferat parteneriatele și asocierile în care să te simți în siguranță. Totuși, în relațiile profesionale, s-ar putea să fii nevoit să adopți o anumită imagine sau să joci un rol pentru a răspunde așteptărilor sociale. Acest efort te poate obosi fără să-ți ofere confortul emoțional dorit. Conștientizează astăzi în ce contexte poți fi cu adevărat tu însuți.

VĂRSĂTOR

Este mult mai confortabil să rămâi fidel convingerilor și obiceiurilor tale, mai ales celor care îți oferă siguranță și nu te provoacă să ieși din zona de confort. Totuși, astăzi s-ar putea să simți presiunea de a te ridica la nivelul așteptărilor altcuiva sau de a urma idealuri cu care nu rezonezi. Rămâi azi în zona în care te simți fidel ție.

PEȘTI

Cea mai bună soluție astăzi este să identifici ce-ți hrănește bucuria și să-ți urmezi propriile pasiuni. Să te conformezi așteptărilor altora te va face să nu te simți în siguranță și să-ți cedezi independența. Rămâi un spirit liber, nu accepta înțelegeri care te îndepărtează de esența ta, de ce te face să te simți bine cu tine.

*Se consideră că Luna „merge fără direcție” (VoC – Void of Course) atunci când a încheiat ultimul aspect major în semnul zodiacal în care se află și nu mai formează niciun alt aspect până când intră în următorul semn.

Foto: Shutterstock_Super Fox/  Silhouettes of parents protecting daughter, holding hands against sunset on field.


*Conform reglementărilor Consiliului Național al Audiovizualului (Decizia 573/25.06.2025 - art 15), acest conținut are caracter de divertisment și nu se bazează pe criterii științifice. Informațiile prezentate sunt generale și nu constituie recomandări personalizate.

22:00 Filmul de arta

*Blue Valentine: o poveste de iubire (Blue Valentine-SUA, 2010)

Regia: Derek Cianfrance

Cu: Ryan Gosling, Michelle Williams

*Nominalizare la premiul Oscar 2011 pentru cea mai bună actriţă;

*Nominalizări la premiile Globul de Aur 2011 pentru cea mai bună actriţă şi cel mai bun actor;

*Dramă. Dean șsi Cindy duc o viată linistită într-un cartier modest, împreună cu fetiţa lor; el este zugrav, iar ea, asistentă medicală. Deşi au o relaţie construită pe iubire şi pasiune reciprocă, pe amândoi îi apasă experienţele negative din trecut, din familiilor lor disfuncţionale. Treptat, lipsa lui de ambitie si firea ei tot mai retrasă provoacă fisuri potential ireversibile în căsnicia lor.

0:10 Comisarul Rex: aventuri la Viena

 

#tvr2