loader

Serialul „Onoare şi respect”, la final. Ce se aude despre un nou sezon

Sâmbătă 12 mai, de la ora 22.10, TVR 2 va difuza ultima parte a serialului care l-a făcut faimos pe actorul Gabriel Garko.

 

Îndrăgitul serial italian difuzat de TVR 2, „Onoare şi respect”, a ajuns la ultimul episod. Sâmbătă 12 mai, de la ora 22.10, telespectatorii vor urmări partea a opta din sezonul 5 al seriei care îl are în rolul principal pe actorul din Torino, Gabriel Garko. Așteptat cu nerăbdare, cel de-al cincilea sezon „Onoare şi respect”, difuzat în premieră și în exclusivitate pentru România de TVR 2, a fost plin de răsturnări şi dezvăluiri spectaculose. La final, viaţa zbuciumată a familiei Fortebracci e schimbată radical, iar Tonio reuşeşte în ultimul episod să-şi îmbrăţişeze cei doi copii şi să-şi găsească liniştea.

Actorul Giuseppe Cascella, în discuţii cu producătorii

Denumit „Ultimul capitol", cel de-al cincilea sezon „Onoare şi respect” pare să nu lase loc la o continuare a poveştii. Mai mult, spre dezamăgirea fanilor, anul trecut Gabriel Garko mărturisea într-un interviu pentru "Verissimo" că ar fi riscant și contraproductiv să se continue saga familiei Fortebracci şi că a decis, cu regret, să renunțe la acest rol. „Într-un anumit moment trebuie să oprești lucrurile, înainte ca publicul să obosească”, spunea Gabriel Garko.

Fanii nu s-au împăcat cu gândul că-şi vor lua rămas bun de la „Onoare şi respect”, serie care a debutat în anul 2006 și a făcut audiențe foarte mari. Publicațiile din Italia au imaginat şi câteva scenarii pentru o posibilă continuare. Într-o primă variantă Rosalinda ar putea deveni moştenitoarea lui Tonio Fortebracci, în cel de-al șaselea sezon, sau povestea ar putea continua cu dorința Antoniei de a-și răzbuna familia.

Vestea bună pentru fanii seriei „Onoare şi respect” a venit la începutul anului 2018, când actorul Giuseppe Cascella, cunoscutul Don Salvo, a mărturisit că a avut discuţii cu producătorii seriei „Onoare şi respect” pentru o posibila reluare a filmărilor.

 

20:05 Inimi

Film* Inimi (Cuori-Italia, 2021)

* Sezonul 1-Episoadele 5 +6/16

Regia: Riccardo Donna

Cu: Daniele Pecci, Pilar Fogliati, Matteo Martari, Enrico Mosca

*Dramă. La Torino, în anii 1960, o echipă de medici cardiologi se ambiţionează să revoluţioneze medicina, experimentând tehnici noi, pentru a salva cât mai multe vieţi, sperând să poată realiza primul transplant cardiac din lume. Când profesia le acaparează existenţa, mai au ei timp să-şi analizeze propriile inimi? Tânăra doctoriţă Delia Brunello se vede prinsă într-un triunghi amoros, între soţul ei, medicul strălucit Cesare Corvara, şeful echipei de cardiologie, şi fostul ei logodnic, Alberto, chirurg

22:10 Romania face bine

Prezentator: Irina Luca

Realizator: Melania Trifu

(Reluare)

 

#tvr2