loader
Foto

Viaţă şi moarte în Bărăgan

Serialul-documentar„Deportaţii” continuă noul sezon, iar în această sâmbătă, au fost prezentate poveștile românilor care, în ziua de Rusalii a anului 1951, s-au văzut urcaţi în trenuri şi trimişi în Bărăgan.

 

Deportaţii

UPDATE: Ediția este disponibilă online pe TVR+.

„Să nu dea Domnul omului atât cât poate duce. De câte ori nu am auzit aceste vorbe, dar parcă nicicând adevărul lor nu a fost mai aproape de realitatea trăită de deportaţii în şesul Bărăganului: oameni fără nicio vină, deposedaţi de bunuri, de case şi pământuri, dislocaţi şi trimişi să-şi ducă traiul în condiţii inumane, sub cerul liber, în marea câmpie a Bărăganului”, aşa îşi începe producătorul TVR Filaret Acatrinei prezentarea celui de-al doilea episod.

Prin cheia acestei declaraţii redeschidem filele uneia dintre cele mai întunecate perioade din istoria României. Pe parcursul ediţiei de sâmbătă, 17 ianuarie, vom vorbi cu câţiva dintre supravieţuitorii deportării şi vom retrăi – prin poveştile şi mărturiile lor  - greutăţile la care au fost încercaţi. Cei care au îndurat umilinţele şi drama dislocării şi a deportării retrăiesc astăzi amintirile cumplite din ziua de  Rusalii a anului 1951 şi cosmarul greu de închipuit al anilor ce au urmat.

„Unii dintre deportaţi au sperat că vor fi eliberaţi şi vor vedea din nou lumina nădejdii.  Speranţe deşarte pentru că nimeni nu le avea grija: ţara fusese împărţită la taraba marilor puteri şi românii au fost lăsaţi sub cnutul unui regim comunist totalitar, inuman, tiranic, impus de un imperiu semiasiatic, ajuns stăpân pe o bună parte a Europei prin bunăvoinţa şi cu încuviinţarea democraţiilor occidentale”, adaugă Filaret Acatrinei.

În 1951, au fost deportaţi peste 45.000 de oameni din Banat, pentru a popula regiunea aridă a Bărăganului. Printre aceştia s-au aflat chiaburii, ţărani înstăriţi, duşmani ai regimului, industriaşi şi alţi etnici maghiari, basarabeni sua macedoneni. A fost a doua mare schimbare demografică făcută în România, iar comuniştii au reuşit atunci să facă din „propritate, un delict”.

***

Emisiunea poate fi urmărită și pe TVR+, pe tabletă sau mobil.

Descărcați aplicațiile TVR+ pentru IOS și Android!

 

 

 

13:00 Azi pentru maine

Sezon Nou

* Sistemul scolar românesc îsi caută de 30 de ani o identitate. Reforme peste reforme, modificări de reforme, reveniri, experimente, încercări. S-au făcut studii mai mult s-au mai putin serioase, s-au încercat tot felul de solutii.

În realitate, sistemul de învătământ mosteneste în bună măsură zestrea celor 45 de ani de comunism. Elitele sale au fost atunci eliminate. Au rămas profesori buni peste tot, au existat în continuare si scoli mai bune, si licee, șsi universităti, dar toate acestea functionau mai degrabă inertial, nicidecum ca o consecintă a unor politici coerente si care să încurajeze performanta. Profesorii șsi părintii de astăzi sunt în mare măsură elevii de atunci, cei care culegeau recoltele, care învătau cu suplinitori de multe ori fără bacalaureat, în frig si/sau la lumânare.

*Episodul 2

Realizator Constantin Lupescu

Producător Alexandru Munteanu

ACEST PROGRAM SE ADRESEAZĂ ŞI PERSOANELOR CU DEFICIENŢE DE AUZ

14:00 Reţeaua de idoli (R)

Producător: Irina Păcurariu

(Reluare)
 
Acad. Maya Simionescu:

Invitata Danielei Zeca Buzura de sâmbătă, 20 aprilie, de la ora 10:00, la "Mic Dejun cu un Campion", este acad. Maya Simionescu – biolog, ...

CLEJANI, la „Istorii de bun gust”: de la sârbul preabogat, care a făcut prima școală de meserii din Principatele Române, până la „Taraful Haiducilor”

Camelia Moise ne-a invitat joi, 18 aprilie, de la ora 21:00 la Clejani, în județul Giurgiu, într-o ediție cu istorii și umor, dar și amintiri ...

Natură și aventură: La pescuit din caiac pe lac de munte| VIDEO

Duminică, 14 aprilie, de la ora 10.30, Dan Păvăloiu v-a dat întâlnire la pescuit pe lac de munte.  

 

#tvr2