loader
Foto

Vedetele TVR s-au jucat alături de copii în Zurlandia

Stela Popa, Emma Zeicescu, Iulia Zgripcea și Andrei Bărbulescu, Alina Ionescu, Florina Constantinescu, Alexandra și Răzvan Tiniche și-au însoțit copiii la evenimentul organizat de Gașca Zurli pe pajiștea Domeniului Știrbey.

 

Sâmbătă și duminică, pentru câteva ore, problemele de serviciu au fost lăsate deoparte iar părinții și copiii au pornit într-o excursie în Zurlandia, loc în care visele se transformă în realitate și joaca e pentru întreaga familie.

Printre atracțiile din orașul copiilor s-au numărat spațiile de joacă gonflabile, piesele de teatru puse în scenă de Abracadabra, Teatrul BiBaBo, Fun Science, spectacole de muzică și magie, ateliere și activități sportive, premii și provocări pentru toată familia. Nu a lipsit nici faimoasa Paradă a Baloanelor de Săpun, în care participanții la festival au străbătut, la pas, întreg Domeniul Știrbey. Căpitan de paradă a fost chiar Mirela Retegan, fondatorul Zurli. Foarte încântați, copiii s-au jucat și s-au distrat în voie, cu toată energia au alergat prin iarbă, au chiuit, au cântat și au dansat în ritmul lor.

Ajuns la ediția a III-a, pe 15 și 16 iunie Festivalul Familiei Zurlandia a redeschis porțile copilăriei, eveniment la care TVR a fost partener media.

15:30 Teleşcoala

* Limbi străine Sezon Nou

* Limba spaniola

Producator: Sinziana Milosoiu

16:00 Educatia la putere (R)

Realizator si moderator: Monica Ghiurco

Producător: Aimée D'Albon

Regizor artistic: Vitalie Lupascu

Jurnalisti: Antoanela De Cecco si Monica Colceriu.

(Reluare)
 
Scriitorul Florin Toma: „Fericirea e un concept care mă ţine în viaţă”

Invitatul Danielei Zeca Buzura în emisiunea „Mic Dejun cu un Campion” de sâmbătă 27 aprilie, de la or 10:00, este Florin Toma – scriitor de ...

În emisiunea

La TVR2, 7 zile din 7, de la ora 18:50, iar sâmbătă şi duminică la 18:55, aflăm noutăţi despre climă, vreme şi planeta noastră alături de ...

Întrecere muzicală de Florii, la „Drag de România mea!”

Duminică, 28 aprilie, de la ora 15.00, la TVR 2 și TVR Internațional, celebrăm Floriile într-o nouă confruntare spectaculoasă, una în care ...

 

#tvr2