loader
Foto

Galerie foto

Vara aceasta, copiii pornesc în expediţii pline de aventuri

Urmărind la TVR 2 serialele “Cireşarii” ( în fiecare sâmbătă şi duminică, de la ora 11.00) şi "Toate pânzele sus!" (de luni până joi, de la ora 20.00)

 

Vara aceasta este una plină de aventuri pentru copii şi adolescenţi. Dacă luni, 3 iulie, ei au “ridicat ancora” goeletei Speranţa şi au pornit în lumea largă urmărind serialul “Toate pânzele sus!” (de luni până joi de la ora 20.00), din 8 iulie, la sfârşit de săptămână, aventura continuă cu “Cireşarii”.

Ambele seriale difuzate de TVR 2 au la bază volumele omonime semnate de Radu Tudoran, respectiv Constantin Chiriţă - considerate primele două best-seller-uri ale literaturii române din perioada comunistă.

Aşadar, din 8 iulie, în fiecare sâmbătă şi duminică de la ora 11.00, urmăriţi aventurile grupului de Cireşari format din Victor, Ionel, Dan, Lucia, Maria, Ursu şi Tic – într-o producţie a Studioului de Film TV, în regia lui Andrei Blaier. Din distribuţie fac parte: Alexandru Boros, Mihai Gingirov, Carmen Gentimir, Radu Florin, Irina Bărbat, Gabriel Kiritescu, Armand Olvedi, Marcel Anghelescu, Cornel Coman, Andrei Codarcea, Dorin Varga, Traian Dănceanu, Matei Gheorghiu, Ion Niciu, Victoria Mierlescu, Ileana Stana Ionescu.

Cele zece episoade ale serialului – ecranizare după primele două volume ale ciclului "Cireşarii" de Constantin Chiriţă sunt :

1. Expediţia în pericol;

2. Prizonieri în Peştera Neagră;

3. Semnale enigmatice;

4. Cireşarii în acţiune;

5. Un meci de box;

6. Mesajul;

7. Cetatea vulturilor;

8. Taina Logofătului Zogreanu;

9. Labirintul;

10. Castelul fetei în alb.

16:00 Educatia la putere (R)

Realizator si moderator: Monica Ghiurco

Producător: Aimée D'Albon

Regizor artistic: Vitalie Lupascu

Jurnalisti: Antoanela De Cecco si Monica Colceriu.

(Reluare)

17:30 România…în bucate

*Best Of Sezon Nou

TVR Iaşi

* Descriptio Moldaviae

Emisiune realizată de TVR Iaşi

Prezentator si realizator: Raluca Chirilă Aftene

Producător: Vasile Arhire

Jurnalist: Cătălin Blebea

Producător: Cristina Murgu

Producător delegat: Alexandra Tiniche

 
Scriitorul Florin Toma: „Fericirea e un concept care mă ţine în viaţă”

Invitatul Danielei Zeca Buzura în emisiunea „Mic Dejun cu un Campion” de sâmbătă 27 aprilie, de la or 10:00, este Florin Toma – scriitor de ...

În emisiunea

La TVR2, 7 zile din 7, de la ora 18:50, iar sâmbătă şi duminică la 18:55, aflăm noutăţi despre climă, vreme şi planeta noastră alături de ...

Întrecere muzicală de Florii, la „Drag de România mea!”

Duminică, 28 aprilie, de la ora 15.00, la TVR 2 și TVR Internațional, celebrăm Floriile într-o nouă confruntare spectaculoasă, una în care ...

 

#tvr2