loader
Foto

Primăvara aduce o nouă grilă de programe la TVR 2

Ion Cristoiu, Mircea Dinescu, Florin Iaru - vin cu emisiuni noi la TVR 2.

 

Primăvara aduce la TVR 2, cel mai interesant şi incitant mix de programe în care emisiunile şi documentarele în premieră absolută se alătură noilor sezoane ale programe de succes de la TVR 2, precum şi tronsoanelor de filme şi spectacole pentru toate gusturile.

Galeria vedetelor postului TVR 2 se îmbogăţeşte şi ea, cu nume sonore, cu greutate şi recunoaştere unanimă în lumea publicistică, jurnalistică sau artistică din România. Astfel, TVR 2 este unul dintre puţinele posturi tv care se poate lăuda cu o ofertă de o asemenea anvergură, aducând în grila sa noi personalităţi precum: Ion Cristoiu, Mircea Dinescu, Florin Iaru (enumeraţi în ordine alfabetică).

Noile producţii din grila de TVR 2 intră în emisie astfel: Mistere şi conspiraţii - cu Florin Iaru, din 8 martie, în fiecare sâmbătă, de la ora 19.00, Omul cu chitara - cu Ducu Bertzi, din 9 martie, în fiecare duminică, de la ora 16.00, Om cu carte - cu Ion Cristoiu, din 11 martie, în fiecare marţi de la ora 21.10, De la Dinescu... citire – cu Mircea Dinescu, din 12 martie, în fiecare miercuri de la ora 20.10 şi Jurnal de front, din 8 martie, în fiecare sâmbătă, de la ora 17.00.

O altă noutate care intră în grila TVR 2 este ciclul de documentare „360° GEO” care poate fi urmărit în premieră absolută, exclusiv la TVR 2, din 3 martie (în fiecare zi de luni până vineri).

Tot din acest martie, oferta cinematografică la TVR 2 se îmbogăţeşte considerabil, cinefilii având zile tematice diverse. Astfel, luni este seara filmului de artă, joi este Telecinemateca, vineri sunt programate filme pentru întreaga familie, sâmbăta sunt filme de Oscar, iar duminica rămâne, în continuare, dedicată exclusiv filmului românesc. Referitor la noile seriale, la TVR 2 va debuta producţia canadiană „Trandafirii sălbatici”, o saga a două familii încleştate într-o luptă acerbă pentru supravieţuire, ce va putea fi urmărită, din 5 martie, în fiecare zi, de luni până vineri, de la ora 16.00.

Seara de luni rămâne în continuare dedicată teatrului, la TVR 2 fiind programate, de la ora 20.10, spectacole în premieră.

Acestor noutăţi li se adaugă emisiunile consacrate, de succes ale TVR 2, care revin în grilă cu noi sezoane. Este vorba de D’ale lu’ Mitică (în fiecare duminică de la ora 17.00), Destine ca-n filme (cu Iuliana Marciuc – în fiecare marţi, de la ora 20.10), Ferma (în fiecare duminică de la ora 9.00), Pescar hoinar (în fiecare duminică de la ora 13.00), Natură şi sănătate (în fiecare duminică de la ora 13.30), Deportaţii (în fiecare luni de la ora 17.00), Memorialul durerii (în fiecare sâmbătă de la ora 16.00), Academicienii (cu Ioan Cărmăzan - în fiecare duminică de la ora 19.00), 5 minute de istorie (cu Adrian Cioroianu – în fiecare zi, de luni până vineri, de la ora 15.50), Deportaţii (în fiecare luni de la ora 17.00) şi Drumul succesului (cu Ema Pendiucîn fiecare sâmbătă, de la ora 10.00).

 

11:00 Comisarul Rex (R)

Serial * Comisarul Rex (REX-Italia, Austria, 2008-2014)

*Episodul 73

Cu: Kaspar Capparoni, Fabio Ferri, Pilar Abella

*Serial poliţist.

Redactori: Anca Radu, Cristina Crăciun, Bogdan Stănescu

(Reluare)

12:00 Telejurnal TVR2

* Sport* Meteo

Transmisiune directă

Translator mimico-gestual Lena Dermengiu

ACEST PROGRAM SE ADRESEAZĂ ŞI PERSOANELOR CU DEFICIENŢE DE AUZ

 
În emisiunea

La TVR2, 7 zile din 7, de la ora 18:50, iar sâmbătă şi duminică la 18:55, aflăm noutăţi despre climă, vreme şi planeta noastră alături de ...

Întrecere muzicală de Florii, la „Drag de România mea!”

Duminică, 28 aprilie, de la ora 15.00, la TVR 2 și TVR Internațional, celebrăm Floriile într-o nouă confruntare spectaculoasă, una în care ...

Duminica Moromeților la TVR2

Duminica Moromeților la TVR2

publicat: luni, 22 aprilie 2024

Ecranizările regizorului Stere Gulea după opera lui Marin Preda au fost realizate la 30 de ani distanță. Filmul „Moromeţii” din 1987 este difuzat ...

 

#tvr2