loader
Foto

Trei generaţii ale filmului se întâlnesc duminică, la TVR 2

Seria „Duminica filmului românesc” din 1 februarie, îi aduce laolaltă pe Mircea Diaconu, George Motoi, Andi Vasluianu şi Ioana Blaj. Cele trei filme – care încep de la 14:10, pot fi urmărite în simulcast şi pe TVR+.

 

„Campioana”, ora 14:10

Corina are 10 ani şi visează să fie admisă la celebra şcoală de gimnastică de la Deva. După ce iniţial este respinsă, fetiţa reuşeşte, prin antrenament şi sacrificii, să treacă testul de admitere. Dar greul de-abia acum începe: curajoasă şi ambiţioasă, Corina vrea să-i demonstreze celei mai bune antrenoare din ţară, Lili Oprescu, că are stofă de campioană.

Tânăra Corina este interpretată de Izabela Moldovan, care, odată cu încheierea filmărilor a fost adoptată de regizoarea Elisabeta Bostan. „Campioana a însemnat, dincolo de efortul fizic şi psihic depus, o întâlnire extraordinară cu regizorul şi mama mea - Elisabeta Bostan - întâlnire ce m-a transformat şi m-a adus mai aproape de Dumnezeu”, spunea actriţa într-un interviu.

Drama a fost realizată cu sprijinul financiar canadian, ea fiind în continuare difuzată pe micile ecrane, în Canada, unde se bucură de mare succes.  În celelalte roluri îi regăsim pe Mircea Diaconu şi Carmen Galin.

„Întoarcerea lui Vodă Lăpuşneanu”, ora 20:10

Regizat de Malvina Urşianu, filmul istoric prezintă a doua domnie a lui Alexandru Lăpuşneanu. Revenit în 1564 pe tronul Moldovei după un exil provocat de alungarea lui de către boieri, el duce o luptă neîntreruptă cu aceştia pentru autoritate şi centralizare a puterii. Lăpuşneanu reacţionează sângeros la trădare şi, părăsit de toţi, sfârşeşte el însuşi tragic.

Realizat în 1980, personajul Lăpuşeanu este înterpretat de George Motoi, actor cunoscut pentru rolurile jucate în alte filme istorice ca „Ştefan cel Mare – Vaslui 1475” (1975), „Fraţii Jderi” (1974) sau „Pentru Patrie” (1978). Silvia Popovici o interpretează pe Doamna Ruxandra. Silvia a avut o colaborare îndelungată cu Malvina Urşianu; pelicula „Gioconda fără surâs” a regizoarei aducându-i şi consacrarea în cinematografie românească.

„Liceenii, în 53 de ore şi ceva”, ora 22:40

Un grup de tineri se confruntă cu problemele tipice lumii contemporane: lipsa unei armonii în familie, aroganţa copiilor de bani gata, drogurile, violenţa. Alex şi Iulia se iubesc şi încearcă să-şi vadă de relaţia lor, însă colegii de clasă Radu şi Gore le strică planurile cu implicarea lor în acte de violenţă, trafic de droguri şi chiar şi o crimă.

Drama din 2010 a fost considerată o continuare a cunoscutei serii Liceenii, iar personajele principale sunt interpretate de Andi Vasluianu, Alexandru Potocean, Ioana Blaj.

14:00 Reţeaua de idoli (R)

Producător: Irina Păcurariu

(Reluare)

15:00 Rivalii

Sezon Nou

* Tema: ,, PĂRINTI SEVERI sau PĂRINTI PERMISIVI?”

Invitati: Matei Stanculescu, AdrianCuculis, Sanda Ladosi, Romica Tociu, Roxana Ciuhulescu, Roxana Goga (dir. adj. Colegiul Spiru Haret), Catalin Botezatu (prin Skype).

Momentele artisitice sunt sustinute de Sanda Ladosi, Liviu Marin, Daniela Bejan

Producator: Marina Almasan,

Organizator productie: Laurentiu Baciu

Colaboratori: Costin Teodorescu si Raluca Tudor

Prezentatori: Marina Almasan si Dan Helciug

Jurnalisti: Mirela Vasile, Andreea Baciu

Realizatori: Marina Almasan, Adrian Banuta

Regizor artistic: Dan Manoliu

Coproducator: Astra dell Arte

 
Acad. Maya Simionescu:

Invitata Danielei Zeca Buzura de sâmbătă, 20 aprilie, de la ora 10:00, la "Mic Dejun cu un Campion", este acad. Maya Simionescu – biolog, ...

CLEJANI, la „Istorii de bun gust”: de la sârbul preabogat, care a făcut prima școală de meserii din Principatele Române, până la „Taraful Haiducilor”

Camelia Moise ne-a invitat joi, 18 aprilie, de la ora 21:00 la Clejani, în județul Giurgiu, într-o ediție cu istorii și umor, dar și amintiri ...

Natură și aventură: La pescuit din caiac pe lac de munte| VIDEO

Duminică, 14 aprilie, de la ora 10.30, Dan Păvăloiu v-a dat întâlnire la pescuit pe lac de munte.  

 

#tvr2