loader
Foto

Galerie foto

Trăieşte vara alături de cele mai frumoase filme la TVR 2

Luna iunie se anunță a fi una caldă și interesantă pe micul ecran. Aşa cum s-au obişnuit, telespectatorii TVR 2 se vor bucura de o ofertă variată de filme, unele dintre acestea premiate la cele mai mari festivaluri internaţionale, dar şi producţii româneşti cu audienţe record.

 

Printre titlurile cinematografice aşteptate ale lunii iune se numără producţia regizoarei Lisa Cholodenko „COPIII SUNT BINE-MERSI (THE KIDS ARE ALL RIGHT – SUA 2010)”.

Cu o distribuţie foarte bine aleasă - Annette Bening, Julianne Moore şi Mark Ruffalo -, 4 nominalizări la premiile Oscar, Globul de Aur pentru cel mai bun film de comedie, Globul de Aur pentru cea mai bună actriţă, 4 nominalizări la premiile BAFTA şi Premiul Independent Spirit pentru scenariu - „COPIII SUNT BINE-MERSI” este o curajoasă abordare la adresa convenienţelor şi vulnerabilităţilor „celulei de baza a societăţii” – familia, fie ea tradiţională sau nu.

TVR 2 aduce în prima lună a verii nume ale unor actori consacraţi: Glenn Close, Harry Connick Jr., Rade Serbedzija, David Duchovny, Demi Moore, Amber Heard, Dolph Lundgren, Cuba Gooding Jr., Claudia Bassols, Annette Bening, Julianne Moore, Mark Ruffalo, Harrison Ford, Ray Liotta, Jim Sturgess, Ashley Judd etc iar producţiile, în majoritate vesele, vor ţine telespectatorii aproape de TVR 2 .

Duminica Filmului Românesc ne întâmpină pe 10 iunie, de la ora 13.10, cu „A doua cădere a Constantinopolului”. Comedia în regia lui Mircea Mureşan, care a avut premiera la 6 ianuarie 1994, este ultimului film românesc care a depăşit „milionul de spectatori“. Mircea Mureşan a fost totodată primul cineast care a fructificat potenţialul cuplului Stela Popescu - Alexandru Arşinel, care făcea deja furori pe scena Teatrului de Revistă. Din distribuţie mai fac parte Jean Constantin, Loredana Groza şi Aurelian Temişan.

Film istoric românesc - Centenarul Marii Uniri propune seara, de la ora 19:45 prima parte a dramei istorice „Tudor: Pământ fără lege”. "Tudor" este un film istoric regizat de Lucian Bratu, după un scenariu de Mihnea Gheorghiu. Lansat la 18 noiembrie 1963 în cinematografe, producţia a devenit în România un model pentru genul filmelor istorice, cu continuatori precum regizorii Sergiu Nicolaescu și Mircea Drăgan și scenariștii Titus Popovici, Petre Sălcudeanu şi Mircea Mohor. Din distribuţie fac parte marii actori: Emanoil Petruţ, George Vraca, Alexandru Giugaru, Lica Gheorghiu, Geo Barton, Olga Tudorache şi Amza Pellea

Cea de-a doua parte a dramei istorice "Tudor" este programată duminică, 17 iunie, de la ora 20.10. Prezentat sub sloganul publicitar „primul film istoric românesc pe ecran lat”, filmul dezvoltă teme şi elemente din poemul (1953) şi piesa de teatru (1955) consacrate de Mihnea Gheorghiu aceluiaşi personaj, conducătorul revoluţiei de la 1821, slugerul Tudor Vladimirescu, dramă încheiată cu uciderea acestuia.

Iată câteva dintre filmele lunii iunie:

JOI, 7 IUNIE

PACIFICUL DE SUD (SOUTH PACIFIC – SUA, 2001)

Regia: Richard Pearce

Cu: Glenn Close, Harry Connick Jr., Rade Serbedzija
*Două nominalizări la premiile Emmy

Dramă, film muzical – adaptare după musicalul compus de Richard Rodgers şi Oscar Hammerstein. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, pe o insulă din Pacificul de Sud, o asistentă medicală americană, Nellie Forbush, se îndrăgosteşte de francezul Emile de Becque, proprietar de plantaţie, dar relaţia lor e zdruncinată de prejudecăţi sociale şi de nesiguranţa vieţii pe insula aflată în bătaia focului.

VINERI, 8 IUNIE

O FAMILIE PERFECTĂ (THE JONESES – SUA, 2009)

Regia: Derrick Borte

Cu: David Duchovny, Demi Moore, Amber Heard

Comedie. Steve și Kate Jones, cu minunații lor copii adolescenți Jenn și Mick, sunt punctul de atracție al suburbiei pline de vile luxoase și familii înstărite. Kate e frumoasă, sexy, îmbrăcată din cap până-n picioare în creații ale celor mai celebri designeri, în timp ce Steve are un imens succes în afaceri. Toți vecinii încearcă să țină pasul cu populara și invidiata familie Jones, dar curând își vor da seama că nu sunt deloc pregătiți să afle adevărul cinic de dincolo de faţadă.

ULTIMUL GLONŢ (ONE IN THE CHAMBER - SUA 2012)

Regia: William Kaufman

Cu: Dolph Lundgren, Cuba Gooding Jr., Claudia Bassols

Acţiune. Carver îşi oferă serviciile de asasin plătit unor bande rivale din Praga, oraşul în care mulţi criminali americani s-au ascuns de justiţie. Lucrul acesta declanşează un adevărat război între grupările mafiote, înfruntare în care şansele de supravieţuire se reduc dramatic. Şi, pentru ca totul să se complice şi mai mult, un alt ucigaş de meserie este angajat să-l elimine pe Carver, ceea ce duce în scurt timp la o adevărată baie de sânge pe străzi.

SÂMBĂTĂ, 9 IUNIE

GOOL! (GOAL! – SUA, 2005)

Regia: Danny Cannon

Cu: Kuno Becker, Alessandro Nivola, Anna Friel

Dramă. Santiago Munez, tânăr fotbalist genial, pleacă din Los Angelesul natal pentru a juca la clubul Newcastle. Terenuri noroioase, lovituri dure din partea colegilor şi tentaţiile noii vieţi în care a intrat sunt doar câteva dintre obstacolele pe care Santiago trebuie să le învingă pentru a triumfa în lumea agitată a fotbalului internaţional.

DUMINICĂ, 10 IUNIE

COPIII SUNT BINE-MERSI (THE KIDS ARE ALL RIGHT – SUA 2010)

Regia: Lisa Cholodenko

Cu: Annette Bening, Julianne Moore, Mark Ruffalo

*4 nominalizări la premiile Oscar

*Globul de Aur pentru cel mai bun film de comedie

*Globul de Aur pentru cea mai bună actriţă

*4 nominalizări la premiile BAFTA

*Premiul Independent Spirit pentru scenariu

Comedie. Nic şi Jules, un cuplu de lesbiene din Los Angeles, au doi copii – concepuţi prin inseminare artificială – şi formează împreună o familie neconvenţională împlinită. Ajunşi la adolescenţă, copiii decid să-şi caute tatăl biologic şi îl descoperă astfel pe Paul, proprietar de restaurant, un bărbat independent, care a preferat întotdeauna să nu se lege la cap cu o familie. Deşi derutat de noua situaţie, Paul intră în viaţa celor patru, stârnind sentimente dintre cele mai diverse: entuziasm din partea celor doi adolescenţi, suspiciune din partea lui Nic şi, în mod surprinzător, o atracţie irezistibilă din partea lui Jules...

SÂMBĂTĂ, 16 IUNIE

NUNTĂ ÎN STIL POLONEZ (POLISH WEDDING - SUA, 1998)

Regia: Theresa Connelly

Cu: Claire Danes, Gabriel Byrne, Lena Olin

Comedie. În Detroit, Jadzia Pzoniak îşi conduce familia polonezo-americană ca pe un adevărat matriarhat, dar, deşi cei patru fii nu ies din cuvântul mamei, fiica ei adolescentă, Hala, este rebela clanului. Îndrăgostită de vecinul lor Russell, fata rămâne însărcinată, aşa că familiei nu-i rămâne decât să organizeze o mare nuntă în stil polonez.

VINERI, 22 IUNIE

LA GRANIŢA LIBERTĂŢII (CROSSING OVER - SUA, 2009)

Regia: Wayne Kramer

Cu: Harrison Ford, Ray Liotta, Jim Sturgess, Ashley Judd

Dramă. O poveste despre lupta zilnică pentru supravieţuire a unor oameni şi despre probleme spinoase ale societăţii americane moderne, de la ameninţarea teroristă, la drepturile imigranţilor şi ciocnirea dintre culturi. Imigranţi ilegali de diferite naţionalităţi încearcă să obţină un statut legal în Statele Unite, sau pur şi simplu muncesc la negru, sperând că vor avea un trai mai decent decât în ţările din care vin. Dar visul american are un preţ greu. Încercările disperate ale imigranţilor de a se integra în societate pun la încercare capacitatea de empatie a ofiţerilor de la Biroul de Imigrari: unul dintre aceştia, Max Brogan, îşi ascultă conştiinţa şi se preocupă de soarta unui copil mexican, a cărui mamă a fost arestată.

SÂMBĂTĂ, 23 IUNIE

DOAMNELE DE LA MALUL MĂRII (LADIES IN LAVENDER – Marea Britanie, 2004)

Regia: Charles Dance

Cu: Judi Dench, Maggie Smith, Daniel Bruhl

Dramă. În Cornwall, la mijlocul anilor '30, surorile Ursula şi Janet Widdington îşi petrec anii bătrâneţii într-un sătuc liniştit de pescari. Într-o zi, ele descoperă pe plaja de lângă casa lor un străin inconştient, care pare să fi fost victima unui naufragiu. Tânărul, Andrea, se dovedeşte a fi un talentat violonist polonez care încerca să ajungă în America, iar prezenţa lui va tulbura profund viaţa celor două surori şi a micii comunităţi.

SÂMBĂTĂ, 30 IUNIE

COPIII DIN HUANG SHI (THE CHILDREN OF HUANG SHI – SUA 2008)

Regia: Roger Spottiswoode

Cu: Jonathan Rhys Meyers, Radha Mitchell, Yun-Fat Chow

Dramă – inspirată de evenimente reale. În 1937, în timp ce China este invadată de armata japoneză care-i distruge oraşele, ziaristul britanic George Hogg se strecoară imprudent în Nanjing şi e salvat de la moarte sigură de către partizanul comunist Chen Hansheng. Cei doi devin buni prieteni şi vor pune împreună la cale un plan nebunesc: salvarea a 60 de copii orfani, pe care-i conduc într-o călătorie de pomină, prin munţi şi deşert, de-a lungul legendarului Drum al Mătăsii.

6:00 Primavara amintirilor

6:55 Imnul României

 
Acad. Maya Simionescu:

Invitata Danielei Zeca Buzura de sâmbătă, 20 aprilie, de la ora 10:00, la "Mic Dejun cu un Campion", este acad. Maya Simionescu – biolog, ...

CLEJANI, la „Istorii de bun gust”: de la sârbul preabogat, care a făcut prima școală de meserii din Principatele Române, până la „Taraful Haiducilor”

Camelia Moise ne-a invitat joi, 18 aprilie, de la ora 21:00 la Clejani, în județul Giurgiu, într-o ediție cu istorii și umor, dar și amintiri ...

Natură și aventură: La pescuit din caiac pe lac de munte| VIDEO

Duminică, 14 aprilie, de la ora 10.30, Dan Păvăloiu v-a dat întâlnire la pescuit pe lac de munte.  

 

#tvr2