loader
Foto

Galerie foto

Tradiția industrială a Europei are la bază cărbunele

Arderea de cărbune contribuie masiv la încălzirea globală și are numeroase alte efecte de creștere a poluării. Trecerea la alte surse de energie este o nevoie dar și o provocare.

 

Europa 360°

Ediţia este disponibilă online pe TVR+.

Reportajele din această ediție a emisiunii sunt produse de televiziunile publice din Irlanda, Belgia, Polonia și Slovenia.

În Irlanda încălzirea cu turbă are o tradiție de sute de ani. Tăierea turbei este acum interzisă în majoritatea mlaștinilor pentru că legislația europeană protejează formarea naturală a turbăriilor, un habitat dintre cele mai complexe. Acolo unde exploatarea turbei este permisă, tăierea se face manual iar transportul acesteia se face cu măgari.

După anii crizei economice, multe gospodării din Belgia au trecut la încălzirea pe cărbune. E mai ieftin, deci vechile sobe sunt modificate iar vânzarea de sobe noi sau chiar de centrale de bloc 100% pe cărbune este în creștere. Pare o soluție eficientă dar este foarte poluantă și nu va putea fi tolerată de autorități pe termen lung.

În Polonia, 86% din energia electrică e produsă din lignit și doar 5% din surse regenerabile. Producția de energie din cărbune local menține locurile de muncă dar afectează calitatea aerului. Nivelul de smog e foarte ridicat mai ales în Silezia iar aici găsirea unui echilibru între toți acești factori provoacă dezbateri intense în societate.

În Slovenia populația înțelege din ce în ce mai mult că poate să contribuie la reducerea poluării prin participarea la gestionarea deșeurilor. Un proiect recent este cel de dezvoltare a unor intreprinderi sociale unde obiecte vechi sau cu mici defecte predate de cetățeni sunt reciclate de lucrători și transformate în obiecte gata de o noua utilizare.

Urmăriți un proiect TVR Timișoara și Circom Regional finanțat de Parlamentul European.

Această ediție a emisiunii “Europa 360” este difuzată:

- vineri 29.04.2016 de la ora 21:00 pe TVR Timișoara

- sâmbătă 30.04.2016 de la ora 12:00 pe TVR Timișoara

- duminică 1.05.2016 de la ora 11:30 pe TVR Iași

- duminică 1.05.2016 de la ora 19.30 pe TVR2 și pe TVR HD

- marți 3.05.2016 de la ora 18:00 pe TVR HD

- vineri 6.05.2015 de la ora 1:00 pe TVR2

De asemenea, la orele de difuzare, emisiunea poate fi vizionată în live streaming pe TVR+ pe pagina canalului respectiv. Înregistrarea emisiunii poate fi vizionată ulterior difuzării la link-ul de la începutul paginii.

(w882)

0:30 Duminica filmului românesc (R)

*6,9 pe scara Richter -România, 2016

Regia: Nae Caranfil

Cu: Laurenţiu Bănescu, Maria Obretin, Teodor Corban, Alexandru Papadopol

*Comedie. Tony, un tânăr actor de teatru, navighează cu greu între un rol complicat într-un spectacol de musical, o nevastă geloasă până la depresie și obsesia marelui cutremur devastator, anunțat ca iminent de toți „experții”. Însă adevăratul cutremur pentru el se dovedește a fi reapariția intempestivă a propriului său tată, după decenii de absență. Manipulator și amoral, tatăl se instalează în universul fiului, bulversându-i existența, iar rolul principal din musicalul în care joacă Tony oglindește perfect viața lui haotică aflată în pragul colapsului.

Redactor: Gabriela Onea

(Reluare)

2:35 Ora de ştiri (R)

(+ Sport )

(Reluare)
 
În emisiunea

La TVR2, 7 zile din 7, de la ora 18:50, iar sâmbătă şi duminică la 18:55, aflăm noutăţi despre climă, vreme şi planeta noastră alături de ...

Întrecere muzicală de Florii, la „Drag de România mea!”

Duminică, 28 aprilie, de la ora 15.00, la TVR 2 celebrăm Floriile într-o nouă confruntare spectaculoasă, una în care cântăm, ne distrăm și ne ...

Duminica Moromeților la TVR2

Duminica Moromeților la TVR2

publicat: luni, 22 aprilie 2024

Ecranizările regizorului Stere Gulea după opera lui Marin Preda au fost realizate la 30 de ani distanță. Filmul „Moromeţii” din 1987 este difuzat ...

 

#tvr2