loader
Foto

Galerie foto

Shift, Elena Gheorghe și Mamasita au fost „În Ţara Minunilor”

Ediţia din joia aceasta a venit cu hituri şi duete muzicale, dar și cu povestea unui ziar care le dă „Bună dimineaţa!” bucureştenilor.

 

Ediția din 5 decembrie este disponibilă online pe TVR+

Ediţia de săptămâna aceasta a emisiunii „În Ţara Minunilor” (joi, 5 decembrie, ora 20.10, TVR2) aduce hituri şi duete muzicale cu artişti cunoscuţi, istoria prezentă a unui ziar care le dă „Bună dimineaţa!” bucureştenilor şi povestea a doi voluntari care se implică în problema câinilor fără stăpân.

Doi dintre artiştii invitaţi în platoul emisiunii, Shift şi Elena Gheorghe, acceptă provocările muzicale pe care le-au pregătit gazdele emisiunii. Shift cântă cea mai recentă piesă a sa – „Sus pe toc”, într-o variantă inedită: locul lui Marius Moga este ocupat în acest featuring de Florin Grozea şi de Dana Nălbaru.

Şi Elena Gheorghe cântă în duet una dintre piesele care au urcat în topurile de radio din ultima perioadă: piesa „Ecou” va fi interpretată de Elena alături de Florin, care va încerca să afle în ce proiecte este implicată cântăreaţa în această perioadă. Şi Mamasita vine joia aceasta „În Ţara Minunilor”, cu piesa „Făt Frumos”, iar trupa HI-Q interpretează cel de-al treilea single lansat în trei săptămâni – „Carusel”.

Luminiţa Corneanu şi Teodor Pricop, care fac parte din redacţia „Bună dimineaţa, Bucureşti”, povestesc joi cum s-a născut ideea acestei publicaţii care le aduce cititorilor subiecte relevante, specifice vieţii bucureştene.

Telespectatorii vor afla joi şi cum reuşesc o româncă şi un britanic să le găsească familii câinilor fără stăpân din România. Maria Tudor din România şi Bagdat Oz din Marea Britanie iau câini din România şi îi dau spre adopţie în Marea Britanie. Invitatul special al ediţiei este Biţă maidanezul, unul dintre sufletele care aşteaptă în adăpost o şansă reală de a se bucura de viaţă.

Umorul rămâne la cote maxime, cu un invitat care a devenit vedetă pe YouTube – video bloggerul Zmenta, şi echipa de la Times New Roman, reprezentată joi de Ovi şi de Ionuţ.

Emisiunea „În Ţara Minunilor” poate fi urmărită şi online pe TVR+.

Despre emisiunea „În Ţara Minunilor”

Emisiunea este difuzată în fiecare joi, de la ora 20.10, la TVR 2, şi prezintă poveştile de succes ale unor oameni deosebiţi, cunoscuţi dar şi mai puţin cunoscuţi, ale căror realizări pot fi un exemplu pentru ceilalţi. Personajele poveştilor sunt români care au reuşit să facă lucruri surprinzătoare în folosul altora, oameni cu idei originale, mici meşteşugari, producători sau întreprinzători care creează produse autohtone speciale.

11:00 Comisarul Rex (R)

Serial * Comisarul Rex (REX-Italia, Austria, 2008-2014)

*Episodul 67

Cu: Kaspar Capparoni, Fabio Ferri, Pilar Abella

*Serial poliţist.

Redactori: Anca Radu, Cristina Crăciun, Bogdan Stănescu

(Reluare)

12:00 Telejurnal TVR2

* Sport* Meteo

Transmisiune directă

Translator mimico-gestual Lena Dermengiu

ACEST PROGRAM SE ADRESEAZĂ ŞI PERSOANELOR CU DEFICIENŢE DE AUZ

 
CLEJANI, la „Istorii de bun gust”: de la sârbul preabogat, care a făcut prima școală de meserii din Principatele Române, până la „Taraful Haiducilor”

Camelia Moise ne-a invitat joi, 18 aprilie, de la ora 21:00 la Clejani, în județul Giurgiu, într-o ediție cu istorii și umor, dar și amintiri ...

Natură și aventură: La pescuit din caiac pe lac de munte| VIDEO

Duminică, 14 aprilie, de la ora 10.30, Dan Păvăloiu v-a dat întâlnire la pescuit pe lac de munte.  

Folclor vs. music-hall, la „Drag de România mea!”

Duminică, 21 aprilie, de la ora 15.00 la TVR 2 vă oferim în dar o ediție savuroasă „Drag de România mea!”, cu genuri variate, de la folclor, până ...

 

#tvr2