loader
Foto

"Reconstituirea", de Lucian Pintilie, la TVRi

Telespectatorii TVR Internațional pot urmări un film clasic al cinematografiei românești - "Reconstituirea", de Lucian Pintilie, sâmbătă, 13 august, de la ora 23.00.

 

Considerat unul dintre regizorii europeni care au marcat arta timpului său, regretatul Lucian Pintilie este cineastul şi omul de teatru care a inspirat generaţii de regizori şi actori emblematici.

„Reconstituirea” este o ecranizare a nuvelei omonime a prozatorului şi scenaristului Horia Pătraşcu. Capodoperă a regizorului Lucian Pintilie, „Reconstituirea” a fost considerată de criticii români de film, în 2008, cea mai bună producţie din istoria cinematografiei noastre.

Subiectul urmăreşte anchetarea unui incident dintr-un local. Doi elevi la „seral” merg într-o seară să-şi sărbătorească absolvirea printr-o beție de pomină. Ceea ce începuse ca o petrecere degenerează într-o încăierare, iar tinerii îi sparg capul ospătarului care încerca să-i despartă.

Câteva zile mai târziu, anchetatorii, alături de o echipă de filmare, îi iau pe sus pe făptaşi, Ripu (Vladimir Găitan) şi Vuică (George Mihăiţă).

(w882)

Dacă s-ar fi judecat cazul, tinerii ar fi riscat doi-trei ani de închisoare. Procurorul preferă o altă pedeapsă: vinovaţii vor reconstitui evenimentele, într-un film educativ, pentru ca publicul să tragă învățăturile necesare. Prin acte de o crasă stupiditate miliţienească, adevărate scene de comedie neagră, sub ochii investigatorilor se produce o tragedie.

Realizat în alb-negru, filmul a beneficiat de interpretările de excepţie ale actorilor Vladimir Găitan, George Mihăiţă, George Constantin, Emil Botta, Ernest Maftei, Ileana Popovici, Ştefan Moisescu. Premiera a avut loc în ianuarie 1970, deşi filmările s-au desfăşurat în 1968. Lansarea a întâmpinat mari probleme, iar difuzarea a fost limitată în cinematografele de la periferie. În câteva săptămâni, producţia a fost retrasă, iar cinefilii s-au mai putut bucura de vizionare abia în 1990. Succesul la public a fost însă uriaş.

(w882)

Reconstituirea are trei povești. Una este cea reală, care s-a petrecut în Caransebeș, în perioada în care eu eram activist la o Casă de cultură raională. Exista localul Pescăruș, pe malul Timișului, în acest loc superb care este Caransebeșul meu natal. Acolo, câțiva absolvenți de liceu, de la seral, au făcut un chef, s-au luat la bătaie, au dărâmat niște barăci. Era o nenorocire, se apropia ziua de 23 August, era prin '61-'62, autoritățile au intrat în panică, le strica festinul. I-a umflat poliția, i-a băgat în pușcărie, erau vreo 12 oameni. Ni s-a propus nouă, Casei de cultură și unui cineast amator din Oțelu Roșu să facem un film educativ, să-i aducă pe toți acești 12 oameni în fața poporului, să vadă ce au făcut la beție. La reconstituirea reală, filmată, prima reconstituire, am avut un șoc îngrozitor. Erau copii, erau niște copii. Îi obliga poliția să facă așa cum au făcut atunci. Dar acolo era plajă, un ștrand, erau puștoaice îmbrăcate în costume de baie, unii aveau legături între puștoacele alea, și ăștia îi obligau să facă ce au făcut atunci, la beție, ceea ce era absurd. Pe mine m-a înfiorat.

Au trecut niște ani, am intrat la facultate la cinematografie, mi-am adus aminte, am avut subiectul și-a ieșit proza, care este a doua reconstituire. (...) După câteva luni, mă scoate din examenul de stat Lucian Pintilie, dădeam examen cu Mihnea Gheorghiu. Prima reacție a mea a fost: Domnule Pintilie, nu vă supărați, a vrut să facă și domnul Ciulei, eu vreau să știu: moare sau nu moare Vuică în final? Asta a fost și a urmat filmul, care s-a turnat la Sinaia. Deci a ieșit filmul. Asta e a doua poveste a Reconstituirii. A avut loc un fel de premieră, ciudată, două luni de zile a înnebunit operatorul de la cinematograful „Luceafărul” din București, numai acolo a rulat. Eu mă bucuram, se spărgeau geamurile la cozi, poliție etc. Mă întâlnesc cu Pintilie, care pleca la Timișoara, la o așa-zisă premieră, fără afiș, fără nimic... . , mi-a spus el.  După aia am văzut mecanismul în țară. A rulat în câte un mare oraș, primele două zile până auzea lumea, după care se scotea de pe afiș. Deci a fost, practic, interzis. Asta este a treia poveste”, a povestit prozatorul şi scenaristul Horia Pătraşcu într-un interviu publicat în 2008.

(w882)

 

18:00 Ora de ştiri

(+ Sport )

Transmisiune directă

18:50 E vremea ta!

Prezintă: Cristina Soare şi Andrei Bărbulescu

E vremea ta să primești date despre timpul probabil, climă, mediu și alte domenii conexe. Vei afla informații de la specialiști, curiozități, sfaturi utile și previziuni astrologice și vei ști cum îți influențează viața starea vremii.

Redactori:Laurenţiu Mandu, Cristina Dănilă, Adrian Bănută, Mirela Goldic, Claudia Nicolau şi Roxana Iordache

Producători: Raluca Brumariu

 
Întrecere muzicală de Florii, la „Drag de România mea!”

Duminică, 28 aprilie, de la ora 15.00, la TVR 2 celebrăm Floriile într-o nouă confruntare spectaculoasă, una în care cântăm, ne distrăm și ne ...

Duminica Moromeților la TVR2

Duminica Moromeților la TVR2

publicat: luni, 22 aprilie 2024

Ecranizările regizorului Stere Gulea după opera lui Marin Preda au fost realizate la 30 de ani distanță. Filmul „Moromeţii” din 1987 este difuzat ...

Ecranizarea din 2019 a romanului „Numele trandafirului

Miniseria „Numele trandafirului" este difuzată în premieră, în patru părți, pe TVR2. Sâmbătă, 27 aprilie, de la ora 22.00, este programată a ...

 

#tvr2