loader
Foto

Galerie foto

Primele noutăţi din Grila de toamnă a TVR 2

intră în emisie duminică, 6 octombrie

 

Documente disponibile pentru descarcare:

De la ora 10.00 - „În curtea bunicilor”

Noua emisiune îi invită pe cei mici să se întâlnească, săptămânal, cu o familie mai deosebită, în care bunicul, bunica, mătuşile, nepoţii şi prietenii lor trec prin tot felul de aventuri uimitoare în descoperirea numeroaselor taine care îi înconjoară. Cei doi bunici se pricep la orice şi au răspuns la orice întrebare pusă de copii, care de multe ori sunt însoţiţi de o prietenă simpatică, numită “Madame Geamantan”. Pe lângă faptul că micii telespectatori vor învăţa o mulţime de lucruri folositoare şi se vor distra pe cinste, ei vor găsi „În curtea bunicilor” şi multe premii, pe care le pot câştiga participând la concursul emisiunii (regulamentul concursului poate fi descărcat de pe această pagină).

Din 6 octombrie, duminicile sunt dedicate filmului românesc. În fiecare duminică, la ora prânzului şi seara, sunt programate filme din ciclul mari actori, mari regizori, mari producţii cinematografice.

În 6 octombrie este duminica dedicată actorului AMZA PELLEA şi regizorului SERGIU NICOLAESCU şi sunt programate filmele:

  • de la ora 13.10 - MIHAI VITEAZUL (1971), regia: Sergiu Nicolaescu, cu: Amza Pellea, Ilarion Ciobanu, Olga Tudorache
  • şi de la ora 20.10 - ATUNCI I-AM CONDAMNAT PE TOŢI LA MOARTE (1972), regia: Sergiu Nicolaescu, cu: Amza Pellea, Ion Besoiu, Gheorghe Dinică

De la ora 19.00 - „Academicienii”

Noua emisiune moderată de regizorul Ioan Cărmăzan aduce portrete şi declaraţii în exclusivitate ale valorilor româneşti din mediul academic, primul său invitat fiind acad. Răzvan Theodorescu.

Academia Română este una dintre cele mai importante instituţii culturale din România, istoria şi dezvoltarea ei împletindu-se cu aceea a ţării noastre. Deţinătoarea unui patrimoniu redutabil de informație culturală şi istorică, Academia Română este sursa unei cronici moderne, emisiunile reflectând nu numai realizările de vârf ale cunoaşterii ştiinţifice şi culturale, ci şi personalitatea academicienilor.

De la ora 22.00 „Lumini şi umbre”

Cel mai lung serial românesc de televiziune, cea mai mare şi mai impresionantă distribuţie, un uimitor recital actoricesc – ajunge, integral, în premieră, la TVR 2.

Producţie a Televiziunii Române, serialul „Lumini şi umbre” a fost realizat în perioada 1979 – 1982, în colaborare cu Centrul de Producţie Cinematografică „Bucureşti” şi cu participarea a mai mult de 400 de actori şi a câtorva mii de figuranţi. Conceput pentru 52 de episoade, au fost filmate 36 (restul nu au mai primit aprobare) şi s-au difuzat 33.

 

Cenzura politică a impus o difuzare sincopată a celor 33 de episoade, după multe modificări importante. Este un roman cinematografic scris de Titus Popovici şi Francisc Munteanu, în regia lui Andrei Blaier şi Mihai Constantinescu şi are în distribuţie mari nume ale scenei şi ecranului românesc, precum: Ilarion Ciobanu, Gheorghe Dinică, Gina Patrichi, Margareta Pogonat, Constantin Codrescu,  Mitică Popescu, Iurie Darie,  Florin Călinescu, George Motoi, Ion Besoiu, Monica Ristea, Adrian Pintea, Cornel Coman, Dinu Manolache, Petre Gheorghiu, Florin Zamfirescu, Emil Hossu, Valeria Seciu, Alexandru Repan, Dorina Lazăr, Ion Caramitru, Valentin Uritescu, Rodica Mureşan, Teodor Danetti, Eva Papp, Florina Cercel, Dumitru Palade, Mircea Başta, Luiza  Orosz şi alţii.

 

Serialul oferă o vastă frescă socială şi istorică ce urmăreşte destinele şi evoluţia sinuoasă a membrilor câtorva familii dintr-un orăşel românesc din Transilvania, implicaţi în evenimentele semnificative de la finalul celui de-al doilea Război Mondial.

Din această toamnă, TVR 2 aduce publicului toate cele 33 de episoade după un minuţios proces de remasterizare. Benzile originale au fost transferate pe suporturi magnetice, iar imaginile au fost optimizate de către jurnaliştii din cadrul Casei de Producţie a TVR, înlâturând astfel efectul celor 30 de ani asupra peliculei.

 

Exclusivitate TVR 2 – GALA TURKISHVISION

Duminică, 6 octombrie, de la ora 23.20

Sâmbătă, 14 septembrie, a avut loc cea de-a IV-a ediţie a Festivalului de Muzică Turcească Turkishvision, la care au participat reprezentanţi din peste 20 de ţări din Regiunea Balcanică şi Asia Centrală. Printre ei s-a aflat, în premieră, şi o reprezentantă din România, Alexandra Uşurelu. În faţa celor peste 10.000 de spectatori prezenţi în impunătorul Amfiteatru Antic Hierapolis din Pamukkale, Alexandra a interpretat în limba turcă o melodie a lui Sertab Erener, artista care în anul 2003 a câştigat concursul Eurovision. Pe scena veche de peste 19 secole, Alexandra a evoluat impecabil, într-o creaţie vestimentară semnată de Dana Tănase, fiind acompaniată de o orchestră formată din 23 de instrumentişti. Spectacolul a fost preluat (în direct sau înregistrat) de către toate ţările participante la acest eveniment.

 

15:00 Teleşcoala

*Clasa a VIII-a Sezon Nou

* Limba semnelor romane

Producator: Sinziana Milosoiu

15:30 Teleşcoala

* Limbi străine Sezon Nou

* Limba japoneza

Producator: Sinziana Milosoiu

 
Concert extraordinar aniversar ”Fuego - 30”, la TVR 2 și TVR Internațional

Vineri, 29 martie, ora 21:40, la TVR 2 și sâmbătă, 30 martie, de la ora 22:45, la TVR Internațional, vă invităm la o reîntâlnire cu muzicieni ...

Plecăm iarăși la drum pentru noi aventuri în natură. Duminică, 31 martie, de la ora 10:30, la TVR 2.  

Despre mătuşi fabuloase şi secretele cafelei, la

Cele mai apreciate programe ale TVR 2 au pregătit ediţii în premieră. La „Istorii de bun gust”, fiecare poveste se leagă şi de un secret culinar. ...

 

#tvr2