loader
Foto

Galerie foto

Florina Constantinescu

„Cred că am cântat de când mă ştiu, în cor, la serbările pe care le aveam la şcoală şi mai târziu, la liceu. Muzica este modul cel mai direct prin care putem transmite ceea ce simţim: dragoste, bucurie, dor…”, mărturiseşte Florina. În prezent, face parte din echipa emisiunii „Vedeta familiei” şi prezintă alături de Laurențiu Niculescu talent show-ul.

 

Vedeta familiei

Puţin ştiu că sub numele Miss G se ascunde un economist licenţiat în Transport de mărfuri periculoase, care cunoaşte trei limbi străine. Ea s-a născut la 27 aprilie 1987 în comuna Mărăcineni, în 2009 a absolvit Relații Comerciale și Financiar-Bancare Interne și Internaționale în cadrul Universității Româno-Americane, iar doi ani mai târziu a terminat și un master pe același profil.

Pentru Miss G, anul 2013 i-a adus numeroase realizări profesionale: a lansat 2 single-uri ce s-au bucurat de un real success și a încheiat un contract cu o prestigioasă casă de discuri.

Artista a colaborat la single-ul „Moonlight” cu nume sonore precum Adi Cristescu și Chris Mayer, iar la „'New start” cu Misha Twain și Deepcentral. După foarte puțin timp de la lansarea primului hit, Florina a câștigat trei premii la cel mai important festival concurs din Balcani - Discovery International Music Festival.

În 2013 ea s-a numărat printre prezentatorii emisiunii estivale „Vara pe val”, de pe TVR 1. Această experienţă, recunoaşte ea, a ajutat-o să fie mai deschisă şi i-a arătat că „televiziunea te ajută în ceea ce privește comunicarea cu publicul, te învaţă să-ți transmiți emoțiile dincolo de cameră și să fii relaxat”.

„Se zice că blondele nu au prea multe de spus. Dar eu sunt oricând gata să mă aşez o masă la care se discută pe teme de comerţ internaţional. Chiar dacă discuţia are loc într-o cafenea din Dorobanţi...”, spune Florina, care cunoaşte toate „dedesubturile” showbiz-ului autohton.

 

 

4:10 Documentar 360°GEO (R)

* Ecuador, cealaltă patrie a ciocolatei (Equateur, l’autre pays du chocolat, Franţa-Germania, 2012)

Realizator: Thérèse Engels

Redactor: Ştefan Asavei

(Reluare)

5:10 Teleşcoala (R)

*Clasa a VIII-a

* Educatie financiara

Producator: Sinziana Milosoiu

(Reluare)

 

#tvr2