loader
Foto

Poveştile românilor care trăiesc o a doua emigrare, duminică, la TVR 2

Noua ediție a emisiunii „A doua emigrare” ne-a adus poveştile a două familii din sudul ţării pentru care emigrarea a reprezentat atât o experienţă, cât şi o sursă de finanţare pentru viaţa de aici. Emisiunea a putut fi urmărită pe 19 aprilie, de la 12:30, la TVR 2, TVR HD şi TVR+.

 

A doua emigrare

Ediția este disponibilă online pe TVR+.

Adina și Nicolae Poșchină s-au întors de 4 ani din Barcelona, împreună cu fetița lor care acum are 6 ani. El a muncit în construcții mai bine de 8 ani, iar ea într-un bar. După ce au rămas fără serviciu au hotărât că e mai bine să își construiască cu ajutorul părinților Adinei o casă într-un sat din Dâmbovița. Sunt recunoscători pentru familia frumoasă, dar Bolovani nu e un loc unde să găsești ușor un loc de muncă, iar drumul până la Târgoviște sau la București e costisitor și mijlocele de transport direct nu există.

Așa că ea stă acasă și se pregătește să devină asistent maternal, iar el a schimbat mai multe locuri de muncă în domenii care nu au nicio legătură cu meseria sa. Pentru Nicolae nu e ușor, mai ales că mama, surorile și fratele său au rămas în Spania.

În Băicoi, soții Rușină conduc împreună două mici afaceri-un restaurant și o seră de răsaduri. Banii pentru investiția inițială au fost câștigați la muncă în Franța, în vremea când era nevoie de viză. Gheorghe Rușină e mulțumit că are clienți care îl caută, dar relația cu autoritățile îi îngreunează munca dacă vrea să vândă în piață sau să acceseze fonduri europene.

„A doua emigrare” este o emisiune care prezintă problemele românilor care – după ce au emigrat în alte ţări – se reîntorc acum acasă. Revenirea după o absenţă lungă pune serioase probleme de reintegrare în sânul unei comunităţi care a mers mai departe şi al unui sistem de care, fie au „fugit”, fie le ridică bariere la readaptare.

12:40 Teleshopping

13:00 Cultura minorităţilor

* Maghiara de pe doi Sezon Nou

* Stări de cartier-fotografiile lui Hajdu Tamás. Partea I.

Redactor: Jakabffy Tamás

*Muzică clasică

Redactor: Jakabffy Tamás

Producător: Kacsó Edith

 
CLEJANI, la „Istorii de bun gust”: de la sârbul preabogat, care a făcut prima școală de meserii din Principatele Române, până la „Taraful Haiducilor”

Camelia Moise ne invită joi, 18 aprilie, de la ora 21:00 la Clejani, în județul Giurgiu, într-o ediție cu istorii și umor, dar și amintiri ...

Natură și aventură: La pescuit din caiac pe lac de munte| VIDEO

Duminică, 14 aprilie, de la ora 10.30, Dan Păvăloiu v-a dat întâlnire la pescuit pe lac de munte.  

Folclor vs. music-hall, la „Drag de România mea!”

Duminică, 21 aprilie, de la ora 15.00 la TVR 2 vă oferim în dar o ediție savuroasă „Drag de România mea!”, cu genuri variate, de la folclor, până ...

 

#tvr2