loader
Foto

Galerie foto

Poveşti arheologice: Blesteme romane şi Regele de la Apahida

Sâmbătă, 2 iulie, la emisiunea „Locuri, Oameni şi Comori”  am descoperit o „tăbliţă de blesteme” din perioada romană şi ajungem la Apahida, la mormântul unei căpetenii gepide. De la ora 18:30, la TVR 2, TVR HD şi TVR+.

 

Locuri, oameni şi comori

Editia este disponibila online pe TVR+.

Arheologii de la Muzeul Unirii din Alba Iulia au descoperit o tăbliţă din plumb, prin care romanii îi blestemau pe cei care i-au supărat. Ea a ieşit la lumină cu ocazia unor săpături pentru fundaţia unei case, în anul 2007 şi de atunci, pentru că este foarte fragilă, a fost expusă doar la ocazii speciale.

Piesa are 11 centimetri lungime și 6 centimetri lățime, este inscripționată, în latina cursivă, pe ambele fețe, pe 22 de rânduri şi, deşi era foarte cunoscută în lumea romană, foarte puţine „tăbliţe de blesteme” au fost descoperite în Provincia Dacia.

În a doua parte a emisiunii vom ajunge în comuna Apahida de lângă Cluj Napoca, unde au fost descoperite trei morminte princiare. În aceste morminte s-au descoperit nişte piese deosebit de valoroase, care ne spun de fapt povestea celor cărora le-au aparţinut. Şi unul dintre cei îngropaţi aici a fost un important rege gepid, Omharus ((AVD)-OMARIVΣ, Audomharjaz, latinizat Omharius).

Stăpânirea gepizilor s-a extins din regiunea panonică spre partea centrală a Daciei postromane până la Olt și Carpații Orientali, parte care fusese cel mai mult romanizată în timpul dominației romane, în timp ce partea de la est de Olt și în afara arcului carpatic s-a aflat, după retragerea hunilor, supusă preponderent migrațiilor slave.

***

Locuri, oameni şi comori este o serie de 20 de episoade, care îşi propune dezvăluirea poveştii din spatele unei piese de muzeu sau a unui eveniment istoric. În spatele fiecărui lucru se află o poveste. Iar atunci când poveștile sunt despre comori, imaginația nu mai poate fi ținută în frâu.

Noua emisiune de pe postul TVR 2 dă viaţă unor exponate de muzeu. Ele nu pot vorbi explicit, dar aşteaptă resemnate ca cineva să le dezvăluie aventurile, importanţa şi semnificaţia. „Am descoperit locuri unice, oameni-eroi și comori fabuloase. În fiecare emisiune vom afla cum valori inestimabile ale istoriei naționale, au fost pierdute sau furate și cum multe dintre ele au fost recuperate și aduse acasă”, spune Emilia Nicolaescu, realizatoarea producţiei TVR.

***

Emisiunea poate fi urmărită și online pe TVR+.

 

 

20:00 Un trecut secret

Film* Un trecut secret (His secret past-SUA, 2016) PREMIERĂ

Regia: Randy Carter

Cu: Brigid Brannagh, Gatlin Green, Austin James, Patrick Muldoon

*Thriller. Lily, fiica unei celebre scriitoare de romane poliţiste, este atacată de un individ în timp ce făcea jogging, dar un tânăr misterios, pe nume Mick, o salvează la ţanc. Între cei doi pare să se înfiripe o idilă, dar mama lui Lily şi şeriful local au îndoieli cu privire la trecutul lui Mick şi încep să facă investigaţii.

*

Redactor: Gabriela Onea

21:40 Drag de România mea! (R)

Drag de România mea!

​Prezintă: Paul Surugiu-Fuego

Producător Codruţa Prunariu

Jurnaliști: Adina Toderașcu, Andreea Baciu

(Reluare)
 
Acad. Maya Simionescu:

Invitata Danielei Zeca Buzura de sâmbătă, 20 aprilie, de la ora 10:00, la "Mic Dejun cu un Campion", este acad. Maya Simionescu – biolog, ...

CLEJANI, la „Istorii de bun gust”: de la sârbul preabogat, care a făcut prima școală de meserii din Principatele Române, până la „Taraful Haiducilor”

Camelia Moise ne-a invitat joi, 18 aprilie, de la ora 21:00 la Clejani, în județul Giurgiu, într-o ediție cu istorii și umor, dar și amintiri ...

Natură și aventură: La pescuit din caiac pe lac de munte| VIDEO

Duminică, 14 aprilie, de la ora 10.30, Dan Păvăloiu v-a dat întâlnire la pescuit pe lac de munte.  

 

#tvr2