loader
Foto

Petrecem vacanţa de vară alături de interviurile IERI-AZI-MÂINE

TVR 2 continuă difuzarea celor mai bune interviuri din ultimul sezon al IERI-AZI-MÂINE, iar în această săptămână, de luni până vineri, de la 16:00, v-aţi reîntâlnit cu Luciana Văduva, Vali Niculescu sau Sarmalele reci.

 

Corina Dănilă
IERI-AZI-MÂINE

La IERI-AZI-MÂINE adunăm cele mai bune şi emoţionante materiale din Arhiva TVR, le combinăm cu cele mai frumoase poveşti din prezent, ca la final să vă oferim „amintiri pentru viitor”. Carmen Movileanu, producătoarea emisiunii, crede că „o poveste pe zi ar face bine fiecăruia dintre noi”, aşa că fiecare zi a săptămânii vine cu câte una diferită.

Începem astfel cu ziua dedicată muzicii populare, unde invitata Corinei Dănilă este Luciana Văduva, interpreta şi păstrătoarea folclorului oltenesc. Născută în Osica de Jos, ea s-a remarcat în urma concursului de interpretare Festivalul Spicul de Aur din 1982. „Folclorul constituie esenţa şi izvorul neamului. Cântecul a participat la înălţarea spirituală a poporului îmbărbătându-l la nevoie (balade şi doine), chemându-l la dragoste şi joc sau la resemnare şi înţelepciune în momentele despărţirii eterne”, spunea artista într-un interviu. Redescoperim câteva din piesele ei de la începutul carierei, luni, 11 iulie, de la ora 16:00. Ediţia este disponibilă online pe TVR+.

Săptămâna continuă cu ziua dedicată teatrului, iar marţi, 12 iulie, ne reîntâlnim cu Ana Ciontea, cunoscuta actriţă a Teatrului Naţional din Bucureşti. De-a lungul anilor, ea s-a făcut remarcată prin rolurile sale din „Întoarcerea din iad” (1983), „Sezonul pescărușilor” (1985), „Primăvara bobocilor” (1985), „Umbrele soarelui” (1986), „Luminile din larg” (1986), „Pădureanca” (1987), „Sanda” (1990), „Șoapte de amor” (1994) sau „În fiecare zi Dumnezeu ne sărută pe gură”(2001).

„Actoria pentru mine e o nevoie de a mă exprima, e o invitaţie la joc, la intrarea în poveste”, spunea actriţa într-un interviu pentru Adevărul.  Unul dintre cei mai premiaţi actori ai generaţiei ei, Ana Ciontea a plecat în Franţa, la Limoges, pentru o perioadă de timp, la propunerea lui Silviu Purcărete. În prezent ea se implică şi în numeroase proiecte ale teatrelor independente din ţară, colaborând cu regizori şi actori tineri. Ediţia este disponibilă online pe TVR+.

Ziua de miercuri o dedicăm muzicii folk, iar alături de Corina Dănilă vine muzicianul Andrei Păunescu, fiul regretatului Adrian Păunescu. În vârstă de 47 de ani, Andrei Păunescu s-a remarcat pe scena muzicii folk prin trupa sa Totuşi, înfiinţată încă de pe vremea Cenaclului Flacăra. „Dacă nu mi s-ar permite decât o culoare, aş spune că talentul este galben, pentru că e vizibil, intrigă şi conţine lumina geloziei, fără de care cele spirituale nu ar avea forţa să iasă la iveală. Nu o gelozie bolnavă, ci una care transformă invidia faţă de talentaţii din jur în poftă de viaţă şi de afirmare proprie”, spunea artistul într-un interviu. Ediţia este disponibilă online pe TVR+.

Pentru joi, 14 iulie, Corina Dănilă n-a propus o întâlnire specială în ziua dedicată Operei şi Operetei; alături de ea, în platoul emisiunii, a fost prezentă Vali Niculescu. O primadonna a operetei româneşti, ea a cântat pe scenă alături de Ion Dacian – prinţul operetei - Cleopatra Melidoneanu, Constanţa Câmpeanu, Tomiţă Popescu şi mulţi alţii, interpretările sale rămânând un punct de referinţă în istoria operetei româneşti. Vă aşteptăm la o ediţie specială, dedicată unei voci care a încântat spiritul românilor ani la rând. Ediţia este disponibilă online pe TVR+.

Încheiem săptămâna cu titanii muzicii româneşti: Sarmalele reci. Una dintre trupele care au făcut istorie în anii 90 vine în platoul emisiunii IERI-AZI-MÂINE. „Sarmalele Reci este un simbol al românismului, al civilizaţiei cu parfum caragialesc, al frustrărilor lui Bulă care face haz de necaz în «ţara lucrurilor bune şi neterminate»”, se descrie trupa pe propriul site. Cu o istorie care se întinde pe 23 de ani, trupa a lansat nouă albume şi a avut mii de concerte la activ, astfel că interviul din 15 iulie este un prilej perfect pentru a vorbi despre cele mai frumoase concerte pe care le-au avut sau cele mai amuzante întâmplări prin care au trecut.  În plus, IERI-AZI-MÂINE a pregătit şi o colecţie inedită cu materialele trupei din Arhiva Televiziunii. Ediţia este disponibilă online pe TVR+.

***

Emisiunea „IERI-AZI-MÂINE” poate fi urmărită și pe TVR+, pe tabletă sau mobil.

Descărcați aplicaţiile TVR+ pentru IOS și Android!

 

0:30 Destine ca-n filme (R)

Prezintă Iuliana Marciuc

Producător Iuliana Marciuc

Realizator Silvia Ionescu

Redactor Dana Ilie

din 23 aprilie //

(Reluare)

1:30 Memorialul durerii O istorie care nu se învată la scoală (R)

Caractere

Într-o lume deformată, mutilată moral de un regim politic criminal, au existat oameni care au reușit să-și păstreze demnitatea, refuzând orice formă de compromis. De cele mai multe ori această verticalitate morală a fost pedepsită cu ani grei de închisoare. Această serie reunește figuri emblematice ale rezistenței anticomuniste românești,

Redactor: Doina Teodoru

Producător: Alexandru Munteanu

Un film de Lucia Hossu Longin

O coproducţie TVR-APTR

(Reluare)
 
Scriitorul Florin Toma: „Fericirea e un concept care mă ţine în viaţă”

Invitatul Danielei Zeca Buzura în emisiunea „Mic Dejun cu un Campion” de sâmbătă, 27 aprilie, de la ora 10:00, este Florin Toma – scriitor de ...

În emisiunea

La TVR2, 7 zile din 7, de la ora 18:50, iar sâmbătă şi duminică la 18:55, aflăm noutăţi despre climă, vreme şi planeta noastră alături de ...

Întrecere muzicală de Florii, la „Drag de România mea!”

Duminică, 28 aprilie, de la ora 15.00, la TVR 2 și TVR Internațional, celebrăm Floriile într-o nouă confruntare spectaculoasă, una în care ...

 

#tvr2