loader
Foto

Galerie foto

Lecţii de prim-ajutor în luna iulie, la „România frumoasă” (TVR 2)

Astăzi, de la ora 19.00, la TVR 2

 

Echipa emisiunii „România frumoasă” (TVR 2) a iniţiat o campanie de informare şi de educare a publicului cu titlul „Primul ajutor pe înţelesul tuturor”, cu sprijinul Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din România.

Emisiunea România frumoasă abordează subiecte din actualitatea culturală, însă cultura nu se rezumă numai la evenimente artistice, la informaţii din teatru, muzică, literatură sau modă, cu toate că predominanţa acestora este firească, utilă şi chiar necesară, ci şi la aspecte legate de viaţa de zi cu zi a omului modern”, spune Diana Dumitru – producător general „România frumoasă”.

În perioada campaniei, două dintre ediţiile fiecărei săptămâni ale emisiunii vor cuprinde o rubrică dedicată metodelor corecte de acordare a primului ajutor în caz de urgenţă, concentrându-se asupra laturii demonstrative a acestor tehnici.

Miercuri, 10 iulie, în direct la TVR 2, începând cu ora 19.00, Andra Gavril şi Marius Constantinescu o vor avea ca invitată pe Mia Ifrosa, instructor de prim-ajutor la Crucea Roşie, care le va vorbi telespectatorilor despre primul ajutor în caz de infarct şi în cazul unui accident vascular cerebral.

Prima temă din serie a constituit-o acordarea primului ajutor în caz de înec şi l-a avut ca invitat pe instructorul de prim ajutor Lucian Amanolesei, care a subliniat importanţa prevenţiei în astfel de situaţii. „Trebuie să ţinem cont şi de faptul că, uneori, apa este foarte rece. Multă lume nu ţine cont de acest lucru: la mal este caldă, dar în larg este rece. Stau la soare, se bronzează 2-3 ore şi apoi sar brusc în apa rece. Acest lucru poate cauza chiar un stop cardio-respirator, deci este un spasm generalizat al organismului şi al inimii, implicit, care se opreşte pur şi simplu şi, oricât de bun înotător ar fi, această bruscă diferenţă de temperatură îl face să intre în stop cardio-respirator. Este recomandat să intre uşor, să se acomodeze cu apa, să nu sară pur şi simplu”, este sfatul instructorului.

Instructorul invitat în platoul emisiunii a descris câteva dintre modalităţile de reacţie în astfel de situaţii şi a exemplificat pentru telespectatori, folosind un manechin, tehnicile de realizare a masajului cardiac extern şi a respiraţiei artificiale, intervenţii care pot salva viaţa unui om până la sosirea ambulanţei. Această ediţie a emisiunii poate fi urmărită pe TVR+, în arhiva emisiunii „România Frumoasă”.

Campania „Primul ajutor pe înţelesul tuturor” se derulează în luna iulie şi cuprinde şi alte teme legate de această problematică: Primul ajutor în caz de fractură deschisă/închisă (luni, 15 iulie), Primul ajutor în cazul hemoragiei şi în caz de leşin (miercuri, 17 iulie), Cum se aplică metoda Heimlich, în mod corect, în special la copii (luni, 22 iulie) şi Primul ajutor în cazul înţepăturilor de insecte veninoase/căpuşe sau în cazul muşcăturilor de şarpe veninos/câine (marţi, 23 iulie).

Despre „România frumoasă”

„România frumoasă” este un magazin de arte şi industrii care prezintă telespectatorilor în fiecare zi, de luni până vineri, de la ora 19.00, la TVR 2, informaţii din actualitatea culturală. Moderatorii emisiunii – Andra Gavril şi Marius Constantinescu discută ÎN DIRECT cu invitaţii din studio cele mai interesante subiecte şi evenimente din artă plastică, arhitectură, film, teatru, dans, muzică, literatură, dar şi lifestyle, design sau modă.

22:00 Educatia la putere

Sezon Nou

* Emisiunea „Educatia la putere” revine în cel de-al doilea sezon cu editii în premieră, de luni până joi, la TVR 2 șsi online pe TVR+. De la ora 22.00 (fiecare editie putând fi urmărită în reluare a doua zi, cu începere de la ora 16:00), realizatoarea Monica Ghiurco șsi echipa ei vă invită să urmăriti analize șsi dezbateri având ca subiect educatia, în multiplele ei forme. Vor fi abordate cele mai importante probleme ale sistemului românesc de învătământ șsi, implicit, ale societătii, cu oameni dedicati scolii si educatiei, profesori, părinti si elevi. Din noul sezon, dezbaterile șsi interviurile din cadrul emisiunii „Educatia la putere” vor alcătui o platformă interactivă pentru toti cei implicati, direct sau indirect, în procesul de educatie: profesori, elevi, familie, societate civilă șsi autorităti.

Realizator si moderator: Monica Ghiurco

Producător: Aimée D'Albon

Regizor artistic: Vitalie Lupascu

Jurnalisti: Antoanela De Cecco si Monica Colceriu.

23:30 Familia Borgia

Serial* Familia Borgia (The Borgias-SUA, Ungaria, Canada-2011-2013)

*ep.7

Cu: Jeremy Irons, Holliday Grainger, Francois Arnaud, Joanne Whalley

*Nominalizare la premiul Globul de Aur 2012 pentru cel mai bun actor (Jeremy Irons)

*Două premii Emmy 2011-pentru costume şi muzică originală

*Dramă istorică. La sfârşitul secolului XV, în Italia Renascentistă, familia Borgia ajunge în cele mai înalte cercuri ale puterii. Folosindu-se de averea şi de influenţa sa, temutul cap al familiei, Rodrigo Borgia (Jeremy Irons), se instalează pe scaunul papal, devenind Papa Alexandru al VI-lea. Pentru a-şi consolida puterea, acesta îşi mobilizează apropiaţii să depună un jurământ de răzbunare contra celorlalte familii nobile care s-au opus ambiţiilor sale. Pontificatul lui Alexandru va fi dominat de corupţie fără limite şi de crunte lupte politice, în interiorul Italiei, dar şi contra capetelor încoronate ale Europei. Şi relaţiile complicate nu se opresc aici, căci patriarhul Borgia are trei copii-Cesare, Juan şi Lucrezia-care, după chipul şi asemănarea tatălui lor, sunt la fel de lacomi de putere şi de averi.

*

Redactori: Corina Feleagă, Laura Bălan

 
În emisiunea

La TVR2, 7 zile din 7, de la ora 18:50, iar sâmbătă şi duminică la 18:55, aflăm noutăţi despre climă, vreme şi planeta noastră alături de ...

Întrecere muzicală de Florii, la „Drag de România mea!”

Duminică, 28 aprilie, de la ora 15.00, la TVR 2 celebrăm Floriile într-o nouă confruntare spectaculoasă, una în care cântăm, ne distrăm și ne ...

Duminica Moromeților la TVR2

Duminica Moromeților la TVR2

publicat: luni, 22 aprilie 2024

Ecranizările regizorului Stere Gulea după opera lui Marin Preda au fost realizate la 30 de ani distanță. Filmul „Moromeţii” din 1987 este difuzat ...

 

#tvr2