loader
Foto

„Ilustrate cu flori de câmp”, duminică seara la TVR 2

Duminică, 1 noiembrie, de la ora 20:10, TVR 2 v-a invitat la filmul românesc „Ilustrate cu flori de câmp”, de Andrei Blaier.

 

Regizorul Andrei Blaier pune în discuţie, în această poveste pentru care semnează şi scenariul, subiectul sensibil al avortului într-o societate care se confrunta de aproape un deceniu cu efectele şi rigorile decretului privind creşterea natalităţii.

Realitatea dură şi neiertătoare a deciziilor privind întreruperea sarcinii a marcat adânc viaţa femeilor, mai ales, din perioada comunistă – aşa cum avea să arate şi Cristian Mungiu, mai târziu în „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”, premiat la Cannes.

În „Ilustrate cu flori de câmp”, tânăra Laura iubeşte un bărbat însurat cu care a rămas însărcinată şi de la care speră, zadarnic, divorţul. Speriată de ce i se întâmplă, decide să întrerupă sarcina şi pentru avort ajunge din Bucureşti în provincie, într-un orăşel de pe malul Dunării, unde caută o moaşă care face asemenea servicii.

Operaţia urmează să aibă loc chiar în casa femeii, unde Laura se împrieteneşte cu Irina, fiica moaşei, o fată la rândul ei îndrăgostită şi care încearcă să o convingă pe tânăra venită pentru intervenţie, să renunţe.

Tentativa de avort are consecinţe tragice pentru toţi cei implicaţi. Copleşită de remuşcări, Irina se sinucide.

Distribuţia filmului: Draga Olteanu Matei, Eliza Petrăchescu, Carmen Galin, Elena Albu, Dan Nuţu, Gheorghe Dinică, Petre Gheorghiu.

Dinu Tănase a semnat imaginea filmului care a primit din partea Asociaţiei Cineaştilor din România (ACIN) Premiile pentru regie-Andrei Blaier, pentru interpretare feminină-Draga Olteanu Matei, pentru interpretare masculină-Gheorghe Dinică, pentru costume - Ileana Oroveanu.

Andrei Blaier (1933-2011) a realizat, pe lângă filme de ficţiune, şi producţii documentare şi utilitare, la Studioul cinematografic Bucureşti.

Din filmografia lui Andrei Blaier: "Dimineţile unui băiat cuminte" (1967), "Ilustrate cu flori de câmp" (1975), "Prin cenuşa imperiului" (1976), "Lumini şi umbre" (film TV, 1979 - 1982), "Fapt divers" (1984, "Dulcea saună a morţii" (2003).

Distincţii de la ACIN au primit şi peliculele sale "Prin cenuşa imperiului", "Lumini şi umbre" şi "Bătălia din umbră".

10:00 Mic dejun cu un campion

Sezon Nou

* Invitat: acad. Maya Simionescu-biolog, cercetător șstiintific, co-fondator si director al Institutului de Biologie si Patologie Celulară ’’Nicolae Simionescu’’ din Bucuresti, fondator şi preşedinte al Societătii Române de Biologie Celulară, membru titular şi vicepreședinte al Academiei Române.

’’Mai mult învăţăm din eşecuri decât din succese. Nu trebuie să fim dezamăgiţi. Trebuie să mergem mereu pe drumul nostru’’ afirmă cu convingere doamna academician Maya Simionescu. După şaizeci de ani de carieră, conform clasamentului Standford din 2023, doamna academician Maya Simionescu se înscrie în acel procent subţire, de doar 2% dintre cercetătorii modiali cei mai citaţi la ora actuală pentru rezultatele ştiinţifice referitoare la biologia celulară. Miile de lucrări publicate în presa de specialitate cea mai bine cotată în lume, lucrările ştiinţifice de referinţă, participările la seminariile şi simpozioanele interne şi internaţionale, activitatea din cadrul Academiei Române, descoperirile esenţiale în domeniul medicinei regenerative, a celulelor stem, a patologiei celulare, a sistemului imunitar-toate, contureză profilul unei personalităţi excepţionale, dublate de forţa, eleganţa, frumuseţea şi inteligenţa unei femei care este, cu siguranţă un model de urmat.

Moderator: Daniela Zeca Buzura

Producător: Ileana Ploscaru Panait

11:00 D’ale lu’ Mitică (R)

Scenariu: Cristian Vlad

Reporter: Marian Marin

Producător: Liliana Vlad

(Reluare)
 
Acad. Maya Simionescu:

Invitata Danielei Zeca Buzura de sâmbătă, 20 aprilie, de la ora 10:00, la "Mic Dejun cu un Campion", este acad. Maya Simionescu – biolog, ...

CLEJANI, la „Istorii de bun gust”: de la sârbul preabogat, care a făcut prima școală de meserii din Principatele Române, până la „Taraful Haiducilor”

Camelia Moise ne-a invitat joi, 18 aprilie, de la ora 21:00 la Clejani, în județul Giurgiu, într-o ediție cu istorii și umor, dar și amintiri ...

Natură și aventură: La pescuit din caiac pe lac de munte| VIDEO

Duminică, 14 aprilie, de la ora 10.30, Dan Păvăloiu v-a dat întâlnire la pescuit pe lac de munte.  

 

#tvr2