loader
Foto

Inegalabilul Grigore Vasiliu-Birlic, la Duminica filmului românesc

Telespectatorii TVR 2 sunt invitaţi să vizioneze duminică, 8 septembrie, de la ora 13:10, o capodoperă a cinematografiei româneşti: “D'ale carnavalului” (România, 1958). Filmul serii, de la ora 20:10, este “Ciocolată cu alune” (România, 1978).

 

Duminică, 8 septembrie, de la ora 13:10, telespectatorii TVR 2 sunt invitaţi să vizioneze o capodoperă a cinematografiei româneşti: “D'ale carnavalului” (România, 1958). Ecranizare a piesei cu acelaşi nume de I.L. Caragiale, filmul poartă semnătura regizorilor Gheorghe Naghi şi Aurel Miheleş, la vremea aceea proaspeţi absolvenţi ai facultăţii de regie de film şi preia elemente din piesa "Conu' Leonida faţă cu reacţiunea" de acelaşi autor.

Realizat în 1958, “D'ale carnavalului” păstrează parfumul vremurilor de odinioară, iar povestea plină de umor ne determină “să gustăm” şi acum farsele de altădată. Succesul extraordinar al lungmetrajului se datorează unor nume de legend în distribuţie, precum Grigore Vasiliu Birlic şi Alexandru Giugaru, care triumfaseră deja magistral pe scena Naţionalului în operele marelui I. L. Caragiale.

(oar_w460)

Înainte de premiera filmului, Grigore Vasiliu Birlic declara: „«D'ale carnavalului» a fost un film pe care doream de mult să-l fac. Piesa de teatru a constituit un bogat prilej pentru o reuşită ecranizare. Concepţia mea pentru crearea personajului Crăcănel a căpătat în film proporţii artistice mult mai expresive şi mai convingatoare faţă de posibilităţile pe care mi le-a oferit de atâtea ori scena. Nu m-am abătut câtuşi de puţin de la linia creată în teatru. Am lucrat cu multă pasiune alături de partenerii mei”.

Nae Girimea (Ion Lucian), un frizer dintr-o mahala bucureşteană a sfârşitului de secol XIX, îşi găseşte o nouă amantă în persoana Didinei (Vasilica Tastaman). Acest fapt va stârni gelozia nebunească a amantei sale “de suflet”, Miţa Baston (Jeana Gorea), precum şi a violentului Pampon (Alexandru Giugaru), amantul oficial al Didinei. În acest vârtej al căutării şi pedepsirii îndrăzneţului frizer, care se petrece în timpul unui carnaval, intră şi Crăcănel (Grigore Vasiliu-Birlic), întreţinătorul oficial al Miţei.

(oar_w460)

De la ora 20:10, Duminica filmului românesc a programat “Ciocolată cu alune” (România, 1978), o comedie romantică în regia lui Gheorghe Naghi. În rolurile principale îi revedem pe actorii Ştefan Mihăilescu-Brăila, Horaţiu Mălăele, Adriana Trandafir, Geo Costiniu, Rodica Popescu-Bitănescu şi Aurel Giurumia într-o poveste despre doi îndrăgostiţi prinşi la mijloc între orgoliile şefilor a două CAP-uri rivale.

23:35 Grădini de vis: geometrie, artă, viaţă (R)

(Jardins d'ici et d'ailleurs, Franţa, 2016)

Regia: Lelio Moehr

*Arhitectul peisagist Jean-Philippe Teyssier ne prezintă cele mai frumoase grădini din Franţa şi din întreaga lume. Datorită întâlnirilor lui cu grădinari, peisagişti, horticultori, arhitecţi, istorici sau administratori de domenii, arta acestor spaţii naturale se dezvăluie ochilor noştri.

Realizatorii au vorbit cu artiştii peisagişti care găsesc soluţii inovatoare pentru a oferi spaţii pentru respiraţie şi poezie într-o lume tot mai urbanizată.

(Reluare)

0:05 Delta Bucureştiului

Film* Delta Bucureştiului (Le Delta de Bucarest, Franţa-România, 2020)

Regia: Eva Pervolovici

Cu: Lena Constante, Ileana Samoilă, Ileana Samoilă Budimir

*Documentar. Istoria unui loc. Epoca comunistă. Bucureşti. Femei în detenţie dau naştere în puşcăria care a fost odată cea mai frumoasă mânăstire din Europa de Est-Mânăstirea Văcăreşti.

În zilele noastre, natura sălbatică a acaparat locul formând un ecosistem: specii protejate de fauna şi floră şi familii de rromi, cu copii născuţi în acelaşi loc în condiţii riscante.

Redactor: Gabriela Onea

 
Acad. Maya Simionescu:

Invitata Danielei Zeca Buzura de sâmbătă, 20 aprilie, de la ora 10:00, la "Mic Dejun cu un Campion", este acad. Maya Simionescu – biolog, ...

CLEJANI, la „Istorii de bun gust”: de la sârbul preabogat, care a făcut prima școală de meserii din Principatele Române, până la „Taraful Haiducilor”

Camelia Moise ne-a invitat joi, 18 aprilie, de la ora 21:00 la Clejani, în județul Giurgiu, într-o ediție cu istorii și umor, dar și amintiri ...

Natură și aventură: La pescuit din caiac pe lac de munte| VIDEO

Duminică, 14 aprilie, de la ora 10.30, Dan Păvăloiu v-a dat întâlnire la pescuit pe lac de munte.  

 

#tvr2