loader
Foto

Gimnastică artistică, în exclusivitate la TVR 2

Vineri, sâmbătă şi duminică, 12-14 octombrie, TVR 2 va transmite în direct şi în exclusivitate Campionatului Naţional  de gimnastică artistică, Individual Open şi al Reprezentativelor de Club, feminin şi masculin, din Sala Sporturilor Olimpia, Ploieşti.

 

  • Competiţia va fi un test important înaintea Campionatelor Mondiale de gimnastică artistică de la Doha (25 octombrie – 3 noiembrie 2018), ultimul mondial al anului transmis în direct de TVR 2.

Competiţia va debuta vineri, 12 octombrie, cu concursul masculin, transmis în direct de la ora 18.00, la TVR 2.  Sâmbătă, 13 octombrie, de la ora 16:00 se dă startul concursului feminin, iar duminică, 14 octombrie, de la ora 10:00 este programată finala pe aparate. La Campionatele Naționale de gimnastică artistică s-au înscris 75 de concurenți români, a anunţat Președintele Federației Române de Gimnastică, Andreea Răducan.

„Drumul spre Tokyo trece prin Doha, dar face o primă haltă la Ploieşti. Gimnaştii din cele două loturi  au o ultimă verificare la naţionalele de la Ploieşti transmise de vineri până duminică de TVR2 şi TVR HD. Dacă Marius Urzică încă nu s-a decis asupra celor şase sportivi care vor face deplasarea la mondiale, din cauza problemelor de sănătate din lot, Nicolae Forminte ştie deja  cine va  merge  în Qatar. Are doar şase gimnaste senioare: Denisa Golgota, Ioana Crişan, Laura Iacob, Carmen Ghiciuc, Nica Ivănuş şi Maria Holbură”, a spus comentatoarea Monica Bucur.

Cei mai buni gimnaşti români ai momentului îşi vor disputa titlurile naţionale puse în joc, competiţia fiind totodata şi un test important înaintea Campionatelor Mondiale de gimnastică artistică de la Doha (25 octombrie – 3 noiembrie 2018), ultimul mondial al anului care va fi transmis în direct tot de TVR 2.

„Campionatul Naţional este încă o etapă de testare a sportivilor în regim de concurs cu public, arbitri şi note înainte de mondialele de la Doha. Încă se mai pot stabili echipele, iar antrenorii vor fi atenţi la evoluţiile sportivilor. Este o ocazie pentru telespectatorii TVR 2 să îi revadă pe Denisa Golgota, Marian Drăgulescu şi Andrei Muntean, singurii gimnaşti care au obţinut medalii pentru România. Vom urmări şi evoluţia junioarelor, generaţia următorului ciclu olimpic, printre care Elena Stănciulescu, gimnasta care a luat medalie la europenele de la Glasgow”, a spus Alina Alexoi.

Ultimul mondial al anului se va vedea în direct şi în exclusivitate la Televiziunea Română. Între 29 octombrie şi 3 noiembrie, telespectatorii TVR2 sunt invitaţi să urmărească vedetele gimnasticii mondiale la Campionatele Mondiale de Gimnastică Artistică de la Doha. Cu o participare record, gimnaşti din 85 de ţări vor concura în primul campionat mondial organizat în Orientul Mijlociu.

2:45 Un trecut secret (R)

Film * Un trecut secret (His secret past-SUA, 2016)

Regia: Randy Carter

Cu: Brigid Brannagh, Gatlin Green, Austin James, Patrick Muldoon

*Thriller.

*

Redactor: Gabriela Onea

(Reluare)

4:10 Documentar 360°GEO (R)

* Ecuador, cealaltă patrie a ciocolatei (Equateur, l’autre pays du chocolat, Franţa-Germania, 2012)

Realizator: Thérèse Engels

Redactor: Ştefan Asavei

(Reluare)
 
Acad. Maya Simionescu:

Invitata Danielei Zeca Buzura de sâmbătă, 20 aprilie, de la ora 10:00, la "Mic Dejun cu un Campion", este acad. Maya Simionescu – biolog, ...

CLEJANI, la „Istorii de bun gust”: de la sârbul preabogat, care a făcut prima școală de meserii din Principatele Române, până la „Taraful Haiducilor”

Camelia Moise ne-a invitat joi, 18 aprilie, de la ora 21:00 la Clejani, în județul Giurgiu, într-o ediție cu istorii și umor, dar și amintiri ...

Natură și aventură: La pescuit din caiac pe lac de munte| VIDEO

Duminică, 14 aprilie, de la ora 10.30, Dan Păvăloiu v-a dat întâlnire la pescuit pe lac de munte.  

 

#tvr2